O campanie neserioasă

Nu ştiu despre dumneavoastră, dar pe mine m-a luat somnul. Iată care e problema. Avem în curând alegeri prezidenţiale şi parlamentare. S-ar spune că dezbaterea electorală este în toi. Însă nu sunt singurul care observă că se petrece ceva anormal. Ca în povestirea aceea cu Sherlock Holmes, care observă că în seara unei crime s-a întâmplat un incident curios cu un câine din vecini. Când un interlocutor obiectează că bietul câine nu a făcut nimic, nici nu a lătrat, Holmes răspunde: "Exact asta e curios!".

Cam aşa acum. E multă agitaţie, însă practic nimeni nu are nimic de spus. Iată o candidată a Dreptei (spune dânsa). A chemat un reporter, i-a arătat cum dă apă la furnici. După o vreme, revine cu o declaraţie. Funcţia de Preşedinte, admite, este o "pălărie prea mare" pentru ea. Nu trebuia un spirit profetic să realizezi asta în urmă cu câteva luni. Bun, şi acum ce urmează?

Ai senzaţia că principalii concurenţi nici nu au de gând să ia startul. Candidatul social-democraţilor spune că şi-a luat meditator la engleză şi la economie. Şi constum de haine de la Adina Buzatu. Probabil că e se simte mai important aşa, după ce iese de la meditaţii. "I am, You are...".

Pe lângă Mircea Geoană trecem repede, pentru că omul pare decis să se demoleze singur cu fiecare declaraţie pe care o face. Noroc că le face rar. În rest, nu ştim nimic. Nici cine îl ajută, nici pe cine vede Prim-ministru sau cu ce majoritate va lucra dacă e ales. Fleacuri, desigur.

Era o vreme când ultra-naţionaliştii făceau show. Nu era pentru mine, dar îmi imaginez că există şi români plictistiţi. Acum nici măcar asta. Probabil bufetul de la Bruxelles a mai moleştit spiritele.

Din partea PNL, tot felul de declaraţii. Substanţă zero. Problema, acolo, e că nu este clar cine conduce partidul. Candidatul Ciucă spune una despre colaborarea cu PSD, alţii exact pe dos. Te întrebi dacă la urma-urmei contează cine şi ce spune. Tentaţia guvernării e o constantă în România. S-au văzut toate combinaţiile posibile. Până şi un Partid Socialist al Muncii a fost în majoritatea guvernamentală, după 1990. De ce ar mai conta acum sclifoselile unor parlamentari din rândul trei?

Am mers destul zilele acesta cu maşina prin ţară. Pe şosele panouri publicitare. Din câte ştiu, nu mai sunt legale acum, dar oricum nu îi pasă nimănui. Pe panouri câte o poză exact ca în buletin. Canditatul stă ţeapăn şi priveşte în faţă. Sloganuri plate. "Votaţi-mă pe mine!". Cam aşa.

De ce nu spun oamenii aceştia ceva raţional? De ce nu ne anunţă ce vor face? Care este, carevasăzică, viziunea?

Pentru că nu îi interesează. Mulţi candidează doar ca să ridice scorul partidului. Dar dacă acesta este planul, a eşuat lamentabil de pe acum. Toţi candidaţii, fără excepţie, sunt sub partidele care i-au nominalizat.

Mircea Geoană iar face un rol trist. Ai senzaţia că te uiţi la unul dintre filmele acelea din anii 1960. El ajunge târziu la gară, trenul a plecat, ea de fapt nu e în tren, s-a întors acasă, un bătrânel cântă pe peron din acordeon, lumea se grăbeşte, eroul plânge dar nu ştie de ce... Scuze, revenim la Mircea Geoană. E suficient de prudent să nu dea în nimeni, să nu strice apele post-electorale. De ce? Chiar îşi imaginează că va fi ales? Să zicem că da. Dar atunci nu poţi să nu spui chiar nimic-nimic despre partidele existente şi despre candidaţii lor. Dar el încearcă totuşi nimicul cu degetul. Propune ceva, un fel de supă din cuburi, lungă, din care nimeni nu se alege... cu nimic. Spuneţi-mi măcar un punct din programul candidatului Geoană. Nu? Aşa mă gândeam şi eu...

Nici partidele nu se înghesuie la microfon. Era o vreme când îţi era teamă să ieşi pe stradă, judecând după panourile electorale şi agitaţia activiştilor cu veste colorate. Acum nici măcar corturi pentru strângerea de semnături nu am mai văzut. Desigur, în mod misterios aceste semnături îi vor face apariţia, cu milioanele, nu scăpăm de partea asta din program.

Socialialiştii şi-au imaginat că dau o lovitură cu "intercalarea" alegerilor parlamentare cu cele prezidenţiale în două tururi. Au reuşit doar să transforme totul într-o loterie. Înţeleg din presă că acum au decis anularea paradei militare de pe 1 Decembrie. Trebuie într-adevăr să fie chiar disperaţi să facă aşa ceva.

Nu doar politicienii umblă în somn. Ţineţi minte când acum ceva ani, după o alegere în care institutele de sondare au dat chix, şi-au turnat cenuşă în cap la televizor? Au cerut reglementarea profesiei, etc. Acum au revenit cu "sondaje". Unul mai neruşinat decât celălalt. Televiziunile totuşi îi invită. Sondorii, cu aer de mari specialişti, încearcă să menţină o "faţă de poker". Cred că şi ei râd când numără apoi banii, la bancă.

Ultimul pe listă, cu voia dumneavoastră, Ion Iliescu. Primul interviu după 6 luni. "România a avut în ultimii ani preşedinţi care fie au făcut microfonie, fie au tăcut". Nu ştiu la ce canal se uită domnia-sa, dar în ultimii zece ani am avut un singur preşedinte. Căruia i-a plăcut atât de mult să tacă încât mai vrea o tură. Dacă nu poate tăcea la NATO sau Uniunea Europeană, e bun şi Senatul României.