OPINII Economia, statul şi mafia

Încep să cred că preşedintele Băsescu face doi paşi pe care îi aştept de două decenii de la şeful statului român. Primul pas este acela că începe să înţeleagă unele aspecte ale economiei româneşti postdecembriste, unele dintre mecanismele ingineriei legislative, administrative şi financiare prin care a fost devalizată avuţia naţională de către grupurile de interese de tip mafiot.

Al doilea pas este acela că domnul Băsescu pare hotărît să-şi folosească prerogativele prezidenţiale pentru a face să se facă lumină în hăţişul acestei crime economice fără precedent în istorie, să fie descoperiţi şi pedepsiţi autorii crimei, să se pună, astfel, bazele creării unei economii româneşti sănătoase, democratice, în care îmbogăţirea, bunăstarea şi prosperitatea să nu mai poată fi obţinute prin hoţie şi înşelăciune, prin decizii şi acţiuni de tip mafiot, ci prin muncă şi inovaţie, prin producerea de bunuri şi servicii valorificate pe o piaţă concurenţială.

Discursul rostit, recent, de preşedintele Băsescu în faţa conducerii poliţiştilor României s-a bucurat de numeroase comentarii, firesc, pro şi contra. Unii au prezentat declaraţia preşedintelui ca "explozivă", iar punerea ei în practică ca o adevărată "revoluţie".

Mi-a atras atenţia intervenţia mult premiatului şi mult mediatizatului Cristian Tudor Popescu, scriitor, ziarist, analist, comentator, care, de data aceasta, se bagă într-un domeniu despre care nu prea are cunoaştere. Sub titlul "România mafioată", domnul Popescu publică un virulent articol împotriva preşedintelui, în care, din cauza ochelarilor anti-Băsescu pe care-i poartă, de bună voie şi nesilit de nimeni, încearcă să ne bage în cap "adevărul" domniei sale, şi anume acela că România nu are nimic de-a face cu mafia, cu grupurile mafiote.

"Corupţia e una. Mafia e alta", ne spune domnul Popescu; "Mafia înseamnă jafuri armate de proporţii, răpiri de persoane, omoruri comandate". Ori, ne spune, mai departe, domnul Popescu, "în România, nu s-a comis anul trecut nici un omor comandat", "nu există vreun caz de ziarist ucis", "nu avem rafale de automat prin baruri".

Îl invit pe domnul Popescu, "mai marele" jurnaliştilor din România, să recitească Dicţionarul Explicativ al Limbii Române, ca şi dicţionarele explicative ale tuturor limbilor de circulaţie internaţională. În toate aceste dicţionare, domnul Popescu va descoperi că noţiunea de mafie desemnează "o asociaţie de persoane unite pentru a-şi satisface prin orice mijloace interesele private, chiar împotriva celor publice". Deci nu jafurile, răpirile şi omorurile, ca atare, definesc mafia, ci "asocierea" în vederea satisfacerii prin "orice mijloace" a "intereselor" private, personale.

Nu aspectul lingvistic mă determină să intervin în această dezbatere, ci cel economic, care îmi este cel mai familiar.

Preşedintele Băsescu este mult mai aproape de "adevărul economic" decît este fostul redactor-şef al ziarului Adevărul.

Adevărul este că nu România, nu naţiunea română este "mafioată", ci economia româneas-că este "mafiotizată", adică este controlată de asociaţii de persoane care s-au unit pentru a-şi satisface interesele, mai exact, pentru a se îmbogăţi prin orice mijloace, cum scrie în dicţionar, inclusiv, ceea ce este deosebit de grav, prin transformarea statului în instrument al îmbogăţirii lor.

Mafiile postcomuniste - ele au fost şi sînt prezente nu numai în România - se deosebesc de mafia din Sicilia, "externalizată", ulterior, şi în alte ţări. Rămînînd mafie, cu înţelesul citat mai sus, mafia românească postdecembristă este una superioară "calitativ" celei siciliene. Membrii ei s-au asociat pentru a-şi satisface interesele nu numai prin încălcarea legii, ca infractori, ci, mai ales, ca legislatori, miniştri şi magistraţi, prin preluarea controlului asupra tuturor puterilor statului - legislativă, executivă, judecătorească.

Aici se creează un mic mare şanţ între mine şi preşedintele Băsescu. Domnia sa le cere poliţiştilor să reexamineze actele normative prin care grupurile economice de tip mafiot au fost favorizate în ultimul deceniu.

Grupurile economice de tip mafiot au început să fie favorizate, adică au început să-şi însuşească avuţia şi veniturile create de cetăţenii României nu din anul 1996, ci mult mai devreme, din anul 1990.

De atunci, din 1990, au început să fie adoptate legi, ordonanţe şi hotărîri de guvern, ordine şi decizii date de miniştri şi şefi de agenţii şi autorităţi naţionale, de toate nuanţele, prin care avuţia productivă, capitalul naţional acumulat pînă în 1989, precum şi o bună parte a veniturilor create de aceiaşi cetăţeni după 1989, preluate sau nu la bugetul de stat, au fost trecute, pe gratis, în proprietatea privată a membrilor marelui grup de tip mafiot reprezentat de fosta nomenclatură comunistă, "reorganizată", ulterior, de ochii lumii, în mai multe grupuri şi grupuleţe de tip mafiot, de culori politice diferite, avînd, însă, acelaşi scop: îmbogăţirea personală prin deposedarea cetăţenilor, folosind ca mijloc de jefuire chiar statul creat de ei, pentru ei.

Dacă vrea, într-adevăr, să scoată la lumină întreaga "operă" a grupurilor de tip mafiot din economia românească, domnul preşedinte trebuie, în primul rînd, "să dea ceasul" mult mai înapoi, să înceapă "reexaminarea" mai devreme, adică nu din 1996, ci din decembrie 1989. Atunci s-au pus bazele "asociaţiei".

În al doilea rînd, "reexaminarea" nu trebuie restrînsă numai la "acte normative", ea trebuie să cuprindă întreaga inginerie administrativă, legislativă şi financiară prin care s-a "realizat" cea mai abominabilă crimă economică din istoria românilor.

În al treilea rînd, numai poliţiştii actuali ai României, oricît de competenţi şi corecţi ar fi ei, nu vor putea duce la îndeplinire sarcina despre care vorbim. La realizarea acestei sarcini ar trebui angrenate nu numai multe alte structuri ale statului, dar şi alte componente ale societăţii româneşti.

Mă gîndesc, de exemplu, la salba de instituţii ale Academiei Române - în domeniul economic, social, juridic etc. - care ar putea, astfel, să iasă din turnurile lor de fildeş, în care nu produc nimic, şi să se facă de folos naţiunii care le plăteşte salariile.