Nisipuri mişcătoare

După aproape două luni de la lansarea ultimelor sondaje de opinie - anterior turului al doilea al prezidenţialelor, aceste instrumente revin brusc în atenţia publicului. La doar 50 de zile de la alegeri, o altă Românie se dezvăluie şi din perspectiva percepţiei publice. La diferenţă de o zi, IMAS şi Gallup au oferit, fiecare, o imagine de etapă a politicii şi societăţii româneşti actuale. Ca şi la precedentele alternanţe la guvernare, perioada imediat următoare alegerilor este marcată de efectul puternic de raliere la noua administraţie. Dar, cota obţinută de Alianţa DA este mult mai mare decît în precedentele cazuri. Astfel, Alianţa ar obţine între 66% şi 69% din voturi, mai mult decît CDR în 1997 - cînd sondajele indicau în primele luni o cotă între 58% şi 51%, sau PSD în 2001, care obţinea peste 60%. Pe de altă parte, cazul PSD este interesant, pentru că perioada de graţie, care a funcţionat pentru CDR doar şase luni (în iunie 1997 deja coborîse la 47%, iar în septembrie acelaşi an la 42%), a durat trei ani şi jumătate. PSD a coborît sub 50% în intenţia de vot abia la începutul anului trecut, la cîteva luni după apariţia Alianţei şi cu cîteva luni înaintea alegerilor locale. Efectul "vagonului cu orchestră" influenţează doar percepţia Alianţei, în timp ce celelalte formaţiuni participante la guvernare nu sînt premiate. Dacă UDMR ar primi între 5% şi 6% din voturi, ceea ce presupune că reprezentanţii maghiarilor contează pe un electorat stabil, PUR, care la locale obţinuse 6%, a coborît la 1%. Poziţia PUR a fost fragilizată, iar marja sa de mişcare în raport cu coaliţia de guvernare s-a redus.

Sancţionarea învinşilor este dramatică. PSD trece de la 40% în sondajele din noiembrie 2004 şi 37% la alegeri (cifre ce trebuie privite sub rezerva suspiciunii de fraudă) la între 19 şi 16%, iar PRM ajunge sub scorul de la locale (8%), fiind plasat între 7% şi 5%, în condiţiile în care la 28 noiembrie obţinuse 12%. Pentru PSD, 2005 se anunţă să fie cel mai dificil an din întreaga sa existenţă. În 1997, cel mai critic an de pînă acum al partidului, PDSR cobora de la 29% în martie, la 16% în decembrie (şi ca urmare a sciziunii ApR). În acest moment, PSD nu mai apare ca o alternativă, marja sa de mişcare pe băncile opoziţiei fiind restrînsă. Pentru fostul partid de guvernămînt reconstrucţia se transformă în prima prioritate, iar prăbuşirea încrederii în liderii săi istorici (24% pentru Adrian Năstase şi doar 19% pentru Ion Iliescu) redeschide competiţia pentru conducere.

Dar, dincolo de cifre, întotdeauna relative, sondajele relevă nisipurile mişcătoare ale politicii româneşti. Căderea PSD, aflat la un pas de victorie în decembrie 2004, indică o tendinţă spre dezechilibru. Lipsa echilibrului afectează nu doar opoziţia, ci şi majoritatea, dar mai ales societatea. După patru cicluri politice şi tot atîtea alternanţe, este momentul unei stabilizări a vieţii politice. Riscul ca o hegemonie să fie înlocuită cu alta nu poate fi eludat, chiar dacă realitatea politică este alta în 2005 faţă de 2001. Existenţa coaliţiei creează un spaţiu politic echilibrat. Deja comportamentul, structura şi obiectivele partidelor politice participante la guvernare indică gradul de stabilitate al coaliţiei. Dacă în 1997, dar mai ales în 1998, bazele coaliţiei guvernamentale conduse de CDR au fost repede erodate de interesele şi reperele opuse ale participanţilor, în 2005 raportul de forţe indică o altă dinamică. Alianţa este, la două luni după victorie, în faţa unui examen. Congresul PNL de la sfîrşitul săptămînii va aborda tema fuziunii. În funcţie de deciziile liberalilor se vor determina tendinţele pe termen scurt pe care democraţii se vor plia pînă la congresul lor din mai. Dar, în urma ipoteticei fuziuni va apărea un partid gigant, care va schimba nu doar structura sistemului de partide, ci chiar practica politicii.

Rezultatele sondajelor de la sfîrşitul lunii ianuarie relevă, dincolo de ralierea la învingători, uriaşul val de simpatie pe care succesul lui Traian Băsescu l-a indus. Alianţa a devenit principala beneficiară a acestei stări de opinie. Dar trecerea de la opoziţie la guvernare nu asigură şi stabilitate. Noul electorat, care a făcut posibilă alternanţa, încercă să constrîngă prin presiunea opiniei noii guvernanţi să nu devieze. Responsabilitatea este direct proporţională cu încrederea acordată. Dar, experienţa ne arată că valurile uriaşe sînt periculoase. Nu doar în natură.