Ospitalitatea noastră trebuie apărată!

Multă vreme am fost informaţi de rude, profesori, cunoscuţi că facem parte din cel mai ospitalier popor care a vieţuit pe faţa acestui pământ. Un lucru repetat în buclă, chiar dacă nu este real sau nu poate fi verificat, devine literă de lege pentru foarte mulţi dintre cei dispuşi să înghită şabloane pe nemestecate. Criza care zguduie Europa, de a ajuns continentul să scârţâie pe la toate intrările şi încheieturile, reprezintă ocazia perfectă să demonstrăm că această trăsătură a noastră nu este doar o vorbă în vânt, pentru că ospitalitatea autentică se manifestă faţă de un străin, nu vizavi de naşi, veri, mătuşi sau prieteni din copilărie. Şi se pare că, beneficiind şi de ajutorul partenerilor europeni, suntem mai ospitalieri decât prevăd toate canoanele. Ne-am pregătit şi suntem pe cale să oferim masă şi casă unor oameni care nu vor să ne viziteze pe motiv că suntem săraci, plictisitori şi fără viitor! Poţi să ceri mai mult de la cineva? Pe reţelele de socializare mulţi ar spune că: asta înseamnă să fii .... Chiar şi atunci când premierul sau preşedintele spun că mai mult de 1800 de refugiaţi nu putem primi, declaraţii care ne-au adus unele critici din partea marilor cancelarii, de fapt era vorba tot de spiritul nostru ospitalier. Noi nu putem primi în orice condiţii un oaspete neinvitat, trebuie să-i punem pe masă ce avem mai bun, să oferim un aşternut curat, aşa că de fapt hiper-ospitalitatea a oferit această cifră. În ciuda eforturilor tuturor, refugiaţii nu vor să ne ofere această şansă nesperată, refuzând chiar să ne folosească ţara pe post de teritoriu de tranzit. Corturile armatei stau triste şi goale pe la graniţe, bătute de vânturi şi ploi (ploile sunt mai mult ipotetice în această lungă vară fierbinte), iar cazanele fierb în gol aşteptând să fie luate cu asalt de lungi şiruri de înfometaţi.

Despre refugiaţi s-a vorbit şi scris enorm. Multe manipulări ne-au bătut pe la urechi şi ne-au sărit în ochi din toate direcţiile. Este evident că şi atitudinea unora dintre oamenii care fug din calea războiului, a intoleranţei, a foamei şi a morţii este cel puţin ciudată. Ce impresia ar lăsa un om în prag de înec, aflat în mijlocul mării, care refuză să se urce într-o veche barcă pescărească pe motiv că este inconfortabilă şi nu oferă mare lucru, şi aşteaptă să fie salvat doar de un iaht dotat cu toate cuceririle tehnologiei secolului XXI. Poate fi bănuit de foarte multe lucruri, inclusiv de prostie. Dar nu calculele refugiaţilor ne preocupă, să ne ferească cine ne poate feri să ajungem într-o astfel de situaţie, e foarte trist să trebuiască să-ţi abandonezi casa, rudele, prietenii şi ţara chiar şi când eşti nevoit să faci acest lucru... la ordin.

Germania, Germania se aude din mii de piepturi de oameni aflaţi pe drumuri şi cuvintele lor încep să ne doară. Nu suntem şi noi europeni? Nu facem parte din această mare familie bogată? Înţelegem că refugiaţilor poate nu le place relieful nostru şi de aceea nu vor să se stabilească, dar ar putea să treacă să le oferim măcar un pahar cu apă. Avem o ospitalitate de apărat, ar trebui să luptăm pentru ea, la mijloc este imaginea ţării şi a noastră, cum să mai scoatem capul în lume în condiţiile în care ni se poate reproşa că până şi cei care fugeau din calea războiului, a intoleranţei, a foamei şi a morţii ne-au ocolit! Dacă nu fugeau...