OPINII Căsuţa noastră, cuibuşor de nebunii (financiare)

Ce face românul când strânge puţini bani?

Cumpără un apartament.

Ce face românul când are mai mulţi bani?

Construieşte un bloc.

Ce face politicianul român cu banii?

Cumpară o casă.

Apoi?

Mai cumpară o casă!

Si apoi?

Mai cumpară o casă!

Si după?

Mai cumpară una? Nu!

Nu mai cumpară nicio casă pentru că moşteneste una.

Românii au o obsesie pentru imobiliare, au demolat fabrici ca să construiască blocuri, apoi au plecat în străinătate ca să muncească în fabricile altora şi să strângă bani pentru a cumpără apartamente în acele blocuri.

Blocul e frate cu romanul.

Când politicienii au minim patru case, când bebeluşii politicienilor îşi cumpără case cu banii de la botez, programul Prima Casă pare insuficient, mai ales că 96% dintre români au deja prima casă. Deşi suntem numărul unu în Europa, românii nu se mulţumesc cu prima casă. Vor să o ia şi pe a doua, şi pe a treia şi să le dea la închiriat şi să "plătească rata din chirie". Aceasta este singura idee de afacere pe care o au majoritatea românilor.

Cei care au rate pe zeci de ani, dacă au o idee de afacere, nu o încearcă pentru că nu vor să îşi rişte salariul din care trebuie să îşi plătească ratele.

Românii care nu au rate şi vor să îşi facă o afacere, nu găsesc finanţare, pentru că cei care au banii preferă să finanţeze imobiliarele. UiPath era să se închidă pentru că nu găsea un milion de euro în România. Dacă spuneau că ridică blocuri, îl strângeau doar prezentând machetele. Fondatorul UiPath, după ce a trecut prin această experienţă, a înţeles ce greu le este companilor din IT şi prima investiţie la Bursa de Valori Bucureşti a fost să cumpere 5% dintr-o companie ... imobiliară.

Indiferent de vremuri, preţuri, dobânzi, noi ne blocăm banii şi viitorul în betoanele care produc prea puţin pentru economie după ce sunt turnate. Europenii investesc în fondurile şi bursele din ţările lor, prin care se finanţează companiile de acolo. Aceste companii s-au extins şi în România, în faţa cărora companiile noastre nu au avut nicio şansă pentru că noi avem puţine fonduri, bursa e mică, iar băncile din România preferă să crediteze imobiliarele decât companiile. Apoi, ţara de proprietari care produce bani doar din chirii se plânge că a ajuns o ţară de consumatori, că lucrăm pentru companii straine, consumăm produsele străine cumpărate din magazine străine. Străinii rămân cu banii noştri, cu terenurile agricole ale buniciilor pe care le-am vândut, noi rămânem cu apartamentele şi ne gândim că ar merge şi "o casă pe pamânt".

Acest articol este un pamflet, nu trebuie luat în serios, aşa cum nu a fost luată nici educaţia financiară.