O firmă din Capitală va încasa 4,8 milioane de euro de la Loterie pentru un centru de date

Ziarul BURSA #Companii #IT / 9 martie 2012

Firma SVF Management Prod Serv Bucureşti va încasa 20,85 milioane de lei (4,8 milioane de euro, TVA inclusă) de la Compania Naţională Loteria Română pentru realizarea unui centru de date şi unul de recuperare a datelor în caz de dezastru. Valoarea contractului a fost estimată de autoritatea contractantă la 21,33 milioane de lei, inclusiv TVA.

Ofertele au fost deschise în data de 4 octombrie 2011, conform www.e-licitatie.ro, iar atribuirea contractului a avut loc a doua zi, SVF Management Prod Serv fiind singurul ofertant.

Iniţial, deschiderea ofertelor a fost programată pentru 29 septembrie 2011, dar termenul a fost decalat cu cinci zile.

Firma este controlată de Petre Ştefan şi Valentin Nica, ambii controlând câte 50% din acţiuni.

SVF Management activează în domeniul lucrărilor de construcţii a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale şi a înregistrat afaceri de 5,96 milioane de lei în 2010, în scădere cu 62,5% faţă de 2009, potrivit datelor Ministerului Finanţelor Publice, citat de Mediafax.

Câştigătorul licitaţiei va furniza Loteriei Române dispozitive de stocare cu acces direct, servere şi echipamente de reţea, servere pentru calculatoare şi diverse pachete de aplicaţii software şi sisteme informatice.

Contractul va fi finanţat din surse proprii ale CNLR şi are o durată de doi ani, conform www.e-licitatie.ro.

CNLR a vrut să achiziţioneze şi un sistem informatic integrat, dar licitaţia a fost anulată la finele lunii februarie. Contractul era estimat la 34,2 milioane de lei (TVA inclusă), iar anunţul de participare a fost publicat în august 2011. Loteria Română îşi desfăşoară activitatea prin intermediul unei reţele naţionale care cuprinde sediul central, 41 de centre de profit, 942 de agenţii proprii şi 1.007 agenţii mandatare, depozite de valori şi casierii (circa 100), depozitul central şi depozite de materiale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb