Omul de afaceri Marius Ghenea va deschide trei cafenele "Testa Rossa" în Bucureşti până în 2010

N.I.
Ziarul BURSA #Companii #Comerţ / 12 decembrie 2008

Italian Coffee Concept, controlată de omul de afaceri Marius Ghenea, a deschis săptămâna aceasta prima cafenea din România a brandului Testa Rossa, urmând ca până la finele lui 2009 să mai deschidă alte trei unităţi în Capitală, potrivit reprezentanţilor companiei.

"Anul viitor vom deschide trei cafenele Testa Rossa în Bucureşti atât în centre comerciale cât şi într-o locaţie stardală. Investiţia medie într-o unitate este în jur de 225.000 euro", a declarat Marius Ghenea.

Pe termen lung, planurile companiei prevăd deschiderea a 8-10 cafenele în următorii trei-patru ani, fiind alocat un buget de investiţii de până la 1,6 milioane de euro. Cafenelele vor fi deschise atât în centre comerciale cât şi în zone stradale, unele din viitoarele locaţii fiind deja contractate.

Potrivit lui Ghenea, momentan brandul Testa Rossa va fi dezvoltat în Bucureşti, iar eventual din a doua parte a lui 2010 vor fi deschise cafenele şi în alte oraşe mai mici. Dezvoltarea Testa Rossa va fi susţinută din surse proprii, motiv pentru care omul de afaceri nu este îngrijorat că ar putea fi afectat de criza financiară. Mai mult, acesta crede că noul context exonomic i-ar putea oferi noi oportunităţi de dezvoltare.

"Am unele semnale că în 2009 este foarte posibil ca mulţi jucători din piaţa cafenelelor să aibă probleme, de accea am putea cumpăra competitori dacă se vor potrivi conceptului Testa Rossa", a mai spus Ghenea.

Brandul Testa Rossa a fost adus în România printr-un contract de franciză semnat cu grupul austriac Wedl. Compania Italian Coffee Concept este deţinută în proporţie de 70% de Marius Ghenea, iar restul acţiunilor sunt controlate de un antreprenor local. Prima cafenea Testa Rossa din România a fost deschisă în mall-ul Liberty Center din Bucureşti, în urma unei investiţii de 250.000 euro. Cafeneaua are o suprafaţă de 130 mp şi este estimat că va genera vânzări de 500.000 euro în primul an de funcţionare.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb