OPINII Preţurile imobilelor

Un cotidian central scria, recent, că "preţul apartamentelor din blocurile şi vilele vechi continuă să crească în ritm ameţitor. Se preconizează că, în următorii ani, preţurile acestora vor creşte până la o valoare de zeci de ori mai mare decât cea actuală". Într-adevăr, preţurile imobilelor rezidenţiale, incluzând aici locuinţele - apartamente, vile etc. - şi terenurile intravilane aferente, au atins, deja, niveluri aberante, care fac inaccesibile aceste bunuri pentru marea majoritate a tinerilor ţării, a acelora care îşi asigură existenţa prin muncă, prin salariu.

La originea creşterii "ameţitoa-re" a preţurilor bunurilor imobiliare se află creşterea artificială a cererii solvabile, adică a cantităţii de bani disponibili pentru achiziţionarea unor astfel de bunuri.

Aceşti bani nu provin din veniturile - salarii şi profituri - create prin producerea şi comercializarea de bunuri pe piaţă, pe piaţa concurenţială. Ei provin din surse extraproductive, cele mai importante dintre acestea fiind: "privatizarea"; furtul bugetar; furtul bursier; creditele în valută.

De departe, cea mai importantă sursă a banilor cheltuiţi pentru cumpărarea de terenuri şi clădiri de locuinţe şi birouri o constituie "privatizarea", adică vânzarea capitalului furat de statul român de la cetăţenii săi prin Legea 15/1990 şi scos, apoi, la vânzare, la preţuri de nimic, contra mită şi şpagă. Prin revânzarea acestui capital la preţuri de zeci şi sute de ori mai mari decât cele plătite statului, s-au acumulat sume băneşti imense, care s-au adăugat la cele obţinute din mită şi şpagă. La care s-au adăugat sumele de bani obţinute prin spolierea de către guvernanţi a bugetului de stat şi a bugetelor locale, prin vânzarea către stat sau către unităţile administraţiei publice locale de bunuri şi servicii la preţuri cu mult superioare celor practicate pe piaţă. Evident, contra mită şi şpagă. La care s-au adăugat sumele provenite prin spolierea cetăţenilor pe aşa-zisa piaţă de capital - vezi FNI - piaţă manipulată cu participarea instituţiilor statului - CNVM, CEC - evident, tot contra mită şi şpagă.

Sumele băneşti menţionate în alineatul precedent nu au fost transformate în capital productiv, care să fie utilizat pentru realizarea de bunuri şi servicii des-tinate pieţei. Ce rost are să munceşti, să-ţi baţi capul cu "administrarea" unei societăţi comerciale care să-şi câştige profitul în condiţii de concurenţă, dacă poţi să obţii banii furându-i de la stat, sau de la cetăţeni, cu legea în mână şi cu sprijinul instituţiilor statului?

Aşa se face că sume uriaşe au fost alocate pentru achiziţionarea de terenuri şi clădiri rezidenţiale sau administrative, folosite, la rândul lor, fie pentru speculă, fie pentru obţinerea unor venituri sigure - chirii - protejate de hiperinflaţia pusă în mişcare de către guvernanţi pentru falimentarea întreprinderilor de stat, sursa "privatizărilor", adică a banilor cu care va fi alimentată cererea pe piaţa imobiliară.

Creditele în valută au şi ele rolul lor în inflamarea cererii pe piaţa imobiliară, în îmbogăţirea proprietarilor valutelor în cauză, prin obţinerea de la români a unor dobânzi de câteva ori mai mari decât se obţin acolo de unde vin valutele. Şi mai au şi rolul de a se retrage la momentul potrivit şi a genera o criză financiară de genul celor pe care le-au creat în ţările sud-est asiatice în ultimul deceniu al secolului trecut.

De partea cealaltă a ecuaţiei, oferta a fost şi rămâne, în continuare, foarte scăzută şi cât se poate de perversă. Întreprinderile româneşti de construcţii, care îşi dovediseră capacitatea competitivă pe plan internaţional, au fost falimentate, echipamentul lor fiind vândut ca fier vechi. Locul lor pe piaţă a fost luat de companii străine care practică preţuri de monopol, cel puţin duble faţă de costuri. Deposedaţi de capitalul naţional prin Legea 15/1990, românii nu pot pune pe picioare întreprinderi de construcţii care să le concureze pe cele străine. Puţinii supravieţuitori în domeniu devin subantreprenori ai străinilor, mulţumindu-se cu venituri care abia le acoperă costurile.

La ce ne putem aştepta şi ce putem întreprinde în anii următori, pentru a face preţurile de pe piaţa imobiliară compatibile cu veniturile marii majorităţi a tinerilor ţării, pentru ca această mare majoritate să aibă acces la o locuinţă decentă?

Este evident că "privatizarea", cea mai importantă sursă de umflare artificială a cererii pe piaţa imobiliară, îşi va pierde, treptat, din amplitudine, până la completa dispariţie. Celelalte surse vor rămâne, însă, pe picioare, până când la guvernarea ţării va accede o nouă clasă politică, care să nu mai folosească instituţiile statului ca instrumente de jefuire a cetăţenilor şi de îmbogăţire a guvernanţilor, o clasă politică formată din oameni capabili să construiască o economie democratică şi performantă, care să includă şi o piaţă imobiliară concurenţială şi eficientă. Pentru construirea unei astfel de pieţe imobiliare, ar trebui avute în vedere şi următoarele măsuri: interzicerea creditelor în valută; instituirea unui impozit progresiv şi diferenţiat pe imobile, care să încurajeze investiţiile în avuţie productivă şi să descurajeze investiţiile speculative şi în bunuri de consum de lux; despăgubirea cetăţenilor României pentru capitalurile de care au fost deposedaţi de guvernanţii postdecembrişti, cu utilizarea banilor primiţi drept despăgubire şi pentru constituirea de societăţi comerciale, în sectorul construcţiilor, care să le concureze pe cele străine şi să determine readucerea preţurilor de pe piaţa imobiliară la niveluri care să includă numai costuri şi profituri competitive.