OPINII Băsescu în faţa unei opţiuni: pe scut sau sub scut?

A trecut deja suficient timp de la expunerea publică a intervenţiei olografe a primului-ministru pe lângă preşedintele ţării, în beneficiul unui partener de afaceri şi prieten apropiat al celui dintâi, ca să putem judeca cu mintea limpede cele întâmplate şi să încercăm să descifrăm cât mai multe din cele ce se pot întâmpla. Pentru că artificierul focului de artificii care a înroşit până la incandescenţă scena politică este preşedintele Băses­cu, să încercăm să privim lucrurile dintr-o posibilă perspectivă a domniei sale.

Ce a reuşit pe deplin Traian Băsescu?

Primul: să dovedească până şi pentru nevăzători gradul de tembelism strigător la cer al omului care este astăzi în fruntea Guvernului. Cu o oroa­re sinceră pentru orice exces de limbaj şi cu scuzele de rigoa­re pentru o formulare mai puţin obişnuită, cred totuşi că "tembel" este un eufemism, unul dintre calificativele cele mai tandre care se pot aplica pe fruntea cuiva care a reuşit prestaţia domnului Călin Popescu Tăriceanu, în ultimele zile. După ce ai mai dat-o o dată cu bâta în baltă (telefonul la procurorul-general Ilie Botoş) şi ai căzut ca un papagal în cursa întinsă de o doamnă al cărei nume nu eşti pentru nimic în stare să-l reţii, să recidivezi pe acelaşi teren, în faţa aceluiaşi interlocutor, care te atrage în aceeaşi schemă de joc, să te juri din nou, cu o falcă în cer şi una în pământ, că nici usturoi n-ai mâncat şi nici gura nu-ţi miroase şi să te laşi prins cu fofârlica ca un mincinos de trei parale, este o performanţă la care numai un om cu minte cât un ou de bibilică poate aspira. Graţie bunăvoinţei domnului Băsescu, dom­nul Tăriceanu a avut, în sfârşit, privilegiul să afle, şi să arate lumii întregi, cât îl duce capul. Se pare că, în ceea ce priveşte condusul automobilului, urmările nu sunt, cel puţin deocamdată, alarmante; în ceea ce priveşte însă partidul al cărui preşedinte tocmai a fost reales şi motocicleta, consecinţele ajung la cote catastrofale, aşa cum de altfel s-a şi văzut.

Al doilea lucru: să adune cu de-a sila, într-o pestilenţială coaliţie a ruşinii, oameni care până mai ieri încă mai aspirau la o notă de onorabilitate alături de indivizi care întruchipează abjecţia şi ticăloşia în viaţa politică românească. Să-l faci pe Tăriceanu să defileze public braţ la braţ cu Voiculescu şi pe Geoană să se înfrăţească cu Vadim Tudor, uniţi de la egal la egal în ura şi în frica pe care le trăiesc până la paroxism împotriva ta, e un spectacol care vorbeşte de la sine de forţa şi de ameninţarea implacabilă pe care a ajuns să le exercite preşedintele. Nu au un gând clar, nu ştiu cum şi pentru ce să-l mai atace, dar clipă de clipă nu trăiesc decât sub imperiul uneia şi aceleiaşi obsedante întrebări: "Cum scăpăm de el?". La o privire superficială, un şef de stat ajuns într-un asemenea raport de forţe cu cei care îl contestă poate să pară reconfortant şi chiar de invidiat. Nu întotdeauna...

Ce nu a reuşit încă preşedintele Traian Băsescu?

Să înţeleagă pe deplin şi tot timpul că preşedintele-jucător, indiferent de ovaţiile care par să nu mai contenească în tribune, nu poate suplini la infinit o echipă întreagă. În lupta în care s-a angajat împotriva sistemului-ticăloşit, performanţele profunde, singurele semnificative, nu se pot obţine în postură de solist. Indiferent de energia, de cutezanţa, de dorinţa sinceră de a merge până la capăt, un om singur nu are nicio şansă să izbândească. "Proşti, dar mulţi", cu conotaţia actuală de "ticăloşi, dar mulţi", sau "corupţi, dar mulţi", au reprezentat dintotdeauna şi reprezintă şi azi o forţă care nu se dă în lături de la nimic şi în faţa căreia nu se câştigă cu uşurinţă. În fapt, Băsescu trebuie să se decidă asupra răspunsului la o întrebare esenţială pentru el: "Există azi în România, pe scena politică şi în societatea civilă, oameni şi forţe apte organic şi dispuse necondiţionat să se angajeze în această confruntare alături de el?". Dacă răspunsul este afirmativ şi preşedintele îl cunoaşte, atunci el este dator, în deplin acord cu toate prerogativele conferite de Constituţie, să se asigure de sprijinul lor şi să ducă până la capăt o luptă în care rezultatul de remiză nu este omologat. Învingători sau învinşi sunt taberele în care se vor grupa în final, într-o oră astrală a adevărului, cei care au vrut să subjuge România în beneficiul exclusiv al oligarhiilor şi cei care au reuşit să-i împiedice şi să întroneze cu adevărat domnia Legii şi a valorilor proprii prin excelenţă statului de drept.

Orice ezitare a preşedintelui Băsescu, orice amânare a măsurilor care se impun cu necesitate, pot produce urmări dintre cele mai grave pentru ţară, raportat la care pierderea oricărei şanse pentru un al doilea mandat prezidenţial ar capăta dimensiunile unui detaliu aproape nesemnificativ.

NOTA REDACŢIEI:

Precizăm că autorul articolului, domnul Radu F. Alexandru , este membru al "platformei" liberale, astfel că ar fi ciudat să aibă o opinie pozitivă asupra premierului Călin Popescu Tăriceanu.