Ultimii ani au crescut nevoia românilor de protecţie în situaţii neprevăzute care le pot afecta stilul de viaţă, contextul macroeconomic şi geopolitic amplificând îngrijorările privind stabilitatea locului de muncă şi siguranţa financiară a familiei, conform unui comunicat remis redacţiei. Pentru a răspunde nevoilor clienţilor, NN România completează portofoliul de soluţii de protecţie oferite clienţilor cu o asigurare pentru pierderea locului de muncă.
Potrivit sursei citate, pentru 6 români din 10, locul de muncă actual reprezintă singura sursă de venit, potrivit unui studiu cantitativ ISRA desfăşurat la iniţiativa NN România în 2021, şi numai 33% spun că se pot baza pe sprijin financiar din partea familiei sau prietenilor în caz de şomaj. Dacă şi-ar pierde veniturile salariale, respondenţii consideră că ar avea nevoie de o sumă între 1.500 şi 2.500 de lei lunar, timp de o perioadă cuprinsă între 4 şi 8 luni, pentru a putea acoperi nevoile financiare de bază până la găsirea unui nou loc de muncă, mai arată studiul.
"La NN suntem mereu atenţi la nevoile dinamice ale clienţilor şi ne adaptăm continuu contextului din vieţile lor pentru a le oferi soluţii relevante prin care să protejeze tot ce contează mai mult pentru ei. Asigurarea pentru pierderea locului de muncă este un pas important prin care suntem încă o dată alături de clienţi în momente neaşteptate pentru care nu sunt pregătiţi şi care pot afecta nivelul de trai al familiei. Astfel, sprijinim oamenii în demersurile lor pentru mai multă siguranţă financiară şi un viitor financiar mai bun indiferent de contextul economic", spune Gabriela Lupaş-Ţicu, Chief Marketing & Operations Officer la NN România.
Noua asigurare lansată de NN România se adresează clienţilor cu vârsta cuprinsă între 18 şi 60 de ani care îşi doresc acoperire extinsă şi sprijin financiar pentru a proteja veniturile familiei în eventualitatea pierderii locului de muncă din motive independente de propriile planuri profesionale, conform condiţiilor contractuale. Asigurarea NN pentru pierderea locului de muncă poate fi achiziţionată împreună cu un contract nou de asigurare de viaţă sau poate fi ataşată unui contract deja existent şi oferă clienţilor două niveluri de protecţie, în funcţie de nevoile financiare ale familiei.
Astfel, clienţii pot opta pentru o sumă asigurată de 2.000 sau 4.000 de lei pe lună, de care pot beneficia imediat după încetarea contractului de muncă pentru o perioadă de maximum 12 luni, până la găsirea unui nou loc de muncă. Iar dacă pe parcursul asigurării îşi păstrează locul de muncă şi nu este nevoie să folosească beneficiile financiare acoperite, clienţii primesc la finalul contractului 30% din valoarea primelor plătite pentru asigurare, se mai arată în comunicat.