Numele vechiculate de The New York Times drept posibili succesori la şefia NATO: Klaus Iohannis nu se află pe listă

Publicaţia americană The News York Times face inventarul posibililor succesori ai actualului şef NATO, Jens Stoltenberg, al cărui mandat se încheie anul viitor, însă printre cele cinci nume vehiculate nu se numără şi preşedintele României, Klaus Iohannis. The New York Times scrie că un candidat principal ar fi apărut la Washington: Chrystia Freeland, în vârstă de 54 de ani, viceprim-ministru canadian-ucrainean şi ministru de finanţe al Canadei, conform g4media.ro.

Pe lângă ea, sunt vehiculate trei nume de politicieni din UE, toate femei: Kaja Kallas, 45 de ani, prim-ministrul Estoniei, Zuzana Caputova, 49 de ani, preşedintele Slovaciei, şi Kolinda Grabar-Kitarovic, 54 de ani, care a fost preşedinte al Croaţiei în perioada 2015-2020, a fost ambasador al Croaţiei la Washington şi a lucrat la NATO ca secretar general adjunct pentru diplomaţie publică. În fine, al cincilea nume vehiculat de The New York Times este cel al lui Ben Wallace, 52 de ani, ministrul apărării în Marea Britanie, arată sursa citată.

Preşedintele Klaus Iohannis nu a exclus public posibilitatea de a ajunge şef NATO. Întrebat pe data de 5 iulie de reporterul digi24.ro, la o conferinţa de presă de la Palatul Cotroceni, dacă ar accepta să fie viitorul secretar general al NATO după expirarea mandatului lui Jens Stoltenberg, preşedintele Klaus Iohannis a răspuns: "Dacă mi s-ar face o astfel de propunere, aş evalua situaţia foarte serios şi aş face o declaraţie publică".

Redăm mai jos integral articolul din The News York Times:

Războiul Rusiei împotriva Ucrainei a dat NATO un sentiment reînnoit al rolului său vital în apărarea Europei. Cu riscurile de escaladare şi de extindere a războiului, această perioadă poate fi la fel de importantă ca oricare alta din istoria alianţei de 73 de ani, care a fost concepută pentru a descuraja Uniunea Sovietică.

Având în vedere că mandatul actualului şef al NATO, Jens Stoltenberg, este programat să se încheie în toamna anului viitor, lupta între aliaţi pentru cine ar trebui să îl înlocuiască a început cu adevărat, iar liniile de luptă în această competiţie încep deja să se formeze, potrivit unor oficiali americani familiarizaţi cu dezbaterea.

În timp ce oficialii au avertizat că acestea sunt zilele de început şi că, de foarte multe ori, numele care apar primele nu supravieţuiesc negocierilor dintre cei 30 de membri ai NATO, aceştia au spus că un candidat principal a apărut la Washington: Chrystia Freeland, în vârstă de 54 de ani, viceprim-ministru canadian-ucrainean şi ministru de finanţe al Canadei.

Doamna Freeland, 54 de ani, fostă jurnalistă (care este căsătorită cu un reporter de la The New York Times), a fost şi ministru de externe al Canadei. Avantajele sale sunt considerabile: vorbeşte engleză, franceză, italiană, ucraineană şi rusă; a condus ministere complicate; se pricepe la conferinţe de presă şi alte apariţii publice; şi ar fi prima femeie şi prima canadiancă care ar conduce NATO.

Uniunea Europeană, deloc surprinzător, ar dori ca următorul şef al NATO să provină dintr-o ţară membră - 21 dintre cele 27 de state actuale aparţin alianţei. Şi presupunând că Suedia şi Finlanda vor fi aprobate pentru aderarea la NATO, Uniunea Europeană ar avea 23 din 32 de membri.

Deşi europenii nu s-au coalizat încă în jurul unui candidat unic, şi ei au mai mulţi candidaţi puternici care sunt femei, printre care Kaja Kallas, 45 de ani, prim-ministrul Estoniei, Zuzana Caputova, 49 de ani, preşedintele Slovaciei, şi Kolinda Grabar-Kitarovic, 54 de ani, care a fost preşedinte al Croaţiei în perioada 2015-2020, a fost ambasador al Croaţiei la Washington şi a lucrat la NATO ca secretar general adjunct pentru diplomaţie publică.

Marea Britanie, care a părăsit Uniunea Europeană, dar nu şi NATO, are un candidat în persoana lui Ben Wallace, 52 de ani, secretarul său pentru apărare. Unii oficiali au sugerat că el a rămas în această funcţie în ciuda caruselului guvernamental britanic nu doar pentru a oferi stabilitate în sprijinul acordat Ucrainei, ci şi pentru a-şi spori şansele pentru postul din NATO, pe care Londra îl doreşte cu ardoare ca un alt simbol al angajamentului său post-Brexit în lume.

Persoana care va obţine postul va prelua, fără îndoială, postul într-unul dintre cele mai critice momente din istoria alianţei. Războiul din Ucraina a însemnat mai multe trupe NATO la graniţele Rusiei, potenţiali noi membri în Suedia şi Finlanda şi noi cereri de bani şi echipamente. Deşi NATO funcţionează prin consens, şeful său joacă un rol important în concilierea cererilor statelor membre şi în articularea poziţiei Occidentului în faţa unei audienţe globale.

Există probleme cu toţi posibilii candidaţi şi este, de asemenea, posibil, a sugerat un oficial NATO, ca statele membre să fie de acord să prelungească mandatul dlui Stoltenberg cu încă un an. (Dl Stoltenberg, în vârstă de 63 de ani, ceruse o prelungire de doi ani din cauza războiului şi i s-a acordat un an, sau până în septembrie anul viitor).

Alegerea ar putea fi, de asemenea, complicată de alegerile din primăvara anului 2024, care vor selecta o nouă conducere pentru Uniunea Europeană. Acest lucru dă startul unui proces profund competitiv între statele membre, pe măsură ce îşi împart posturile.

În general, a declarat un oficial NATO, Washingtonul doreşte să evite posibilitatea ca următorul lider NATO să fie văzut ca primind un premiu de consolare pentru că nu a obţinut un post important în UE, aşa că ar prefera ca alegerea să fie făcută înainte de acele alegeri. Atât Washingtonul, cât şi Bruxellesul doresc o concluzie înainte de următoarele alegeri prezidenţiale americane din noiembrie 2024.

Ultimii doi şefi ai NATO, Stoltenberg din Norvegia şi Anders Fogh Rasmussen din Danemarca, au fost amândoi şefi de guvern. Dar aceasta nu a fost neapărat o regulă.

Poziţia oricăruia dintre candidaţi în ceea ce priveşte sprijinul pentru Ucraina în războiul împotriva Rusiei va fi un factor critic. Oricât de puternic se opun invaziei Rusiei în Ucraina, ţările din Europa de Vest, precum Franţa şi Germania, vor să privească dincolo de ziua în care războiul se va încheia, într-un fel sau altul, şi vor dori pe cineva dispus să încerce să creeze o relaţie nouă, mai stabilă, cu Moscova

Estonianca Kallas a susţinut ferm Ucraina şi a fost foarte vocală, ceea ce i-a crescut profilul internaţional, dar este posibil ca oricine din ţările baltice sau din Polonia, indiferent de calităţile sale, să fie considerat prea aprig antirus pentru restul NATO. Doamna Kallas s-a opus oricăror negocieri cu Vladimir V. Putin, preşedintele Rusiei, şi a acuzat Rusia de genocid în Ucraina.

Doamna Freeland, de asemenea, este o susţinătoare puternică a Ucrainei şi a luptei acesteia împotriva agresiunii ruseşti, dar, spre deosebire de Estonia, Slovacia sau Croaţia, Canada este un stat NATO care a rămas în urmă în ceea ce priveşte cheltuielile pentru apărare, departe de procentul de 2% din produsul intern brut pe care statele membre l-au menţionat ca obiectiv până în 2024.

Cu toate acestea, Canada a oferit Ucrainei un sprijin economic şi militar considerabil, imediat după Germania şi chiar înaintea Poloniei, deşi cu mult în urma celui acordat de Statele Unite şi Marea Britanie.

Iar opiniile doamnei Freeland cu privire la Ucraina pot fi, de asemenea, prea puternice pentru unii. Ea a mers la Kiev în 2014 pentru a sărbători răsturnarea preşedintelui ucrainean susţinut de Kremlin, Viktor Ianukovici, şi pentru a se întâlni cu oficiali de acolo. Spre regretul ei, Rusia a pus-o apoi pe ceea ce este acum o listă lungă de persoane interzise.

Există, de asemenea, o preocupare mai veche, respinsă de premierul Justin Trudeau, potrivit căreia bunicul ei ucrainean, un imigrant recunoscător în Canada, a fost implicat în tinereţe într-o mişcare naţionalistă ucraineană care îi vedea pe nazişti ca pe nişte foloase utile pentru a-i contracara pe sovietici.

Până la sfârşitul vieţii lor, a scris doamna Freeland în 2015 într-un eseu intitulat "Ucraina mea", bunicii ei materni "s-au văzut pe ei înşişi ca exilaţi politici cu responsabilitatea de a menţine vie ideea unei Ucraine independente, care a existat ultima dată, pentru scurt timp, în timpul şi după haosul Revoluţiei ruse din 1917". Ea a continuat: "Acest vis a persistat în generaţia următoare şi, în unele cazuri, în generaţia următoare".

Doamna Freeland, prin intermediul unui purtător de cuvânt, a precizat că este angajată în mod activ în activitatea sa actuală şi că nu şi-a propus ea însăşi numele. "Doamna Freeland are deja o slujbă importantă şi se concentrează pe servirea Canadei şi a canadienilor", a declarat purtătorul ei de cuvânt, Alex Lawrence."