Oprea îi va ţine, din nou, locul lui Ponta

Ziarul BURSA #Politică / 29 iulie 2015

Oprea îi va ţine, din nou, locul lui Ponta

Actualizare 13:01 Gabriel Oprea, delegat oficial de premierul Victor Ponta

Premierul Victor Ponta i-a delegat vicepremierului Gabriel Oprea atribuţiile de conducere a Guvernului, în perioada 29 iulie - 9 august, arată decizia publicată astăzi în Monitorul Oficial.

Este vorba despre o delegare de atribuţii şi nu despre un interimat, astfel încât Gabriel Oprea se poate ocupa de activităţiile pe care le are Victor Ponta la Palatul Victoria, însă nu poate organiza şedinţele săptămânale ale Executivului. Prima şedinţă pe care o va susţine Ponta după întoarcerea din concediu va avea loc pe 19 august.

(A.C.)

-----------

Actualizare 09:00 Ponta: "Plec în concediu de odihnă cu familia, până pe 9 august"

Premierul Victor Ponta a anunţat că pleacă, astăzi, în concediu de odihnă, împreună cu familia, în afara ţării, dar nu în Turcia, precizând că urmează să revină în România în data de 9 august.

Prim-ministrul a declarat, ieri, la postul de televiziune B1, că va pleca în concediu alături de familia sa, precizând că nu va merge în Turcia pentru un nou control în urma operaţiei suferite la genunchi.

Întrebat de către moderatorul emisiunii unde urmează să îşi petreacă vacanţa, premierul a refuzat să spună, precizând totuşi că va pleca din ţară.

Cât despre a doua operaţie pe care urmează să o facă la genunchi, Victor Ponta a declarat: "E un lucru pe care îl vor decide medicul din România, domnul Codorean, şi cu medicul care m-a operat în Turcia, undeva la sfârşitul lunii august, în funcţie de cum evoluează recuperarea".

Premierul a mai spus că speră ca pe perioada concediului să nu vadă niciun medic. "Sper să nu văd niciun medic în următoarele 10 zile, pentru că am văzut destui medici în ultima perioadă", a arătat el.

(A.C.)

--------------

Premierul Victor Ponta îl va delega pe vicepremierul Gabriel Oprea să îi ţină locul la conducerea Executivului în perioada în care el va fi plecat în Turcia şi pe perioada concediului de odihnă, au declarat surse oficiale.

Premierul Victor Ponta va pleca miercuri diminineaţă în Turcia pentru a se opera a doua oară la genunchi, iar după aceea va pleca în vacanţă pentru aproximativ trei săptămâni.

"Prim-ministrul va intra în concediu pe 1 august şi va reveni pe 17 august. În această perioadă, el îl va delega pe vicepremierul Gabriel Oprea să îl înlocuiască la conducerea Executivului", au declarat surse oficiale, citate de Mediafax.

Întrebat de ce Victor Ponta nu îi solicită preşedintelui Klaus Iohannis aprobarea unui alt interimat pentru Gabriel Oprea, sursele au precizat că în situaţia de faţă nu se impune.

"În această perioadă nu au loc şedinţe ale Executivului, guvernul fiind în vacanţă, şi de aceea nu este nevoie să fie numit un premier interimar, singura formă legală care îi conferă demnitarului respectiv, în absenţa premierului desemnat, dreptul de a convoca şi de a conduce şedinţe de guvern. O delegare a competenţelor este suficientă pentru această perioadă de vacanţă", au mai spus sursele citate.

Premierul Victor Ponta a precizat, săptămâna trecută, că este posibil să plece în Turcia pentru câteva zile, pentru o nouă intervenţie chirurgicală la genunchi, situaţie în care Gabriel Oprea va fi, din nou, premier interimar.

"Este foarte posibil să trebuiască să mai fac încă o operaţie la genunchi, dar nu e nimic atât de grav ca data trecută, e doar ce nu s-a reuşit data trecută", a declarat Victor Ponta, la România Tv.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. cacaciosule!

    In viata mea n-am intilnit o asemenea specie. Luni seara declara ca salariile alesilor vor creste odata cu cele ale tuturor bugetarilor, iar a doua zi aflam ca, pe cine stie ce cai, ele cresc de la 1 august. Si cresc de 3 ori!

    Acum, ca a pus mina pe niste bani din sudoarea amaritilor cu salarii medii de 400 de euro/luna, da la toti cei care cer, si cit cer. Nu taie nimic din cererile lor, chiar daca unii cersetori sunt de-a dreptul nesimtiti! Cer cresteri de buget pentru protocol si vizite in strainatate. 

    pleaca in concediu ca a muncit mul. Nesimtirea nu are limite.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb