O varză şi doi grădinari

Varza este România, iar grădinarii sunt Pex şi Pnc: preşedintele expirat şi preşedintele neînceput. Aberaţia în care ne-am bălăcit la sărbătoarea, din acest an, a zilei de naştere a României moderne întrece orice închipuire şi este măsura mai mult decît precisă a faptului că societatea românească, de la Vlădică la Opincă, nu are nici o măsură a ceea ce trebuie să fie, acolo unde trebuie să fie şi a ceea ce nu este îngăduit să fie acolo unde vrem să domnească normalitatea lucrului bine făcut, iar nu mocirloasa comoditate a economiei de gîndire şi de efort, care ne-a prăbuşit acolo unde suntem. Prelungirea artificială şi neconstituţională a mandatului de Preşedinte al României de care ţine cu dinţii Traian Băsescu, este primul mare şi neîngăduit "compromis" pe care preşedintele ales şi legitim, Klaus Iohannis, îl face, chiar înainte de a-şi începe, oficial, mandatul. În fapt, este o încălcare a Constituţiei la care Iohannis este complice şi pentru care este tot atît de vinovat pe cît beneficiarul oneroasei manevre. Nimic nu-l obliga să îşi înceapă mandatul cu stîngul! A făcut-o în cel mai tipic spirit de bălmăjeală, încropeală şi lipsă de respect pentru Constituţie, care a marcat cea mai mare parte a mandatelor prezidenţiale, din 1990 şi pînă astăzi. Curtoazia şi eleganţa, în relaţiile sociale, nu au nimic de a face cu litera şi spiritul Constituţiei. Prevederile lor nu sunt "negociabile" şi nici "aranjabile" la o discuţie, pe la vreo ţuică, wisky ori pălincă! Articolul 1 (5) din Constituţie spune fără echivoc: În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie!!!!

Evident, prima instituţie care are obligaţia de a veghea ca asemenea aberaţii să nu se producă este chiar Curtea Constituţională. La hotărîrea de validare a alegerilor pentru noul Preşedinte, tocmai pentru a elimina orice ambiguitate şi orice interpretări abuzive, pentru a ne feri de aberaţiile voinţei de putere ale unei persoane, ori ale unor centre de interese, înalta curte ar fi trebuit să stipuleze clar că procedura parlamentară de instituire a noului Preşedinte trebuie să fie imediat secventă validării alegerilor; prelungirea mandatului actual fiind în contradicţie flagrantă cu prevederile articolului 2 (1;2), care arată că suveranitatea aparţine poporului român şi se exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, respectiv că nici un grup şi nici o persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu! Actul alegerilor a mutat de facto şi de jure mandatul exerciţiului suveranităţii poporului de la fostul preşedinte, la cel nou ales! Prelungirea, fără nici un temei, a mandatului prezidenţial exercitat de Traian Băsescu calcă în picioare, la lumina zilei, exact acest principiu fundamental al Constituţiei şi al Statului de Drept. Desigur, a doua instituţie care ar fi trebuit să reacţioneze ar fi fost chiar Parlamentul României. Fără să ţină seamă de părerea nimănui, Parlamentul avea puterea, autoritatea şi libertatea de acţiune pentru a convoca şedinţa comună pentru depunerea jurămîntului de către noul Preşedinte şi nimeni nu ar fi putut să oprească acest demers, dacă actuala majoritate parlamentară ar fi funcţionat. Nu avea nevoie nici de opiniile lui Traian Băsescu, nici măcar de cele ale Curţii Constituţionale, dacă nu a făcut alte precizări, cu atît mai puţin de cele ale lui Iohannis. Nu cred că preşedintele ales nu s-ar fi prezentat, dacă şedinţa de depunere a jurămîntului ar fi fost convocată oficial, a treia zi după validarea alegerilor la Curtea Constituţională! Iar, după depunere, nimeni, în afară de Traian Băsescu, nu ar fi putut să mai susţină că el mai are dreptul la o ţîră de mandat, pe care n-a apucat s-o deguste pe-ndelete. A treia instituţie care ar fi trebuit să reacţioneze şi să preîntîmpine situaţia în care doi preşedinţi, braţ la braţ, calcă Constituţia în picioare, ca la sîrba oltenească (sic!), era chiar Preşedintele în exerciţiu. Dacă-i păsa măcar cît negru sub unghie, fie şi în ultima clipă, de ideea de constituţionalitate şi stat de drept, ar fi trebuit să ceară, el însuşi, Parlamentului să se întrunească pentru a primi jurămîntul noului Preşedinte al României. Nu i-a păsat nici măcar o zi din cei zece ani petrecuţi la Cotroceni, ar fi fost aberant să-i pese tocmai în ultimele zile! În sfîrşit, ultima redută a apărării Constituţiei ar fi trebuit să fie Iohannis însuşi, în calitate de cîştigător validat al alegerilor prezidenţiale. El ar fi trebuit să facă demersurile necesare, la Curtea Constituţională şi la Parlament, pentru a evita situaţia de a avea, mai mult de o lună, un Preşedinte fără legitimitate constituţională, dar cu ştampilă şi unul cu legitimitate, dar fără ştampilă!

O să zică cineva că prea sunt din cale-afară de cîrcotaş şi de pornit. Ce mare scofală, acolo, cîteva zile de "suprapunere"; doar nu or să se ia de păr şi nici n-o să se prăpădească Pămîntul. Cît despre noi... e cam tot una cînd îşi începe unul mandatul şi cînd îl termină celălalt. Vorba strămoşilor noştri geto-daci: "De-aia n-aveam noi pulover pe gît!" Nu ştiu cum staţi dumneavoastră cu puloverele pe gît, dar eu am să vă ofer traducerea frustă a ceea ce se întîmplă astăzi în statul aberant, statul de nedrept, statul care funcţionează anti-constituţional, numit România: "Noi ăştia, instituţiile şi oamenii puterii din România, Curte Constituţională, Parlament, Preşedinte, Preşedinte ales şi tot restul, ne pişăm pe suveranitatea voastră, a poporului! Voi, prostimea, puneţi votul în urnă, că după aia e treaba noastră; iar cui nu-i place, n-are decît să se mute din sector", vorba lui Negoiţă!!!

Ei bine, eu unul nu accept să fiu înjurat în propria mea ţară de o mînă de haimanale care se caţără pe votul meu şi al altora ca să ni se pişe în cap, de la înălţimea funcţiilor de stat, prezidenţiale, parlamentare şi ale înaltei curţi constituţionale!