OPINII Excedent bugetar transformat în deficit

Conform unui comunicat oficial al Ministerului Finanţelor din data de 27.12.2006, la nivelul lui noiembrie 2006, s-a consemnat un excedent bugetar de 2% din PIB, ceea ce înseamnă, în cifre absolute, în jur de un miliard şi jumătate de euro. Nu cred că, în istoria economică a Româ­niei, va fi existat vreodată un excedent bugetar. Poate anul trecut, când situaţia, după toate probabilităţile, a fost similară, din cauza taxei unice de 16%.

Exerciţiul financiar curent se termină, însă, în mod paradoxal, cu un deficit bugetar de aproximativ 1% din PIB. Conform Ministerului Finanţelor, operaţiunea prin care excedentul bugetar s-a transformat în ... deficit bugetar s-a realizat, în principal, prin ştergerea datoriilor bugetare ale unor companii de stat din domeniul energiei şi al transporturilor, precum şi prin majorarea de capital de stat la CEC. Această "elegantă" metodă, copiată de la Guvernul Năstase, este justificată prin teoria subvenţiilor încrucişate (populaţia a fost şi va fi protejată prin preţuri reduse la energie, impuse companiilor de stat prin reglementări administrative, ceea ce a dus la pierderi şi blocaj financiar, lucruri care trebuie "rezolvate" printr-o nouă pomană de stat) şi poartă girul Consiliului Concurenţei. Mă întreb cum a fost posibil, într-un timp atât de scurt - mai puţin de trei săptămâni - ca Ministerul Finanţelor să rectifice bugetul de 2006 şi să şi obţină acordul prealabil al Consiliului Concurenţei pentru acest masiv ajutor de stat. O fi Ministerul Finanţelor aşa de harnic şi n-am observat noi încă? O fi trecut prin Parlament o lege de rectificare a bugetului pe 2006 şi n-am văzut-o noi?

Aşadar, avem timp de doi ani câte un miliard - un miliard şi jumătate de euro excedent. Dată fiind creşterea economică de 6-8% din PIB şi aplicarea taxei unice de 16%, care - singură - a dus la creşterea gradului de încasare a veniturilor bugetare, se poate previziona şi pentru următoarea perioadă acest gen de excedent bugetar transformat în deficit. Şi totuşi Guvernul nu dă semne că ar şti ce să facă cu aceşti bani. Cel puţin, nouă nu ni s-a spus cum au fost/vor fi cheltuiţi.

Banii aceştia ar putea fi folosiţi cu mare eficienţă, totuşi. Există o problema fundamentală a societăţii româneşti care ar putea fi rezolvată cu aceşti bani: despăgubirea foştilor proprietari de imobile naţionalizate. Nu este cazul să reamintesc decât în treacăt ca "soluţia" Fondului Proprietatea a fost considerată de CEDO de şapte ori în acest an ca nefiind o soluţie concretă la această problemă, întrucât celor îndreptăţiţi nu li se oferă o modalitate certă de despăgubire pentru exproprierea lor.

Presupunând că, timp de cinci ani, de acum încolo, miliardul în plus adunat la buget ar fi destinat plăţii acestor des­păgubiri; considerând că valoa­rea estimată a despăgubirilor este între 4-8 mld euro (Guvernul însuşi a evaluat Fondul Proprietatea la 4 mld. euro nu pe baza valorii intrinseci a Fondului, ci pe baza valorii estimate a despăgubirilor!); considerând, de asemenea, că un procent relativ redus dintre titularii dreptului la despăgubire ar opta pentru despăgubiri băneşti, restul optând, în mod previzibil, pentru "produsul" investiţional (acţiuni la Fondul Proprietatea), atunci problema despăgubirilor ar putea fi rezolvată acum şi nu în veacul de apoi.

Ca să se poată uşor înţelege de ce cred că unii dintre titularii dreptului la despăgubire ar fi tentaţi să devină/rămână acţionari la Fondul Proprietatea, am să reamintesc un fapt al anului 2000: FNI şi FNA se prabuşiseră, BIR şi Banca Populară intraseră în faliment şi pe piaţa fuseseră aruncate zvonuri că nu o duc prea bine nici BCR şi nici Banca Ţiriac. Deponenţii s-au aşezat la cozi, cuprinşi de panică, pentru a-şi retrage depozitele. BCR şi Banca Ţiriac au pompat masiv bani pe piaţă, pentru a putea acoperi cererea de retrageri. Deşi s-a stat la cozi mari, banii au fost plătiţi integral şi, după câteva zile, panica s-a stins, omul văzând că nu există motive să se teamă că băncile în cauza ar avea probleme. Cozile s-au rărit, apoi au dispărut şi, în final, cei care şi-au retras panicaţi banii, i-au depus la loc. Ei bine, am motive să cred că la fel s-ar putea întâmpla şi cu titularii dreptului la despăgubire pentru imobilele naţionalizate. Mulţi dintre aceştia, în special, cei în vârstă care, după 30-40 de ani de aşteptare, îşi vor fi văzut idealul cu ochii, îşi vor lua banii de la stat. Ceilalţi, însă, vor avea toa­te motivele să se orienteze către acţiuni la Fondul Proprietatea. Un motiv special va fi acela că, între timp, Fondul Proprietatea va putea, la adăpost de presiunea opiniei publice, să se listeze la bursă. Lăsând destinatarului acestui "produs" investiţional posibilitatea de a opta, neîncrederea în Fond se va diminua sau poa­te va dispărea, iar titularii dreptului la despăgubire pentru imobilele naţionalizate vor ajunge să vrea să se asocieze în cadrul Fondului. Or, după cum am spus de nenumărate ori până în prezent, problemele fundamentale ale Fondului sunt două: neîncrederea destinatarilor în Fond şi obligarea acestora la a se asocia, în contra principiului constituţional al libertăţii asocierii.

A bon entendeur, salut!