Compania mixtă ruso-vietnameză "Vietsovpetro" a descoperit un important zăcămînt de petrol şi gaze naturale pe coasta sudică a Vietnamului. "Potrivit calculelor noastre, acest zăcămînt are o enormă rezervă de petrol şi gaze", a afirmat Tran Van Hoi, directorul adjunct al companiei, ai cărei acţionari sînt societatea vietnameză de stat "PetroVietnam" şi "Zarubezneft" Rusia.
Zăcămîntul, descoperit vineri, la 240 kilometri de coasta Vung Tao, poate produce pînă la 1.500 barili de petrol/zi, în timp ce fluxul de gaze naturale s-ar putea situa la 1,1 milioane metri cubi/zi.
Tran Van Hoi a subliniat că, în perioada 1974-1996, trei companii străine, printre care şi grupul anglo-olandez "Shell", au încercat, fără succes, să descopere ţiţei în zăcămîntul petrolifer Tien Ung.
Petrolul reprezintă principalul produs exportat de Vietnam. În primele şase luni din 2004, acest stat a vîndut combustibili în valoare de 11,7 miliarde de dolari. Experţii spun că Vietnamul are rezerve de 600 milioane barili de petrol, care, potrivit estimărilor, vor creşte datorită noului zăcămînt. În afară de Tien Ung, în Vietnam mai există zece zăcăminte petrolifere funcţionale.
Oficialii "PetroVietnam" anunţă că, anul trecut, au fost obţinute de pe aceste zăcăminte 20,4 milioane tone petrol şi 600 milioane metri cubi de gaze naturale.