OUG pentru alegerea procurorului european

G.M.
Ziarul BURSA #Politică / 20 februarie 2019

Cabinetul Dăncilă a aprobat, ieri, o ordonanţă de urgenţă privind unele măsuri pentru aplicarea de către ţara noastră a Regulamentului (UE) 2017/1939 al Consiliului din 12 octombrie 2017 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce priveşte instituirea Parchetului European (EPPO).

Prin acest act normativ se creează baza juridică pentru selectarea a trei candidaţi dintre care va fi ales procurorul european din partea României.

Fiecare dintre cele 22 de state membre ale UE, care au consimţit să participe la înfiinţarea Parchetului European, trebuie să îşi desemneze propriul procuror european, care îşi va desfăşura activitatea în sediul de la Luxemburg.

Conform regulamentului, fiecare stat va formula trei propuneri pentru funcţia de procuror european care îi revine, iar propunerile trebuie trimise până 31 martie 2019.

Cele trei propuneri din partea ţării noastre vor fi selectate de o comisie condusă de ministrul Justiţiei, care practic va controla întreaga procedură naţională.

Candidaţii vor fi selectaţi în urma unui interviu dat în faţa acestei comisii din care mai fac parte un membru al Consiliului Superior al Magistraturii desemnat de plenul acestei instituţii, un reprezentant al Parchetului General desemnat de procurorul general şi doi specialişti din domeniul cooperării judiciare internaţionale în materie penală, desemnaţi de ministrul Justiţiei.

Îşi pot depune candidatura procurori sau judecători cu minimum 15 ani vechime în magistratură, cu grad de parchet de pe lângă ÎCCJ şi care dispun de experienţă practică relevantă în sistemul juridic, îndeosebi în domeniul urmăririi penale sau judecării infracţiunilor împotriva intereselor financiare ale UE sau al cooperării judiciare internaţionale în materie penală.

Interviul va fi transmis în direct audio-video pe pagina de internet a Ministerului Justiţiei şi va avea o durată de maximum 45 de minute per candidat. Evaluarea candidaţilor se va face pe baza aspectelor relevante rezultate din susţinerea interviului, din analiza documentelor depuse de către candidat cu privire la experienţa practică relevantă, precum şi a altor aspecte verificabile din activitatea sa anterioară.

Potrivit OUG, vor fi desemnaţi şi procurori delegaţi, care vor funcţiona în fiecare stat membru. În cazul aces-tora, condiţia este să aibă minim 12 ani experienţă.

Parchetul European va deveni operaţional la începutul anului 2020. Pentru funcţia de procuror-şef al Parchetului European se desfăşoară o procedură separată în cadrul instituţiilor europene de la Bruxelles şi Strasbourg, procedură la care s-a înscris şi Laura Codruţa Kovesi, fostul procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, care este favorită pentru a fi nominalizată să ocupe postul respectiv.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb