Noi reguli privind etichetarea produselor alimentare

Ziarul BURSA #Companii #Agro-alimentar / 11 iulie 2011

Consumatorii europeni vor fi mai bine informaţi şi vor avea o mai mare libertate de alegere odată cu introducerea noilor reguli privind privind etichetarea produselor alimentare, a declarat, vineri, consilierul de presă de la Biroul de Informare al Parlamentului European în România, Mădălina Mihalache, într-un briefing de presă.

"Parlamentul European insistă asupra dreptului cetăţenilor de a fi cât mai clar informaţi în legătură cu calitatea şi conţinutul produselor. Aceste noi reguli au fost adoptate miercuri de Parlament", a spus Mihalache, citată de Agerpres.

Potrivit noii legislaţii, valoarea energetică, precum şi cantităţile de lipide, acizi graşi saturaţi, carbohidraţi, glucide, proteine şi sare vor trebui să fie mai uşor de observat pe pachetele alimentare astfel încât consumatorii să poată identifica mai repede aceste informaţii.

După publicarea legislaţiei în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, întreprinderile din industria alimentară europeană vor avea la dispoziţie trei ani să se alinieze şi încă doi ani pentru a respecta normele referitoare la declaraţia nutriţională.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb