Citeam recent că un român a fost reţinut pentru înşelăciune şi fraude informatice, iar procurorii din SUA cer extradarea lui. Aparent, nimic spectaculos. Am privit însă mai atent detaliile. "Vlad Nistor, fondatorul Coinflux (firmă de tranzacţii cu bitcoin din Cluj) a fost reţinut pe teritoriul României la cererea procurorilor din Statele Unite ale Americii, au precizat, pentru o agenţie de presă, surse judiciare, care mai precizează că acuzaţiile care i se aduc tânărului sunt înşelăciune, fraude informatice, constituire de grup infracţional organizat şi spălare de bani. CoinFlux este o platformă online de tranzacţionare a monedelor digitale care funcţionează precum o casă de schimb valutar. Potrivit informaţiilor de pe site-ul platformei, CoinFlux a fost fondată în anul 2015, în Cluj, şi de la acel moment şi până în prezent, au fost tranzacţionate peste 200 de milioane de euro în monede digitale", suna ştirea de pe agenţia de presă. Dar despre Coinflux mai auzisem! Prin septembrie, când mă deplasam cu metroul prin Bucureşti, mi-a sărit în ochi o reclamă agresivă. "Banii tăi îşi pierd din valoare în fiecare an (deasupra unui grafic care ilustra scăderea puterii de cumpărare). Coinflux susţine economia descentralizată şi monedele digitale". Să faci grafice prin septembrie 2018 cu puterea de cumpărare a banilor erodaţi de inflaţie (într-un mediu destul de puţin inflaţionist în acest moment!) în condiţiile în care bula Bitcoin tocmai se spărsese era dovadă de mare impostură. E drept, nu singura. Am văzut în aceeaşi perioada şi "studii" care demonstrau că românii sunt mari amatori de monede virtuale. Dintr-un "studiu Luno" dat prin presă aflăm de pildă că "o zecime dintre români deţin aşa ceva, iar o treime intenţionează să cumpere în viitorul apropiat". Dar cine era Luno, un institut de sondare, un think-tank, o instituţie guvernamentală sau un grup de cercetare privat? Nici vorba, era o platformă de tranzacţionare care făcea un studiu din care reieşea-surpriză!- că românii abia aşteaptă să tranzactioneze Bitcoin. Evident, nimic despre eşantion, metodă de sondare, etc, detalii considerate probabil nesemnificative.
Nu ştiu exact de ce este acuzat Vlad Nistor, nu ştiu dacă pe platforma CoinFlux se făceau tranzacţii fictive sau nu, dacă banii "investitorilor" erau dijmuiti ilegal sau nu dar modul în care nişte acuzaţii de fraudă şi spălare de bani se împletesc cu marketingul mincinos practicat de firma acuzatului are darul să ne ofere câteva învăţăminte. În primul rând, dacă nu există un răspuns satisfăcător privind credibilitatea sursei, ar fi mai bine să ignorăm mesajul. În al doilea rând, dacă nu putem verifica din câteva click-uri pe internet că mesajul e de bună credinţă (monedele virtuale erau în cădere liberă când se vorbea de ricurile ca inflaţia să ne erodeze banii "clasici", oricine putea afla asta cu o minimă documentare), mai bine îl ignorăm fără regrete. "Crede şi nu cerceta" nu face casă bună cu piaţa de capital iar în caz contrar vom câştiga...experienţă cu preţul unor pagube deloc de neglijat.