Pentru cei ce au putut să-şi explice cauzele înfrângerii lui Victor Ponta în alegeri prezidenţiale din noiembrie 2014, teoria conspiraţiei a reprezentat o redută pentru a-şi menaja confortul intelectual şi a se replia ideologic. Conform acestei teorii, nu electoratul român, ci unele puteri occidentale l-ar fi învins pe primul ministru, candidat nenorocos la postul de preşedinte al României. Şi cum la noi sondajele de opinie nu au putut anticipa rezultatul, conspiraţia a apărut multora ca principala explicaţie valabilă. Şirul nesfârşit al greşelilor de campanie - care au culminat cu atitudinea de superioritate în raport cu diaspora afişată între cele două tururi de scrutin - le pare neconcludent adepţilor conspiraţiei mediatico-electorale. Pentru aceştia o schimbare atât de radicală a atitudinii a electoratului nu poate fi decât rezultatul unei acţiuni deliberate a unor profesionişti.
Iată de ce teoria conspiraţiei este o redută inexpugnabilă: tocmai pentru că se adaptează oricărui mediu intelectual sau social, justificând astfel eventualele erori de apreciere sau predicţie. Este ceea ce Karl Popper numea teoria conspiraţională a ignoranţei după care ignoranţa nu ar fi cauzată de lipsa a cunoştinţelor, ci de o acţiune deliberată şi răuvoitoare ce are ca sursă influenţe nefaste prin care se pervertesc şi se manipulează minţile oamenilor mai mult sau mai puţin naivi.
Că folosirea acestei terorii nu este o excepţie românească o dovedeşte adaptarea sa la contextul alegerilor israeliene ce vor avea loc mâine, 17 martie. Tot prin clasica teorie a conspiraţiei, Benyamin (Bibi) Netanyahu încearcă să explice eventuala sa înfrângere în alegerile legislative israeliene. După ce sondajele de opinie păreau să arate că poziţia primului ministru demisionar a recuperat primul loc în preferinţele alegătorilor, acum, că situaţia s-a deteriorat din nou, Netanyahu a găsit explicaţia plauzibilă: puteri străine (şi bănuim că în spatele acestei formule s-ar ascunde Administraţia Obama) ar fi mobilizat "milioane de dolari" pentru a finanţa o campana împotriva sa. Şi, aşa cum se întâmplă de cele mai multe ori cu teoria conspiraţiei, au fost identificaţi şi agenţii conspiraţiei, anume presa şi grupările de stânga. Acestea s-ar fi lăsat instrumentalizate într-o campanie "oricine, numai Bibi să nu fie", punând în primejdie interesele Israelului al căror unic apărător (deţinătorul Adevărului absolut) ar fi chiar el, primul ministru în funcţie.
În fond, faptul că Likud (Consolidarea), partidul lui Netanyahu este devansat în sondaje de noua Uniune sionistă formată din alianţa dintre Partidul laburist condus de Yitzhak Herzog şi HaTnoua (Mişcarea) condus de fosta ministră de justiţiei, Tzipi Livni, nu este o noutate. De la începutul lunii decembrie 2014, când a precipitat căderea guvernului său de coaliţie prin demiterea a doi miniştrii fără de care coaliţia nu mai putea exista, ministra de la justiţie, Tzipi Livni şi ministrul de finanţe, Yair (Joseph) Lapid (preşedintele partidului majoritar al coaliţiei guvernamentale, Yesh Atid - Există un viitor) Netanyahu a riscat, sperând să-şi reîntărească prin noi alegeri poziţia grav deteriorată. Acum calculul său pare greşit, dar la un moment dat, imediat după discursul său din Camera Reprezentaţilor a SUA de pe 3 martie, sondajele păreau să-i confirme strategia. Pentru Netanyahu strategia securitară, care miza pe votul electoratului religios şi naţionalist, trebuia să îi aducă victoria în alegeri. În acest sens, discursul de la Washington, făcut la invitaţia ui John Boehner, speaker-ul republican al Camerei Reprezentanţilor, foarte critic (dincolo de formulele de politeţe de tipul "Noi apreciam ce face preşedintele Obama pentru Israel") la adresa politicii Administraţiei Obama în Orientul Mijlociu, trebuia să îi consolideze prima poziţie în preferinţele electoratului israelian. Obiectivul principal al lui Netanyahu a fot să folosească tribuna Camerei Reprezentaţilor pentru a ataca vehement ideea unui acord american cu Iranul. Ori, pericolul iranian era şi principala tema de campanie electorală.
Faptul că Netanyahu a folosit Camera Reprezentanţilor pentru a-ţi face campanie electorală nu a produs ruptura care să-l propulseze în fruntea sondajelor. Şi, dacă este lesne de înţeles de ce acest discurs nu a fost bine primit la Casa Albă, faptul că demonstraţiile sale privind pericolul nuclear iranian nu au determinat decât o mică creştere de etapă în sondaje în Israel îi pare lui Netanyahu de-a dreptul inexplicabil. Dar că izolarea internaţională a Israelului care s-a amplificat în ultima vreme, fractura socială fără precedent (nu este de neglijat faptul că cea mai mare manifestaţie a indignaţilor din lume - 300.000 de manifestanţi la Tel Aviv, la care se mai adaugă încă 200.000 în restul ţării - a avut loc în Israel pe 4 septembrie 2011), blocajul în relaţiile cu autorităţile palestiniene sau relaţiile din ce în ce mai încordat cu SUA sunt rezultatul politicii sale. Să fie toate acestea parte a unei conspiraţii?