Nume înlocuite

S-au împlinit, în ziua în care scriu acest editorial, 213 ani de la bătălia istorică de la Slavkov u Brna. Cum?... Nu aţi auzit despre celebra bătălie de la Slavkov u Brna? Drept este că nici eu nu auzisem. Şi mă îndoiesc că multă lume ştie ceva despre ea. Aşa că am să reformulez. Bătălia de la Austerlitz.

Memoria noastră depinde de nume. Însă acestea nu sunt eterne. Am realizat asta atunci când am trecut pe o autostradă din Cehia. Peisajul nu anunţa absolut nimic. Deodată, un semn rutier mi-a arătat că treceam pe lângă locul celebrei bătălii. Localitatea are acum un alt nume, ceh.

Cu altă ocazie stăteam afară, pe terasa unui hotel din centrul Varşoviei, când atenţia mi-a fost atrasă de un stâlp de iluminat din apropiere. Părea cu adevărat vechi, ceea ce în centrul Varşoviei este o raritate, pentru că locul acela a fost dis­trus sistematic de către germani în 1944, ajungând o mare de moloz. M-am apropiat să citesc inscripţia. Stâlpul fusese fabricat, într-adevăr, înainte de război într-un oraş numit O¶wiêcim. Acum este cunoscut drept Auschwitz.

Există o anumită logică în această înlocuire a numelor. De cele mai multe ori are de-a face cu puterea şi legitimitatea pe care unul sau altul dintre stăpâ­nii zilei doreşte să o proiecteze.

Aşa s-a petrecut la castelul Malbork, în nordul Poloniei. Abia după ce am ajuns acolo am realizat că acesta era celebrul Marienburg, capitala statului ordinului teuton. Pentru a relua numele său complet: Ordinul Fraţilor Casei Germane a Sfintei Maria a Ierusalimului.

Se vorbeşte mult şi se scrie mult în politica zilelor noastre. Însă nu totdeauna bine. Cum să ne orientăm? Cum să înţelegem ce se întâmplă?

Printre altele, să ne uităm atent la nume. Ele sunt scurte, însă spun istorii complicate. Pricepem multe dacă înţelegem soarta numelor.

Spre exemplu, cât de adânc înrădăcinată este cultura ceauşismului în Româ­nia. Chiar nu sesizează nimeni, după 29 de ani de la Revoluţie, ridicolul denumirii Cluj-Napoca? Să reluăm filmul. În 1974, Nicolae Ceauşescu emite un decret pentru schimbarea numelui oraşului Cluj în Cluj-Napoca. De ce? "Pentru a eterniza denumirea acestei străvechi aşezări - mărturie a vechimii şi continuităţii poporului român pe aceste melea­guri". Mă rog... Problema este că oraşul nu s-a numit niciodată astfel. Românii îl ştiau drept Cluj, maghiarii drept Kolozsvar, iar aproape toţi ceilalţi drept Klausenburg.

Însă Nicolae Ceuşescu a dorit circ. Era momentul în care Secretarul General al Partidului începea să se închipuie pe sine ca un fel de voievod de rit nou. Aşa că a dat semnalul, iar "istoricii" naţional-comunişti s-au executat. În anii care au urmat, dacopatia a făcut ravagii.

Zilele trecute, lângă poarta unei unităţi militare, citeam uimit inscripţia de la intrare. Divizia 2 "Getica". De unde şi până unde?... Aceasta este un fel de politică a Coanei Chiriţa, care se lupta şi ea cu termeni pe care nu îi înţelegea, pentru a fi considerată cucoană mare...

Iată alt caz. De curând, guvernul Drag­nea 3 a organizat referendumul pentru "familia tradiţională". (Slavă Domnului, acela a eşuat lamentabil). Însă văd că analiştii au uitat că baronii roşii au organizat şi un alt referendum. Pentru un moft încă şi mai de neînţeles pentru o minte raţională. Acela prin care judeţul Olt ar fi urmat să ne numească... Olt-Romanaţi.

Din fericire, nici oltenii nu s-au lăsat păcăliţi. Însă nu trebuie să trecem cu vederea tentativa de călca cu tractorul pes­te numele istorice. Judeţul Romanaţi nu avea aceleaşi graniţe precum actualul judeţ Olt.

Ce dovedesc astfel de întâmplări? În primul rând, incultură. Însă mai grav, o lipsă completă de scrupule. În numele unei agende ideologice, este aruncat pe geam respectul pentru trecut. Mai ales pentru un anumit trecut, care nu mai convine guvernanţilor.

Unul dintre aceştia, parlamentar PSD, a dat în clocot. La Bârlad a luat cuvântul la festivităţile de 1 Decembrie şi a spus că speră ca peste o sută de ani România să fie condusă... nu de un etnic german, ca acum, ci de un etnic român.

Spre cinstea lor, bârlădenii prezenţi l-au taxat aşa cum se cuvinte, huiduindu-l. Înţeleg că a trebuit să îşi întrerupă discursul. În general, cred că oamenii trebuie lăsaţi să vorbească. Chiar şi atunci când spun prostii. Dar aceea nu era o prostie, era o insultă. La o ceremonie oficială. La care mangafaua nu avea ce căuta. Chiar nu înţeleg de ce venise, dacă era atât de supărat pe "etnicii germani". Carol I unde se născuse? Pe Lună?

Petre Ţuţea - un autor pe care subsemnatul, din varii motive - nu prea are de ce să îl invoce, avea o vorbă. În stilul său brutal, dar interesant. "Biblia nu a fost scrisă la Fălticeni!".

Eu aş traduce aşa. Puţină modestie. Fără excese patriotarde precum clipul acela absurd, plătit de Guvernul Drag­nea 3, despre România ca "grădină a Maicii Domnului". Nu de alta, dar internauţii au descoperit că fotografiile cu lupii presupus din codrii seculari erau, de fapt, din Norvegia. Iar fotografiile cu holdele de grâu erau... din Rusia.