OPINII Agricultura - de ce viagerizare şi nu capitalizare?

Guvernanţii au dat publicităţii primele rezultate ale aplicării mult-trîmbiţatei legis-laţii referitoare la instituirea rentei viagere agricole. Scopul declarat al instituirii acestei rente viagere agricole a fost acela de a-i determina pe milioanele de proprietari de terenuri agricole, rezultaţi în urma aplicării Legii 18/1990 cu privire la fondul funciar, să-şi vîndă, sau să-şi arendeze zecile de milioane de parcele de terenuri agricole, astfel încît aceste parcele să fie comasate în suprafeţe mai mari, care să poată fi exploatate mai eficient.

Prin lege, s-a stabilit ca, de la buget, adică din taxele şi impozitele plătite de noi, cetăţenii ţării, să se plătească echivalentul a 100 de euro pe an, pînă la sfîrşitul vieţii, tuturor celor care, avînd vîrsta de peste 62 de ani, îşi vînd pămîntul, sau de 50 de euro pe an, dacă şi-l arendează.

Cu sumele primite drept rentă viageră agricolă, cei în cauză pot să facă orice, inclusiv să le schimbe pe băuturi alcoolice contrafăcute şi să ajungă mai repede sub pămînt.

Fără îndoială că era de datoria statului să găsească o soluţie care să stimuleze comasarea terenurilor agricole în suprafeţe compatibile cu tehnologia modernă. Din nefericire, actualii guvernanţi au ales-o pe cea mai proastă. Au ales-o pe aceea care are cele mai mici şanse să determine atingerea scopului propus şi care este cea mai costisitoare.

Conform datelor publicate, în anul 2005, primul an de aplicare a legislaţiei privind renta viageră agricolă, au fost depuse 3.000 de dosare pentru obţinerea rentei, suprafaţa care face obiectul acestor dosare fiind de 5.500 ha. Din această suprafaţă, 15% a fost vîndută, restul de 85% fiind dată în arendă.

Raportat la suprafaţa agricolă totală a ţării, care este de 14,7 milioane de hectare, cele 5.500 ha reprezintă 0,04%. Asta înseamnă că, pentru vînzarea sau arendarea celor 14,7 milioa-ne de hectare, vor fi necesari - peste 2.500 de ani. Guvernanţii ne liniştesc însă şi ne spun că anul 2005 a fost unul de început şi că în acest an, 2006, vor fi comasate, prin vînzare şi arendare, 250.000 ha, asta însemnînd că cele 14,7 milioane ha vor fi comasate mult mai repede, adică în 60 de ani.

Pentru "analizarea" dosarelor întocmite în vederea obţinerii rentei viagere agricole a fost înfiinţată o nouă structură birocratică şi generatoare de corupţie. Este vorba de Oficiul Naţional de Rentă Viageră Agricolă (ONRVA), care are 41 de birouri judeţene şi care "toacă" miliarde de lei sub formă de salarii, chirii şi alte cheltuieli de funcţionare, noua instituţie urmînd să-şi continue exis-tenţa timp de peste o jumătate de secol, sau chiar mai mult.

Pe de altă parte, presupunînd că toate cele 14,7 milioane de hectare de teren agricol ar fi vîndute şi arendate în proporţie de 15%, respectiv 85%, într-o perioadă scurtă, de 2-3 ani, ar rezulta că trebuie să plătim, anual, pentru mulţi ani de acum înainte, aproape 1 miliard de euro, ca rente viagere agricole, adică mai mult decît cheltuim pentru educaţia întregii naţiuni.

Acest pericol nu este chiar atît de ipotetic, deoarece cea mai mare parte a suprafeţelor agricole sînt, deja, arendate, astfel încît, tot ceea ce mai trebuie făcut este ca ONRVA-ul să urgenteze pregătirea dosarelor celor care au pămînturile în arendă de 10-12 ani.

Nu de "viagerizare" avea şi are nevoie agricultura românească, ci de capitalizare. Ţăranii României ară pămîntul cu plugul tras de boi, cai şi măgari, nu pentru că sînt îndrăgostiţi de acest gen de plug, sau pentru că nu ar fi capabili să găsească diferite forme de asociere prin care să comaseze suprafeţele de teren agricol, ci pentru că nu au banii cu care să îşi cumpere tractoarele, tehnologia agricolă modernă. Ei nu au aceşti bani deoarece au fost deposedaţi de către statul român atît înainte, cît şi după 1989, de o bună parte a capitalurilor şi veniturilor create de ei. Statul român are obligaţia să-i despăgubească pe ţărani pentru valorile de care i-a deposedat, iar sumele primite drept despăgubire nu trebuie să fie folosite pentru consum, ci pentru capitalizare, pentru cumpărarea de terenuri agricole, de animale, de maşini şi tractoare agricole, de fabrici pentru prelucrarea produselor agroalimentare, pentru crearea de locuri de muncă, producătoare, la rîndul lor, de venituri şi capital. Aceasta este calea transformării agriculturii româneşti dintr-una de subzis-tenţă într-una producătoare pentru piaţă.

Politica economică a statului român trebuie să stimuleze crearea de producători de avuţie, nu de devoratori ai aces-tei avuţii