Obsesia dreptei

După alegerile prezidenţiale, a fost reluată ideea guvernării de dreapta. Aparent paradoxal, ceea ce a lipsit cu desăvârşire din toate campanile electorale ale ultimilor ani, ideologia, a fost revendicată ca liant al guvernării. În numele "realismului" diferenţele structurale privind viziunea asupra statului şi democraţiei sunt puse între paranteze. Chiar dacă aşa s-a întâmplat şi după alegerile parlamentare din 2008, când PDL cerea o guvernare de dreapta, acum situaţia este cu atât mai stranie cu cât România este fracturată între alternative teoretic opuse. Mai nou, cu toate că PNL, prin vocea liderilor săi oficiali şi în urma unor decizii colective a recuzat propunerea de a participa la guvernare alături de PDL, mai întâi Călin Popescu Tăriceanu, iar acum şi Relu Fenechiu cer participarea la o aşa zisă guvernare de dreapta. Mai mult, într-o formă care frizează revolta internă de partid, Fenechiu a anunţat chiar că intenţionează să trimită scrisori şi premierului şi preşedintelui privind oferta de intrare la guvernare a PNL. Şi asta după ce guvernul s-a format. În acest context, Adriean Videanu preia ideea şi susţine că guvernarea de dreapta este o opţiune care îl mobilizează.

Dar, oare, ce se ascunde sub această formulă aparent ideologică? Cu siguranţă nu e vorba de o filozofie privind reprezentativitatea, parlamentarismul sau tipul de regim politic, şi de ce nu, rolul statului în societate şi economie în timp de criză şi după. Acum cinci ani când PD era încă un partid, cel puţin formal de stânga, membru al internaţionalei socialiste, PNL nu simţea niciun scrupul ideologic privind coaliţia de guvernare cu partidul lui Traian Băsescu. Iar opoziţia de atunci din partid, a cărei voce era "libertarianul" Dinu Patriciu, nu cerea mai multă coerenţă doctrinară, ci o guvernare alături de PSD. Între timp, PD a trecut la dreapta fără vreun cutremur intern şi a devenit PDL şi datorită aportului aripii, care, deşi la origine, în 2000, se definea mai degrabă ca social - liberală s-a "conservatorizat". Amalgamul ideologic românesc, un sincretism doctrinar exprimând lipsa "programatică" de interes faţă de dilemele momentului, politica nu este decât administrare a resurselor pe termen scurt. În această Românie insularizată politicienii privesc ideologia pare doar ca pe o etichetă.

Dacă nu ideologia îi mână în luptă pe cei ce cer "guvernare de dreapta", şi nici măcar perspective tactice, căci atunci ar gândi pe termen mediu sau lung, totul s-ar putea reduce la simple strategii de supravieţuire individuală. Nici în vest clivajul stânga-dreapta nu mai e atât de clar ca după al doilea război mondial, dar odată cu venirea lui Barack Obama la Casa Albă, apele au început să se despartă. Procesul nu este însă definitiv, iar alegerile congresionale de la jumătatea mandatului, ce vor avea loc în noiembrie în SUA, sunt aşteptate de mulţi pentru a decide încotro să o ia. Reforma sistemului de sănătate pe care Obama a început-o a generat, tocmai pentru că era contra curentului ideologic care cerea de mai bine de trei decenii mai puţin stat, o reacţie pe măsură. "Reacţionarii" nu doar că sunt printre noi, dar se exprimă polifonic. Ceea ce însă nu vor să recunoască e că tocmai retragerea statului a dus la atât la criza economică cât şi la cea socială şi politică. Căci dacă în economie piaţa nu s-a autoreglat, cu atât mai puţin aceasta s-a întâmplat în domeniile social sau politic. Căci retragerea statului nu a distrus doar bazele reglementatoare ale politicii, ci şi modelul social care adusese bunăstare generalizată. Dar toate acestea nu contează în România. Aici, etichetele de "dreapta" sau de "stânga" nu sunt decât alibiuri care să justifice populismul sau piruetele politicianiste ale celor ce nu au nimic de oferit, dar mult de luat.