OVIDIU DEMETRESCU TRAGE UN NOU SEMNAL DE ALARMĂ Lipsa investiţiilor - cangrena sistemului energetic

Reporter: În ce situaţie se află sis­temul nostru energetic?

Ovidiu Demetrescu: Stăm foarte rău în domeniul energetic. Ne uităm că, în lunile de vară, ţara noastră a devenit importator net de energie, ceea ce nu s-a mai întâmplat până acum, şi, de curând, când am avut avaria la reactorul 1 de la Cernavodă, a sărit preţul energiei mai mult de două ori. Fenomenul îngrijorător este că nu avem capacitate de rezilienţă în sistem care să suplinească avariile unor grupuri ce ies din funcţiune neplanificat. Acest lucru reflectă atât lipsa investiţiilor şi implicit a capacităţilor de generare a energiei electrice, cât şi starea programelor de mentenanţă, care, în opinia mea, nu se fac cum trebuie.

Reporter: Cine este primul vinovat pentru această situaţie?

Ovidiu Demetrescu: Răul porneşte de la nivelul ministerului de resort, unde dacă sunt numiţi politic oamenii, aceştia la rândul lor încep să îşi aducă prieteni, rude şi alte cunoştinţe şi nu este deloc în regulă acest lucru. Am uitat complet de fenomenul guvernanţă corporativă şi profesionalism în conducere. A fost o peri­oadă când începuse să meargă activitatea. În 2013-2014, când a fost lansat programul de manager profesionist la stat, cu program de management, cu plan de administrare profesional, acest program a mers o scurtă perioadă, după care autorităţilor nu le-a mai convenit. Acum am revenit la nişte practici politicianiste bolşevice. De exemplu, la licitaţiile pentru achiziţiile publice avem un singur criteriu - preţul cel mai mic.

În aceste condiţii, după preluarea ofertelor din piaţă, proiectul este licitat la un preţ sub costul de realizare şi evident că nu iese bine lucrarea şi costurile ulterioare de operare şi mentenanţa vor fi mai mari în comparaţie cu standardele (adică vom cârpi o investiţie mediocră). Haideţi să începem să profesionalizăm companiile! La un moment dat, a exis­tat, la nivelul ministerului, motto-ul "integritate, transparenţă, profesionalism". Atunci chiar am simţit că este un curent de a face lucrurile profesionist, pentru că atunci au avut loc listările Electrica şi Romgaz, era planificată ieşirea din insolvenţă şi listarea Hidroelectrica etc. Apoi am revenit la vechile practici.

Cei de dinainte de 1989 făceau lucrurile mult mai trainic din punct de vedere tehnic. Toate obiectivele pe care le avem acum construite în domeniul capacităţilor energetice sunt făcute de multe zeci de ani. Avem turbine din anii 1970 care merg. Ori au fost fabricate în afară, de producătorul original, ori a fost contractat IMGB sau un alt producător autohton, care a produs sub licenţă. Acum nu mai avem nici aceste capacităţi de producţie cu care să susţinem investiţiile atât de necesare în energetică. Dacă vrem să schimbăm turbinele, nu mai avem unde produce. Este un moment în care dacă dorim să reînnoim flota de energie, nu mai avem capacitate de producţie în ţară, pentru că am distrus acest lanţ economic.

La fel se întâmplă şi cu contractorii - mergem doar pe preţul cel mai mic, nu le mai lăsăm deloc o marjă de profit, iar ei dispar unul câte unul. Nu mai avem cu cine să facem lucrări în domeniul energetic. Singura companie de profil care mai este cât de cât în viaţă este Romelectro. Nu mai avem un Energomontaj sănătos, un Nuclearmontaj, o Hidroconstrucţia - erau o mulţime de antreprize de construcţii montaj pe care te puteai baza şi puteai face lucrări. Pe lângă societăţile ce realizau astfel de lucrări, au murit şi firmele de proiectare. A dispărut un lanţ întreg în spate, care a fost construit într-o generaţie. Au dispărut nişte companii emblematice în sectorul energetic românesc şi eu cred că va fi imposibil să punem altele în locul lor pentru a mai putea să construim capacităţi energetice. Trebuie să facem ceva, însă, pentru că o să ajungem să nu mai avem cu ce să aprindem becul. Chiar trebuie să punem în funcţiune nişte capacităţi noi de generare de energie.

Reporter: Care este capacitatea de energie de care avem nevoie?

Ovidiu Demetrescu: Văd un necesar de minim 3000 de MW putere instalată într-un orizont de zece ani. Cea mai flexibilă şi rapidă soluţie este cea care vizează centralele pe gaz, similare cu centrala OMV şi cu investiţia de la Iernut. 3000 MW ar trebui să însemne circa 2-2,5 miliarde euro investiţi în capacităţile de generare, după care va trebui să întărim şi reţelele de transport şi de interconexiune. Să nu uităm că în această zonă de generare mai sunt oraşe în care este încă fezabil să refaci partea de cogenerare de înaltă eficienţă de energie termică şi electrică.

Reporter: Până când vom găsi firmele care să ne facă proiecte şi până vom şi demara primele investiţii, vine iarna şi au fost discuţii serioase pe marginea necesarului de gaze. Cum stăm la acest capitol?

Ovidiu Demetrescu: Situaţia din sectorul gazelor este foarte complicată. Din cauza lipsei de investiţii, suntem aproape de punctul în care am putea fi obligaţi să stingem becul. Există aşa numitele curbe de sacrificiu, care erau şi pe vrea comuniştilor, când se mai stingea lumina în casă, pentru că nu aveam puterea instalată necesară. Acum este posibil să ajungem din nou în situaţia de atunci. Iar dacă vom ajunge să oprim temporar capacităţi mari de producţie, acest lucru se va vedea în PIB.

În acest moment, în loc de 14.000-15.000 MW operaţionali - puterea instalată de care am avea nevoie la iarnă, poate cu acatiste să pornim 10.000 de MW. Repet, nu avem rezilienţă în sector.

Sistemul energetic este ca un spital de urgenţă, unde trebuie să ai toate specialităţile şi, deci, tot timpul trebuie să avem toţi specialiştii necesari. Dar noi nu mai avem specialişti în energie. Mă uit la flota de generare pe cărbune, care în maxim zece ani îşi atinge durata de viaţă normală de funcţionare şi va ieşi din funcţiune. Nu vom mai avea cum să facem investiţii sau să retehnologizăm, pentru că nu ne mai finanţează nimeni cărbunele. Cu cărbunele avem şansa să accesăm fonduri europene ca să aplicăm tehnologiile de captare şi de stocare a CO2 şi reducând aceste emisii s-ar putea să le mai ţinem în viaţă 10-15 ani cu o exploatare viabilă din punct de vedere comercial şi de mediu.

Reporter: Dar, ca să îndeplinim cerinţele UE, va trebui să ne concentrăm din ce în ce mai mult pe energia regenerabilă...

Ovidiu Demetrescu: Eu am văzut unele studii internaţionale care spuneau că tehnologia pentru regenerabile va fi atât de eficientă în 2050 încât nu se vor mai pune în funcţiune nici capacităţi pe cărbune, nici pe gaze.

Gazul va fi un combustibil de tranziţie între anii 2020 şi 2050, având deci un orizont de circa 30 de ani, în care trebuie să punem în funcţiune capacităţi care să aibă un grad de exploatare comercial astfel încât să permită şi realizarea de profit din gazul extras. Dacă ne vom apuca de investiţii când va ieşi gazul de pe piaţă, atunci nu va mai fi rentabil, pentru că va scădea preţul gazului şi dezvoltatorii nu îşi vor mai amortiza investiţia. Acum avem unele oportunităţi, acum avem o şansă pentru a investi.

Reporter: Totuşi, care este piedica cea mai mare ce stă în calea dezvoltării investiţiilor în energie?

Ovidiu Demetrescu: O frână în calea oricăror dezvoltări, fie că sunt pe gaz, regenerabile sau alte segmente este lipsa legislaţiei care să permită Acordurile de PPA (Power Purchase Agreement) pe termen lung. Nu ştiu de ce nu înţelegem de atâţia ani de zile cât de importante sunt aceste acorduri. Ce este atât de complicat să dăm drumul la acorduri de cumpărare de energie pe termen lung?

Reporter: În perioada în care mergeaţi în Parlament nu erau promovate proiecte în acest sens?

Ovidiu Demetrescu: Când mergeam în Parlament susţineam în principal un pachet legislativ care privea stocajul energiei care si astăzi este o verigă lipsă din sistemul energetic. Avem capacitate de stocare în lacurile de la Hidroelectrica, dar trebuie şi ele decolmatate, pentru că pierdem volumetria de apă şi pierdem din eficienţă. Evident că trebuie făcute şi retrofiturile la centralele hidro, dar se amână investiţiile pe termen nedeterminat şi asta iar nu e o practică tocmai sănătoasă.

Există un pachet specific de legislaţie care permite stocajul energiei. Dacă am investi în construcţia de noi lacuri montane care să aibă şi funcţiune de stocaj pentru centralele hidroelectrice de acumulare prin pompaj, am avea inclusiv beneficii turistice importante, putând fi construite pensiuni în zonele respective şi s-ar putea face turism în acele locaţii, iar bugetul statului ar simţi pozitiv o astfel de investiţie care ar aduce plus valoare nu numai sistemului energetic, ci şi întregului ecosistem economic din zonă. O investiţie într-o centrală de stocaj (cum este proiectul Tarniţa) ar reduce mult toate dezechilibrele induse de regenerabile, în primul rând de eoliene. Ar fi ca o baterie a sistemului energetic.

Reporter: Dar sunt investitori interesaţi de dezvoltarea proiectelor energetice în ţara noastră?

Ovidiu Demetrescu: În momentul când punem un proiect pe masă, lumea întreabă despre ce e vorba, în ce constă, care sunt condiţiile, dacă avem cadru legislativ adecvat şi stabil şi de aici se opreşte tot procesul. Sau vin şi cer garanţii de stat, aşa cum fac chinezii la proiectul de la Cernavodă.

Reporter: Recent, am primit un aviz motivat de la CE referitor la liberalizarea pieţei gazelor. Ce trebuie să facă autorităţile pentru a evita un infringement în acest sector?

Ovidiu Demetrescu: Este clar că trebuie să continuăm şi investiţiile pe infrastructura de gaze, în special în reţeaua de interconexiune. Şi aici suntem în aceeaşi situaţie cu licitaţiile - acelaşi criteriu, respectiv preţul cel mai mic. Am stat de vorbă cu firme constructoare din domeniu din afară ţării şi au spus că nu participă la procedurile noastre pentru că bulgarii au scos la licitaţie lucrări similare cu buget dublu sau triplu, adică un buget corect, care permite achiziţionarea de materiale de calitate, permite ca oamenii să fie plătiţi etc. La noi, facem totul cu minim de preţ şi iese o lucrare care ţine cinci ani în loc de 50. Haide să avem nişte criterii corecte de atribuire şi să nu punem 80% preţul şi 20% credibilitatea sau istoricul. Să punem în primul rând criteriul tehnic, tehnologic şi să luăm în calcul şi cheltuielile de mentenanţă pe termen lung, pe lângă investiţie.

Reporter: Toate aceste aspecte nu sunt prevăzute în Strategia Energetică Naţională?

Ovidiu Demetrescu: Strategia Energetică este un document mult prea lung, care este într-o continuă dezbatere. Noi punem proiecte într-o strategie energetică? Nu se face aşa ceva! Se pun principii, ţinte, direcţii de acţiune şi legislaţie care să ne ajute în atingerea obiectivelor într-o astfel de strategie. Proiectele vor veni ulterior pe baze tehnico economice corecte si stabile. Statul trebuie să acţioneze tot pe baza unor studii de fezabilitate si a aceloraşi principii şi trebuie sş ai în principal oamenii cu care să poţi implemeta proiectele.

O politică deficitară în zona energiei este legată de luarea dividendelor într-o măsură mult prea mare de la companiile de stat. Foarte corect ar fi ca măcar o parte din banii încasaţi de stat din dividende să se întoarcă în investiţii din energie. Să spunem că 50% ar trebui să meargă în investiţii.

Reporter: Cum ar trebui definit, în opinia dumneavoastră, consumatorul vulnerabil?

Ovidiu Demetrescu: Cred că definirea consumatorului vulnerabil ar trebui să se axeze pe cei cu venituri de până la o limită. Nu are sens, de exemplu, ca primăria să dea subvenţie în tot Bucureştiul, pentru că nu este contorizat. Nu au reuşit să gândească acest sis­tem astfel încât să fie eficient. Când consumatorul va fi contorizat separat ca să vadă cât a cheltuit cu adevărat, atunci va fi o situaţie obiectivă. Până atunci, însă, trebuie refăcută reţeua de termie, astfel încât să nu mai fie atâtea pierderi, pentru că pierderile sunt imense. Pierdem mii de tone de apă pe zi, apă care se duce în pământ, din cauza reţelei proaste. În plus, trebuie contorizată, să vedem pe unde pierde şi să intervenim pentru eliminarea sau limitarea măcar a acestor pierderi în reţelele de termie. Şi revenim la lipsa inves­tiţiilor...

Uneori sunt stupefiat de nebuniile care se înâmplă în acest domeniu. Un administrator nu este capabil să facă un plan de reorganizare a RADET şi îl duce în faliment. Hai să le punem nişte indicatori de performanţă acestor administratori judiciari şi să le punem ca obiectiv să redreseze companiile res­pective, nu doar să încaseze onorariile. Cred că RADET putea să acceseze bani pentru investiţii, dar îi trebuia un plan bun. Există tot felul de soluţii tehnologice pentru reabilitarea reţelei, nu este nevoie să săpăm tot Bucureştiul... Sau trebuie regândit sistemul.

Am pierdut consumatori pentru că nu am făcut investiţii şi nu am ştiut să valorificăm un astfel de avantaj al unei urbe mari.

Reporter: Programul de anvelopare a imobilelor a avut vreun efect din punct de vedere al eficienţei energetice?

Ovidiu Demetrescu: A fost bun acel program de eficienţă energetică, dar ar fi trebuit să nu ne uităm doar la izolarea termică, respectiv la anveloparea termică, ci şi la faptul că am putea pune nişte panouri solare pe bloc, să facem o generare de energie fotovoltaică. În plus, puteam reface şi reţeaua de calorifere în bloc şi să facem contorizare individuală. Atunci, schimbam paradigma sistemului şi fiecare plătea atât cât consuma.

De asemenea, iluminatul public se poate face cu surse pe LED, care consumă mult mai puţin şi au un grad de iluminare satisfăcător. Poţi face eficienţă uitându-te şi la producător. Eşti obligat, de fapt, să faci asta şi sunt şi fonduri de la Mediu pentru eficienţa energetică. Fondurile trebuie folosite pe tot lanţul de la producerea la trans­portul şi distribuţia energiei electrice, termice şi a gazelor naturale.

Dar una dintre particularităţile sis­temului energetic este că nu poţi pune foarte repede în funcţiune o capacitate - durează ani de zile să duci la capăt o astfel de investiţie. Ca să investeşti într-o capacitate de producţie energetică aşa cum este cea de la Iernut, de exemplu, trebuie să fii hotărât şi să ai finanţarea de la început, iar durata de implementare poate dura, între doi şi trei ani.

Reporter: Mulţumesc!