NICOLAE CIUCĂ: "Nu avem încă proiectul de buget pentru 2023"

V.G.
Politică / 31 august 2022

"Nu avem încă proiectul de buget pentru 2023"

Premierul Nicolae Ciucă a afirmat, întrebat dacă vor fi majorate pensiile şi salariile de la 1 ianuarie 2023, cum a propus PSD, că ceea ce a anunţat Marius Budăi în acest sens, nu a fost discutat în coaliţie şi nici în Guvern, notează News.ro.

Liderul PNL a mai spus că a discutat cu liderul social-democraţilor Marcel Ciolacu despre acest subiect, însă a rămas la nivelul de intenţie. Şeful Executivului a adăugat că astfel de măsuri trebuie să aibă susţinere în realitate, una financiară şi să existe posibilitatea bugetară de a sprijini o măsură de majorare a pensiilor şi salariilor.

"Ştiţi foarte bine că la nivelul Guvernului activitatea este focalizată pentru a găsi soluţiile şi a lua deciziile cele mai potrivite, astfel încât să putem depăşi cu bine situaţia de criză. Cu toţii avem în atenţie efectele care sunt produse de creşterea preţurilor la energie şi gaze, inflaţia, toate aceste aspecte afectează bugetul fiecărui cetăţean. Ca atare, e responsabilitatea noastră să venim cu măsuri concrete, credibile, bazare pe realitatea posibilităţilor bugetului de stat. E masa guvernului există 3 direcţii prioritate - prima să ajutăm cetăţenii să treacă cât mai uşor prin această perioadă. Trebuie să avem pe masă cifrele pe care ni le oferă bugetul de stat şi de la voinţa politică la aşteptările cetăţeanului e de datoria noastră să ştim care sunt posibilităţile Guvernului, astfel încât să nu creem speranţe false. Nu putem să vorbim despre lucruri pe care nu le putem realiza. Cea de-a doua direcţie e să menţinem echilibrul economic. Nu există altă soluţie de a trece prin criză decât prin a focaliza tot potenţialul nostru prin economie, prin a stimula investiţii şi a lua decizii economice care să aibă efect imediat şi să capitalizăm ce putem avea la bugetul de stat. Până acum, am avut cel puţin două pachete de sprijin consistente pentru populaţie. Populaţia vulnerabilă este prioritatea noastră. Cea de-a treia e de a ne consolida profilul de ţară şi credibilitatea în măsurile pe care le-am luat pentru a elimina MCV, să beneficiem de avantajele pe care ni le oferă statutul de membru în Schengen, să ne consolidăm profilul de securitate în interiorul UE şi NATO", a afirmat Nicolae Ciucă, întrebat despre subiect la finalul BPN al PNL de astăzi.

Chestionat da vor fi majorate pensiile si salariile cum au anuntat PSD, de la 1 ian 2023, Ciucă a răspuns: "Nu am discutat în coaliţie. Nu avem încă proiectul de buget pentru 2023. Nu pot să răspund cu da sau nu".

"Eu sunt convins că domnul Budăi cunoaşte foarte bine ce scrie în fişa postului Guvernului, cred că şi în fişa ministrului Muncii şi atunci când venim cu astfel de propuneri trebuia să aibă în vedere că e obligatorie consultarea Consiliului Naţional Tripartit, plus consultarea coaliţiei. Ca atare, vom avea o abordare la nivelul Guvernului. E vorba de responsabilitate şi de ceea ce oamenii aşteaptă de la noi, să ştie că Guvernul e în măsură să ia decizii reale şi nu vorbe. De aici discutăm de ceea ce face, nu de ce vorbim. Când vom fi finalizat aceste chestiuni şi anume eliminarea inechităţilor pensiilor. Când le vom finaliza, ne vom gândi la majorarea salariilor şi pensiilor. Eu cred că am comentat suficient de mult declaraţiile, momentan, politice ale domnului Budăi, aceste declaraţii şi intenţii nu au fost dezbătute în coaliţie şi în Guvern şi ca atare ne oprim aici", a completat premierul.

Întrebat dacă va fi sancţionat ministrul Muncii pentru astfel de declaraţii politice privind majorarea pensiilor şi a salariilor, prim-ministrul a replicat: "Sunt decizii şi măsuri pe care le voi lua în conformitate cu atributul funcţional".

"Am discutat cu preşedintele PSD Marcel Ciolacu inclusiv aceste intenţii de a ne gândi la astfel de măsuri. Doar că de la intenţie şi a ne gândi, a aveam pe masă cifrele, a rămas la nivelul de discuţie şi nimic mai mult", a mai spus Ciucă.

Referitor la faptul că Budăi nu a participat la şedinţa de miercuri a Guvernului, premierul a precizat că miniştrii au acest drept de a lăsa să participe un secretar de stat la reuniune, în cazul unor altfel de acţiuni politice. El a adăugat că nu i-a permis lui Marius Budăi să anunţe nicio măsură, ci să ia parte la o acţiune politică.

"Nu i-am permis să anunţe nicio măsură. I-am permis să participe la o activitate politică", a explicat Ciucă.

Ministrul Muncii Marius Budăi a anunţat miercuri că PSD va propune în coaliţie majorarea salariului minim până la 3.000 de lei, majorarea pensiei minime la 1.100 de lei şi a valorii punctului de pensie la 1.745 de lei.

Anunţul a fost făcut într-o conferinţă de presă la Neptun, în timp ce la Palatul Victoria are loc şedinţa de Guvern şi în condiţiile în care premierul Nicolae Ciucă a comentat deja cu privire la o astfel de măsură afirmând că, în funcţie de colectările la buget şi în urma discuţiilor în coaliţia de guvernare, va fi luată o decizie cu privire la pachetul de măsuri sociale

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb