O Europă în mişcare?

După imobilism birocratic, proiectul noii Comisii Europene (CE) mizează pe o abordare mult mai mult politică. Un lucru e cert: pentru Jean-Claude Juncker, postul de preşedinte al Comisiei Europene nu va fi deloc o sinecură. Ca de obicei, în România, dezbaterea publică privind viitoarea Comisie Europeană s-a politizat. Comentariile au ţintit mai ales în direcţia portofoliului ce revine României şi disputei prezidenţialiste dintre Palatul Victoria şi Palatul Cotroceni şi nu asupra viziunii lui Jean-Claude Juncker. Deşi, ceva din forţa convingerilor noului preşedinte al Comisiei a transpărut atunci când s-a vorbit despre o convorbire telefonică tensionată Băsescu-Juncker pe tema la nominalizării Corinei Creţu.

Odată cu propunerea noii structuri de organizare a Comisiei, fostul prim-ministru luxemburghez a dovedit că înţelege toate resorturile "politicii" europene. Cei 18 ani de experienţă la conducerea guvernului luxemburghez (deci şi în Consiliul European) şi cei 8 ani ca preşedinte ai Eurogrupului l-au ajutat să acumuleze o cunoaştere unică în chestiunile europene. Toate acestea i-au permis să inoveze acolo unde puţini se aşteptau. Cei ce vorbeau cu ironie despre "l'Europe de papa", referindu-se la Juncker nu au ştiut cum să-şi ascundă surpriza. (De altfel, această formulă oarecum zeflemitoare, "l'Europe de papa", dragă unor comentatori francofoni de la Bruxelles, sugerează nu doar "vechimea" lui Juncker, ci sfârşitul unei epoci, sfârşitul Europei fondatorilor - les peres des l'Europe). Juncker a surprins prin două direcţii de atac: schimbarea structurii Comisiei şi orientarea mult mai clară spre scopuri şi amplificarea caracterului politic al executivului european. E de văzut aici şi o încercare de a depăşi complexul Santer (anteriorul preşedinte luxemburghez al CE care a fost obligat să demisioneze în 1999) şi a reînnoda, pe o bază mult mai politică, relaţia cu un Parlament. Pentru a face faţă egoismului statelor reprezentate în consiliul european, Juncker nu are altă alternativă în afara unei alianţe solide cu Parlamentul european.

Dacă vechea Comisie Barroso a fost blocată într-un imobilism datorat unei linii de conduită mai degrabă administrative, Comisa Juncker apare ca fiind mai politică decât oricare alta. E ceea ce sesizează cu un ton apreciativ şi comentatorii politicii europene de la Le Monde ("Jean-Claude Juncker désigne une Commission tres politique a la tete de l'Union européenne") sau El País ("El conservador Juncker crea una Comisión Europea más política"). La anunţarea structurii noii Comisii, miercuri 10 septembrie, fostul prim-ministru luxemburghez a mizat pe efectul surpriză. Acest lucru este ilustrat chiar de titlul comunicatului de presă pe care Comisa Europeană l-a dat publicităţii după anunţarea nominalizărilor şi noii structurii a organismului executiv european în care se afişează în mod deschis viziunea şi priorităţile luxemburghezului: "Comisia Juncker: o echipă puternică şi experimentată pentru a face lucrurile să se mişte!".

Caracterul politic este dat nu doar de noua structură, cu şapte vicepreşedinţi, ci şi de experienţa politică a majorităţii titularilor. Noua comisie - dacă va fi aprobată de Parlamentul european, dar cu vreo două excepţii (propunerile de comisar din Spania şi poate Ungaria) nu se anunţă surprize - va avea între membri cinci foşti prim-miniştrii (Jean-Claude Juncker - preşedinte al CE, Luxemburg; Aelnka Bratusek - vicepreşedinte responsabil cu Uniunea energetică, Slovenia; Jyrki Katainen - vicepreşedinte responsabil cu Munca, Creşterea Investiţiilor şi Competitivitatea, Finlanda; Vladis Dombrovskis - vicepreşedinte responsabil cu Euro şi dialogul social, Letonia şi Andrus Ansip - vicepreşedinte responsabil cu Piaţa numerică unică, Estonia). Iar bulgăroaica Kristalina Georgieva, vicepreşedintă pentru Buget şi Resurse umane, a fost deja membră a Comisiei Barroso II, responsabilă cu Ajutorul umanitar. Mâna "dreapta" a lui Juncker, prim-vice-preşedintele CE, responsabil cu Simplificarea normativă, relaţiile inter-instituţionale, statul de drept şi Carta drepturilor fundamentale, va fi socialistul olandez Frans Timmermans, ministru de externe al regatului Ţărilor de Jos. Iar al şaptelea vice-preşedinte, singurul numit de către Consiliu, este italianca Frederica Mogherini, până acum ministru de externe în guvernul de la Roma. Şi, pentru a lămuri relaţiile funcţionale dintre vice-preşedinţi şi ceilalţi membri ai CE, în cadrul unei conferinţe din 10 septembrie, Juncker a explicat, folosind o comparaţie cu fotbalul, că "unii vor fi animatori de echipă iar ceilalţi jucători de câmp".

Astfel, satisfăcând nevoia de reprezentare europeană a statelor mici din Uniune, Juncker reuşeşte totodată să relativizeze presiunea pe care ar fi putut-o reprezenta vice-preşedinţii provenind din state mari precum Franţa, Germania sau Marea Britanie. Însă nici statele mari nu au fost neglijate, primind portofolii importante. BBC titra, pe 10 septembrie, "Juncker gives key EU economy jobs to UK and France" (Juncker oferă Marii Britanii şi Franţei domenii chei ale economiei UE). Iar în ce priveşte Germania, Günther Oettinger, comisar pentru Energie în Comisia Barroso II, primeşte un portofoliu inovator, cel al Economiei şi societăţii numerice, unul din marile proiecte pe care Juncker le vrea implementate: cu siguranţă mult ca potenţial, dar probabil mai puţin decât se aştepta Berlinul.

Sigur, aceste schimbări, şi multe altele despre care se aude că vor fi puse în aplicare, ar putea repune Europa în mişcare. Dar pentru a reuşi comisia Juncker mai are nevoie, dacă nu de un sprijin real din partea statelor membre, măcar de o neutralitate binevoitoare.