OPINII Constituţia Europei - Care e problema?

"Această Constituţie va prevala asupra legilor statelor membre". (Articolul 5a)

Asta e problema! Sau poate că nu. Spania şi-a dat deja acordul printr-un referendum recent, în timp ce Germania, Italia, Ungaria şi Grecia au ratificat Constituţia în Parlament. S-ar părea că, de fapt, multora le-ar conveni sau, cel puţin, ar rămîne indiferenţi dacă guvernele lor ar renunţa altruist la anumite prerogative în favoarea unei autorităţi centrale. În plus, cei la care mă refer nu par deloc îngrijoraţi de perspectiva formării unui "superstat." Dar francezii (şi britanicii, că veni vorba) sînt foarte deranjaţi de perspectiva ca Superstatul să le spună ce au de făcut în viaţa de zi cu zi: cei mai mulţi dintre oponenţii "chestiei cu Europa" sînt mult mai preocupaţi de locurile de muncă, mijloacele de trai (mai ales în agricultură) şi etichetarea produselor alimentare, decît de drepturile omului, politica externă şi reprezentare.

Constituţia Europei este concepută ca o soluţie prin care sistemele de vot şi luare a deciziilor în cadrul grupului lărgit de membri să poată deveni funcţional, însă unii se tem că asta va însemna sfîrşitul democraţiei. (vezi caseta)

În cazul Franţei, însă, lucrurile stau cu totul şi cu totul altfel: diminuarea puterii sale în cadrul Europei lărgite pune în pericol modul de viaţă socialist/protecţionist pe care francezii îl cultivă cu atîta grijă, şi asta într-o perioadă în care economia franceză este slăbită, iar concurenţa se ascute. În consecinţă, campania privitoare la referendum începe să cuprindă şi alte teme... Iată ce a declarat recent Ester Leneman, comentator de radio din Franţa: "Oamenii spun că avem un sistem foarte bun în sensul că, dacă ai un loc de muncă, acel loc de muncă este protejat şi îţi asigură servicii medicale foarte bune şi o pensie foarte bună. Dar mai spun şi că acest sistem este ameninţat de ceea ce ei numesc Europa anglo-saxonă".

Europa anglo-saxonă? Asta se traduce prin "piaţa liberă". Două articole publicate în revista "Spectator" săptămîna aceasta descriu cum Franţa şi Germania (sub guvernarea Schroeder) ţin cu dinţii de vechile practici socialiste, ameninţate de piaţa liberă, pe care ele nu au acceptat-o niciodată şi pe care o numesc "capitalism", insuflînd acestui termen cele mai rele conotaţii istorice. Pe de altă parte, Articolul 1-3(2) din noua Constituţie stipulează exitenţa unei "pieţe interne în care concurenţa este liberă şi nedistorsionată". Aceasta este "manifestarea palpabilă a lumii amorfe, nimicitoare ce ameninţă sufletul Franţei". (Peter Oborne, revista Spectator).

În Germania, deşi Constituţia Europei a fost adoptată, problemele rămîn: există semne din ce în ce mai clare ale unui anti-semitism/ anti-americanism/ anti-capitalism ce se constituie într-un ecou distinct al anilor '30 pe fondul eşecului "miracolului economic german". La fel ca Franţa, Germania se confruntă cu un declin economic ce menţine rata şomajului în creştere. În paginile revistei "Spectator", Wolfgang Munchau descrie cum Franz Muntefering, preşedintele Partidului Social Democrat (SDP) din Germania, "compară investitorii financiari străini cu lăcustele, ceea ce aminteşte de modul în care naziştii se refereau la evrei (...) a redactat o < listă a lăcustelor > ce cuprinde finanţişti, dintre care majoritatea sînt de origine iudeo-americană, pe care i-a acuzat că au realizat profituri excesive jecmănind companiile germane de active. Să nu uităm că publicarea de liste cu nume de evrei a fost o marcă a nazismului". SPD-ul a pierdut alegerile parţiale, cauza acestei înfrîngeri fiind probabil mai puţin o reacţie la astfel de manifestări şi mai mult o expresie a temerilor generate de declinul economic. Cu toate acestea, caracterul vădit şi direct al acestor atacuri este de-a dreptul şocant. În plus, s-ar spune că astfel de orientări unesc partidele de stînga cu cele de dreapta împotriva celor de centru (ce promovează mediul de afaceri şi corporatismul) generînd un miros puternic de naţional socialism.

De ce se tem? Ei bine, în Franţa, se tem de români. Şi se tem rău de tot. În primul rînd, se tem că îi va lovi un val de forţă de muncă străină provenind din ţările în curs de aderare la un moment în care rata şomajului este şi aşa în creştere. Se ştie deja că românii au o afinitate istorică faţă de Franţa şi, în consecinţă, nu ar fi greu de imaginat că ar merge să lucreze acolo în număr foarte mare.

Încă şi mai interesant, ţările în curs de aderare au evoluat după ceea ce este perceput ca fiind "modelul anglo-saxon", adică au devenit întreprinzătoare şi puse pe făcut bani. Acest curent îşi găseşte parţial explicaţia în asistenţa tehnică şi investiţiile substanţiale ce au venit din SUA, Canada şi Marea Britanie după 1989, îndreptîndu-se cu precădere spre procesul de privatizare, reforma financiară şi sectorul de afaceri modern, corporatist (în timp ce francezii au fost interesaţi mai degrabă de o colaborare pe linie guvernamentală). Acest curent a fost alimentat de o puternică diasporă a acestor ţări în SUA şi Canada. În esenţă, concurenţa şi piaţa liberă au fost promovate ca fiind "modelul". Sunt convinsă că, pe termen lung, acest lucru va avea o semnificaţie politică şi economică de durată.

Ceea ce este cu adevărat îngrijorător cu privire la referendumul din Franţa este că federaţia patronală Medef, "capitaliştii" adică, a fost în aşa măsură intimidată de mesajul antiglobalizare şi anticapitalism al campaniei pentru "Nu", încît a decis să nu militeze în mod public pentru "Da", chiar dacă majoritatea membrilor săi este în favoarea adoptării Constituţiei Europei. Iată şi aici nuanţe de naţional socialism.

Se pare că avem motive reale de îngrijorare cu privire la direcţia în care se îndreaptă Europa şi am putea spune că ţările în curs de aderare au potenţialul de contribui cu o doză sănătoasă de concurenţă şi entuziasm pentru a restabili echilibrul. Unii dintre noi ar putea spune chiar că România şi vecinii săi ar putea deveni eroi ai lumii libere. Ceea ce este un gînd frumos. Cu condiţia ca aceste ţări să rezolve problema corupţiei. Ceea ce este deja o altă problemă.

Pentru a răspunde întrebării legate de semnificaţia rezultatului referendumului francez din perspectiva planurilor României să se alăture Uniunii, raspunsul ar fi că... nu prea are semnificaţie din acest punct de vedere, motiv pentru care am lăsat această chestiune la sfîrşit. Referendumul din Franţa este influenţat de mult mai multe aspecte decît cel în privinţa căruia francezii sînt chemaţi explicit să voteze. Acesta este motivul pentru care rezultatul propriu-zis este mai puţin important. Ceea ce contează este starea economiei Europei şi problematica pieţei muncii. Cred că acest aspect ar trebui să preocupe ţările candidate înainte de orice.

Între timp, chiar dacă una dintre ţările membre - Franţa, Olanda, Marea Britanie sau Danemarca - votează împotriva Constituţiei Europei, este foarte puţin probabil că ideea de a avea o astfel de Constituţie va fi abandonată. Pur şi simplu va fi nevoie de eforturi suplimentare în acest sens, după cum a sugerat deja Jacques Delors. România a semnat Tratatul şi tot ceea ce trebuie să facă este să îndeplinească cerinţele legate de aderare. Simplu ca bună ziua, nu-i aşa?