Pacientul englez

Iniţial, nu exista decît un singur motiv pentru ca vizita în România a Premierului britanic, David Cameron, să fie consemnată la capitolul "rarităţi istorice": a distrus excepţia! Un premier britanic la Bucureşti este un eveniment care are loc cam o dată într-un secol. Drept este că Tony Blair se apucase deja să strice media istorică, vînturîndu-se pe meleaguri dîmboviţene în mandatul Constantinescu-Radu Vasile, pentru că ardea Iugoslavia, iar România nu voia cu nici un chip să adopte poziţia occidentală privind Kosovo; apoi, pentru a ne arăta cît de mult îl preţuieşte pe prietenul său, Năstase, de la care făcuse rost pentru un alt prieten, indian, de combinatul siderurgic de la Galaţi; în sfîrşit, probabil, în numele aceleiaşi prietenii l-a vizitat şi pe pupilul politic al domnului Năstase, Prim-ministrul V. Ponta, pentru a-l consilia, este adevărat, mult după ce marele laburist cedase locuinţa din Downing Street, 10. Al doilea motiv, încă şi mai puternic, a devenit clar abia după încheierea scurtei treceri a lui Cameron prin palatele guvernării de la Cotroceni şi Victoria: evenimentul a fost aproape inexistent pentru media din România!!! Într-o ţară în care pînă şi chiştocul de ţigară aruncat de un om politic pe stradă face breaking news şi talk show-uri de 5-6 ore, lipsa de interes pentru vizita Primului ministru al Marii Britanii, ţara de care ne leagă atîta istorie bună, dar din care în ultimul deceniu oameni politici şi chiar oficiali guvernamentali ne-au umplut de invective, apostrofări, jigniri şi alte atenţii din aceeaşi categorie, cît să ne ajungă pentru următorii o sută de ani, este un fapt dincolo de excepţional! Era cît pe ce să spun inexplicabil, dar mi-am revenit repede! Explicaţia este simplă, media de "main stream" din România scrie mai ales "pe surse", iar ordinul de zi pe unitate consemnase, probabil: "mucles, nu ne băgăm nasul, că nu-i oala noastră, aia care fierbe!" OK, Long Live The Queen!

De unde vine şi întrebarea paradigmatică, inventată de Caragiale: "Ce căuta neamţul în Bulgaria?" În traducere de actualitate, Cameron la Bucureşti. Primul indiciu cu privire la unde poate fi aflat răspunsul vine chiar din reacţia presei noastre: trebuie să fie ceva care nu ne priveşte, cîtuşi de puţin, pe noi, sclavii. Are de a face doar cu treburile "Stăpînilor"! Într-adevăr, prezenţa lui Cameron la Bucureşti nu are aproape nimic de a face cu România. Ea este doar parte dintr-un exerciţiu de PR politic, menit să le întărească britanicilor imaginea de Superman a lui Cameron, omul de mînă forte care pune Europa la cale, o pune la punct, o pune pe roate, ori pe butuci, o pune unde vrea el, după cum cer interesele eterne ale Albionului!!! Cameron nu a venit la Bucureşti nici pentru România, nici măcar pentru ca să audă ceva spus de cei care o reprezintă în relaţiile de stat; a venit doar să repete ceea ce vrea Guvernul Majestăţii Sale de la această ciudată instituţie numită Uniunea Europeană. Oficial, mesajul poartă denumirea de poziţie a Marii Britanii privind reformarea UE. Ceea ce cuprinde el, nu are, însă, nimic de a face cu vreo reformă. Ceea ce vrea acest guvern al Marii Britanii, ca o condiţie a participării sale în continuare la maşinăria cu sediul la Bruxelles, este abandonarea definitivă a proiectului, aşa cum a fost el dezvoltat după Maastricht, 1992! De unde ştiu? Din cele spuse chiar de Cameron, dar nu la Bucureşti, ci la el acasă, înainte de a pleca în turneul european prin ţări care pot fi considerate verigi slabe ale integrării europene, care sunt sau ar avea serioase motive să fie nemulţumite de UE şi, în acelaşi timp, care au o pondere de vot suficient de importantă, cum este cazul Poloniei şi chiar al României. Marea Britanie nu îşi caută aliaţi, ci doar potenţiali susţinători, pe care nici măcar nu trebuie să facă efortul să-i cîştige de partea sa; cu alte cuvinte, nu e nevoie să le dea nimic în schimbul susţinerii pe care şi-o doreşte!!! Dacă se poate pe daiboj, de ce nu!!

Aşa zisele cereri de reformă pe care actualul Guvern David Cameron le solicită imperativ Bruxelles-ului lovesc în chiar inima edificiul european, bun-rău, aşa cum este el acum! Prima şi cea mai consistentă cerere este aceea ca procesul integrării politice să înceteze şi să fie scos definitiv de pe agenda instituţională a UE. Proiectul "Statelor unite ale Europei", limita istorică spre care tind toate măsurile care pot fi subsumate imperativului "mai multă Europă" nu este pentru Marea Britanie. Afirmaţia aparţine lui Cameron, este publică şi fără echivoc. Ea marchează divorţul Londrei faţă de întregul drum al construcţiei europene din ultimul deceniu şi jumătate şi arată clar "viziunea" pe care o propune: un fel de piaţă comună plus, fără nici un fel de alte obligaţii şi implicaţii privind politicile naţionale. Parlamentelor naţionale (în orice caz, celui britanic!!) trebuie să li se restituie autoritatea de a legifera diferit sau împotriva directivelor europene. Chiar şi spaţiul unic european, (1994), bazat pe cele patru libertăţi de mişcare, mărfuri, forţă de muncă, capital, servicii, ar trebui alterat, susţine poziţia britanică. Mobilitatea forţei de muncă da, dar cu libertatea introducerii barierelor de control naţionale; dreptul la servicii sociale ale "migranţilor", ba!!! În sfîrşit, Marea Britanie doreşte ca limitările impuse de Bruxelles asupra relaţiilor economice bilaterale ale ţărilor membre, mai ales în raporturile cu SUA şi ţările Asiei să dispară cu totul. Ce mai rămîne din Uniunea Europeană, după asemenea "reforme", se vede mai clar ca la RMN: nici măcar scheletul!!! Pe ce mizează Cameron în acest joc? Pe două atuuri structurale şi unul de conjunctură. Primul, contribuţia financiară a Marii Britanii la bugetul UE, în jur de 11 miliarde lire sterline, în 2014. UE nu poate absorbi şocul dispariţiei, din conturile sale, a unei asemenea sume, dacă Marea Britanie ar părăsi instituţiile de la Bruxelles! Al doilea argument structural al poziţiei britanice este şirul neîntrerupt de eşecuri ale UE în încercarea de a formula politici în situaţii de criză, pentru probleme cu adevărat cruciale ale Europei, cum este criza financiară, soluţia energetică, ori, mai recent, problema refugiaţi-imigranţi. Argumentul de conjunctură este creşterea difuză a nemulţumirii, în multe state europene, faţă de preeminenţa politică a Germaniei, gestionată chiar şi de către Merkel cu prea puţină grijă pentru sensibilităţile altora, cu excepţia Franţei. O Uniune Europeană devenită "spaţiu german" şi, mai ales, apetitul Germaniei pentru relaţiile speciale cu Rusia reprezintă în state ca Polonia, Ţările Baltice, dar şi în alte capitale europene o perspectivă deloc salutată, dacă nu chiar îngrijorătoare. Punctul slab şi deocamdată bine mascat al poziţiei Guvernului Cameron, în privinţa "reformării" UE, este soluţia de ieşire. Cameron a vrut ca viitorul referendum asupra participării ţării sale la UE să nu vină pe un teren gol, ci pe unul în care el poate arăta că s-a străduit. El a vrut o Uniune Europeană mai bună, pentru britanici, dar nu s-a putut; bolnavul s-a opus tratamentului!!! Desigur, perspectiva poate fi răsturnată: poate că pacientul englez nu a mai vrut, ori nu a mai putut să se facă bine! Care dintre perspective coincide cu cea a majorităţii britanicilor, se va vedea la viitoarele exprimări electorale, la care însă insularii, cu realismul lor indestructibil, vor fi obligaţi să ia în considerare nu doar relele şi costurile ridicate ale participării lor la UE, ci şi costurile astronomice ale ieşirii lor din sistemul care le-a permis să îşi ţină corabia pe linia de plutire, în aceste ultime două decenii şi jumătate de furtună a istoriei.