OMUL SMINTEŞTE LOCUL Compensatoriu să fie, dar să ştim şi noi!

DAN NICOLAIE
Ziarul BURSA #Omul sf(M)inteste locul / 18 ianuarie 2019

Compensatoriu să fie, dar să ştim şi noi!

Părerile politicienilor despre "recursul compensatoriu" sunt clare, nu contea-ză efectele, important este ca vina să fie în ograda adversarului. Televiziunile îşi continuă marşul triumfal, în care din alb se poate face oricând negru, iar griul este de fiecare dată un adevărat curcubeu.

Statisticile oferite pe diverse canale au şi ele darul de a ameţi. Avem peste 14.000 de cetăţeni ieşiţi din puşcării înainte de termen. Reprezentanţii penitenciarelor ne informează că gradul de recidivă este uriaş, că doar câteva zeci dintre cei proaspăt eliberaţi s-au încadrat în muncă, în schimb ministrul Tudorel Toa-der ne anunţă că totul este sub control, tendinţa este una de scădere, că practic a cam dat "cuminţenia" în cei condamnaţi şi cu pedepsele parţial ispăşite. Preşedintele cere o rezolvare a problemei, modificându-şi puţin tăişul discursului, pentru că este evident că nu se poa-te vorbi de o vină integrală a adversarilor politici, care tocmai au mai găsit o ocazii să livreze "bocanci" în gura tehnocraţilor, de ieri şi de mâine.

Dar ce spun oamenii simpli, pe stradă? O bună parte admit că se tem, alţii sunt preocupaţi de cum se poate găsi o rezolvare şi mai există un grup care oferă în permanenţă scuze pentru agresori şi îndreaptă degetul acuzatoar spre victime. Tabăra "panicoşilor", destul de numeroasă, nu mai are nevoie de niciun argument. Ascultându-i poţi crede că ne aflăm în plin "război civil", în care atacurile în plină stradă sunt ceva la ordinea zilei. "Am ajuns să ne fie frică să mai ieşim pe stradă. Suntem agresaţi fără milă, nimeni nu ne protejează. Nu aţi văzut ce se dă la televizor?", susţine doamna Flori, pensionară, stresată mai nou de faptul că trebuie să meargă "singurică" la piaţă. Teama e reală, mult mai reală decât pericolul.

"Calmii" încearcă să ofere argumente şi susţin că ar trebui să privim lucrurile mai în profunzime. "Să fim serioşi, nu sunt mai multe infracţiuni decât în mod obişnuit. O crimă, un atac, o tâlhărie sunt prezentate în buclă. Există interes politic pentru a întreţine această psihoză. Serveşte tuturor taberelor, astfel se abate atenţia de la chestiunile cu adevărat importante. Oricum acest sistem corecţional este un dezastru. Am înţeles, e o problemă ca a ieşit cu câteva luni mai devreme, cu o chichiţă dintr-o lege strâmbă, şi a comis o infracţiune. Dar dacă iese la termen şi face o crimă nu ne mai interesează? Cum a fost reeducat? Că există oameni în sistem care pretind că se ocupă cu acest lucru", ne-a declarat Vlad Munteanu, "corporatist", potrivit propriei prezentări.

Cine e mai vinovat, Prună, Toader, Iohannis, Dragnea, Cioloş, Iordache? Preocuparea pentru a a oferi răspunsuri la această întrebare se manifestă mai ales în rândul consumatorilor de politică televizată. Au răspunsuri şi nu caută unele. Fără prea mult efort îţi poţi da seama ce post urmăreşte fiecare în mod constant. Nu îi interesează victimele. Nici nu le remarcă în marea de vorbe.

"A făcut şi victima ceva", e un punct de vedere al prea multor oameni. Când şi cum ne-am pricopsit cu această mentalitate? E greu de răspuns. Fata violată era prea sumar îmbrăcată, pensionarul tâlhărit ieşea cu banii în mână din bancă, tânărul bătut crunt făcea prea multă paradă de muşchii săi. În faţa unor astfel de argumente nu poţi decât să faci un pas în spate. Niciun recurs nu compensează o asemenea lipsă de empatie.

Dincolo de statistici, care mai nou indică lucruri diferite în funcţie de cel care le prezintă, de cine a propus şi votat legea, este evident că există o problemă, nu doar de percepţie a unui fenomen, şi că în jurul nostru se produc drame reale. Tot o dramă este şi modul cum reacţionăm la ele.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Da.aceasta este drama, mentalitatea de infractori a multora dintre concetateni. Vae victis.

    foarte bun.

    Păi, pe bursa credeam că vă place capitalismul. Cumva pe reguli.

    Dacă ai buget, limitat ar spune unii, condiții pe care trebuie să îndeplinești cumva, zice chiar CEDO, atunci cauți compromisuri.

    În comunism era un prostovan în fruntea statului, bine, exact ca acum, dar ce spună ăsta de acum e doar de râsul curcilor. Dacă ceașcă ar fi vrut tot poporul la pârnaie, Securitatea s-ar fi executat a doua zi. Deci, ghinion!!! 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb