Pactul ecologic/Green Deal: o nouă "direcţie creată" în economia europeană într-un moment de "joncţiune critică"

Uniunea Europeană şi-a creat un nou proiect de dezvoltare pe termen lung, care va schimba radical procesele de producţie şi de consum într-un orizont de timp definit: 2050. Nu este drum de întoarcere. Proiectul la care fac referire, intitulat Pactul ecologic/"Green Deal" se bazează pe cooperare, convergenţă şi, contrar celor declarate oficial, pe concurenţa între partenerii europeni. Miza economică este imensă şi priveşte mai cu seamă canalizarea investiţiilor publice şi private. În interiorul Uniunii, statele cel mai bine poziţionate în plan tehnologic şi financiar îşi vor întări poziţia, iar cele care au resurse limitate, mai cu seamă în plan instituţional vor rămâne la periferia economiei europene. Dar, luat ca întreg, acest nou proiect poate garanta dezvoltarea în interiorul Uniunii şi competiţia pe termen lung între Uniunea Europeană, SUA şi China.

Altfel, Uniunea Europeană nu se poate menţine în jocul concurenţei globale. Întrucât Pactul Ecologic/Green Deal îşi propune atingerea neutralităţii climatice până în anul 2050 având ca ţinte reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu 60% faţă de 1990, structura economică a statelor europene nu va mai fi aceeaşi cu cea din prezent. Deşi, în următorii ani, vor coexista modelul de producţie artizanal, de masă, cel de masă costumizat (dominat în prezent) şi cel modular/ Cyber-physical Systems, cel din urmă se va impune. Dacă lucrurile vor sta aşa, atunci forţa de muncă trebuie să fie specializată şi cu studii superioare. Forţa de muncă cu calificare medie sau scăzută va avea o pondere cu mult mai scăzută decât în prezent şi concentrată mai cu seamă în sectorul terţiar şi agricultură.

Pactul ecologic este structurat pe nouă domenii şi este sprijinit de un plan de acţiune cu 40 de măsuri, cu legea climei, la care se mai adaugă o strategie industrială, o strategie a Uniunii Europene pentru integrarea sistemului energetic, o strategie pentru hidrogen pentru o Europă neutră din punct de vedere climatic (complementară strategiei energetice), o strategie a biodiversităţii, precum şi un plan privitor la o economie circulară.

Pactul ecologic reflectă ce urmează să se întâmple cu sau fară voinţa noastră, ca urmare a unei direcţii pe care deja se află câteva economii industrializate vest - europene de mai mulţi ani.

Pactul ecologic este un nou aranjament instituţional negociat de mult timp, între actorii politici şi cei din economie, respectiv o "creare a căii"/"path creation" cu impact la nivel global, nu doar regional, care a intervenit într-un moment de "joncţiune critică".

Când mă refer la joncţiune critică am în vedere un punct istoric de cotitură în care instituţiile economice se modifică printr-un nou aranjament instituţional (creaţie a unei căi"/"parth creation") între actorii politici şi cei economici. Un asemenea moment sau "joncţiune critică" nu a mai intervenit de la introducerea monedei euro în economia europeană ori din 1989 când estul Europei a început transformarea/"crearea căii", ca să dau două exemple. Acest punct sau "joncţiune critică" a fost şi este şi în prezent controlabil de actorii politici occidentali, în ciuda "clivajului" pe care îl traversăm. "Clivajul" sau recesiunea economică 2020 este o oportunitate care accelerează procesul de transformare/"path creation" şi ne conduce într-o direcţie fară întoarcere (apare o dependenţă de o cale"/"path dependence", de o direcţie, de un sistem). Joncţiunea critică şi aranjamentul la care s-a ajuns (Pactul ecologic) este urmarea unor condiţii economice pre-eexistente, respectiv a şocurilor tehnologice, care vin în valuri cu o frecvenţă mai mare decât în urma cu 10-15 ani. Aceste şocuri tehnologice sunt determinate în principal de revoluţia digitală şi au creat presiuni pentru o schimbare de paradigmă economică. Aşadar, revoluţia digitală ajustează tranzacţiile economice şi structura pieţelor. De asemenea, guvernarea corporativă a firmelor, sistemele de management şi procesele de producţie se reorganizează, având impact asupra costurilor şi relaţiilor inter-umane". Dar, decizia de a schimba direcţia de dezvoltare economică, cu acest Pact Ecologic, nu a fost luată decât în momentul în care s-au calculat resursele. Cel puţin resursele tehnologice şi financiare ale unora.

Dacă ţinem cont că, până în 2030, ţinta de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră va fi de minim 55% faţă de 1990, adică peste ceea ce scrie în Pactul Ecologic, ţările Uniunii Europene au la dispoziţie 10 ani ca să-şi transforme industria şi toate lanţurile de valoare. Asta înseamnă noi tehnologii, un alt mod de a organiza producţia şi o forţă de muncă înalt calificată şi complet alfabetizată digital, după cum am menţionat anterior, pe suportul unui cadru instituţional modificat. Este posibil?

Implicaţiile financiare ale Pactului ecologic sunt de 547,3 miliarde euro la nivelul Uniunii Europene, dintr-un total de 1824,3 miliarde euro cât se vor aloca prin EU Next Generation plus Cadrul financiar multianual - CFM, ţinând cont de deciziile summit-ului extraordinar al Consiliului European din iulie 2020, care menţionează la paragraful A21, pagina 7 (Obiectivul climatic) că "Acţiunile în domeniul climatic vor fi integrate în politicile şi programele finanţate în CFM şi în cadrul NGEU. Obiectivul climatic general de 30% se va aplica cuantumului total al cheltuielilor din Cadrul financiar multianual - CFM şi EU Next Generation şi va fi reflectat în ţinte corespunzătoare în cadrul legislaţiei sectoriale". Prin urmare, toţi banii care provin din surse financiare nerambursabile şi rambursabile până în 2027 se vor aloca în proporţie de 30% pentru aplicarea Pactului Ecologic. Dar, această socoteală este valabilă până în 2027. Cum Comisia Europeană şi Parlamentul au hotărât în septembrie că până în 2030 ţinta de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră să fie de minim 55%, în loc de 50%, faţă de nivelul anului 1990, înseamnă minim 100 miliarde euro suplimentar, dar care probabil va proveni din plus Cadrul financiar multianual - CFM 2028 - 2034. Altfel nu văd de unde se vor mobiliza resursele.

Pactul ecologic cu toate strategiile şi planurile de acţiune care îl însoţesc este greu de îndeplinit. Aplicarea acestora va fi mai costisitoare pentru statele din estul Europei cu instituţii economice fragile comparativ cu statele din vestul Europei.

România are o problemă majoră: să distrugă aranjamentul instituţional din 1990 şi să creeze altul. Asta înseamnă să elimine instituţiile economice extractive şi o întreagă clasă de extractori de rente. Problema este că, deşi politicienii din 1990 în mare parte nu mai sunt, generaţiile actuale au interesul să menţină instituţiile politice extractive create acum 30 ani. De aceea, aplicarea Pactului Ecologic în România este în parte o utopie sau, în orice caz, greu de realizat şi cu costuri imense. Sigur că transformarea economiei se va produce, dar probabil mai lent şi asta în contextul interdependenţei economice asimetrice între România şi statele vest-europene şi a mecanismelor de influenţare reciprocă ce se vor înmulţi, mai cu seamă la nivel de firme. Sunt îngrijorat că interdependenţa economică, fiind asimetrică, va genera preponderent tranzacţii de tip distributiv în interiorul Uniunii, mai cu seamă pentru ţările estice cu instituţii captive. Ritmul ajustărilor structurale va fi esenţial pentru a diminua din interdependenţa economică asimetrică. Altfel, nu vom reuşi să atragem investiţii private substanţiale care să ne ajute să menţinem un ritm moderat de transformare economică, în noua paradigmă.