Palatul din inima României

Monarhia unei ţări are o serie de simboluri care o definesc. Unele sunt cvasioficiale, alte total neoficiale, iar altele semioficiale. Palatul Regal este unul dintre ele şi de multe ori nici nu este cea mai grozavă clădire din ţara respectivă. Regii au, de fapt, două castele, unul în mijlocul capitalei ţării, altul mai retras, unde regii se nasc şi mor. Noi avem Peleşul şi Palatul Regal din Bucureşti. Leagănul dinastiei, Palatul Peleş, este "brand new", ridicat de primul rege al României, Carol l, din 1873 şi până la moartea sa, în 1914, pentru a fi leagănul dinastiei pe care a fondat-o. Palatul Regal din Bucureşti are, însă, o evoluţie istorică mai lungă şi mai complicată.

Carol l a ajuns la Bucureşti la 10 mai 1866, şi a şi depus jurământul. Palatul său era, de fapt, o casă mai răsărită, pe locul palatului actual. Era casa stolnicului Dinicu Golescu, terminată în 1815, dar nu Carol îi dă rolul de reşedinţă domnească. Generalul Kiseleff cumpără casa pentru administraţie, în 1830, şapte ani mai târziu, vodă Alexandru Dimitrie Ghica o face curte domnească, iar Cuza a locuit aici pe durata septenatului său. Carol este adus direct la această casă şi trece cu eleganţă peste şocul descoperirii ... palatului.

Între 1882-1885, Paul Gottereau transformă în palat vechile case domneşti, mai ales că ţara devenise regat. De la venirea lui Carol I, Palatul Regal a cunoscut tot felul de modificări, modernizări şi, mai ales, dotări. În decembrie 1926, un incendiu distruge vechiul palat şi impune refacerea sa radicală. Ferdinand, care întregise România şi continua opera de modernizare a ţării începută de unchiul său, Carol l, se apucă de treabă, desemnându-l pe arhitectul Casei Regale, cehul Karel Liman, cu această sarcină. Anul următor, însă, Ferdinand moare şi urcă pe tron nepotul său de numai 5 ani, regretatul rege Mihai I al României. După 3 ani, în 1930, Carol al II-lea se întoarce, foarte hotărât, în ţară, şi chiar demolează ce mai rămăsese din palat, construind un altul, în 1937, după planurile arhitectului Nicolae Nenciulescu. De fapt, arhitectul Nenciulescu preluase sarcina refacerii Palatului Regal încă din 1928 când, un an după moartea lui Ferdinand şi cu un an înaintea propriei sale dispariţii, Karel Liman îi predase această responsabilitate. Nenciulescu se ocupă de lucrările practic neîntrerupte de la Palat, iar după venirea comuniştilor continuă şi amenajarea pieţei Palatului după planurile sale.

1944 aduce Palatului Regal din Bucureşti valuri de bombardiere. În aprilie îl bombardează americanii, iar în august, după întoarcerea armelor, timp de trei zile, îl "toacă" germanii. Este distrusă şi Casa Nouă, de fapt locuinţa familiei regale, astfel că regele trebuie să se mute. Cum Cotroceniul fusese şi el afectat de marele cutremur din 1940, regele Mihai şi regina-mamă se mută în palatul Elisabeta. Acolo este obligat, în 1947, să abdice.

Prima monografie a Palatului Regal din Bucureşti a apărut 70 de ani mai târziu, în 2017, adică anul trecut. Aşa spune autorul, Gabriel Badea-Păun, că este prima monografie, şi eu cred ce spune, sau mai bine zis ce scrie el, pentru că istoricul român de artă stabilit la Paris de ani buni practică stilul occidental al studiilor temeinic documentate. Născut la Sinaia, acum 45 de ani, urmaş al profesorului de română al viitorului rege Ferdinand, Vasile D. Păun, istoricul de artă Gabriel Badea-Păun este doctor "magna cum laude" al Universităţii Paris IV-Sorbona, cu o teză despre Antonio de La Gandara, pictor francez de acum un secol şi mai bine. A publicat o serie de volume esenţiale despre familia regală sau des­pre artiştii români din străinătate, pe care numai el le putea scrie: "Carmen Sylva, uimitoarea Regină Elisabeta a României", "Mecena şi comanditari. Artă şi mesaj politic", "Pictori români în Franţa (1834-1939)", "Portraits de societe: XIXe-XXe siPcles", "Le style Second Empire. Architecture, decors et art de vivre"; şi multe alte studii de-a dreptul captivante sau ediţii în alte limbi ale volumelor de mai sus, pentru unele primind premii şi medalii.

Monografia Palatului Regal din Bucureşti scrisă de Gabriel Badea-Păun se numeşte "De la Palatul Domnesc de pe Podul Mogoşoaiei la Palatul Regal de pe Calea Victoriei. Arhitectură şi decoruri (1866-1947)" şi cuprinde istoria detaliată a caselor şi a locului, dar mai ales povestea minunăţiilor aflate în Palat. Ca într-un film documentar, ne trec prin faţă oameni şi planuri, evenimente istorice şi fapte artis­tice. Sunt reconstituite momente istorice dar şi imagini de mult dispărute, vedem cum au apărut, cum au ars, au fost bombardate, au fost refăcute sau demolate corpuri de clădire din spaţiul Palatului Regal de acum, vedem planurile şi dezbaterile pe marginea lor, vedem ceremonii şi trăiri patriotice, şi multe descrieri, de jurnal sau de ziar. Personal, promit să evoc acest volum, realizat de un specialist adevărat şi talentat, ca argument tacit când se mai trezeşte vreun suficient, fie el Wikipedia sau chiar cadru didactic universitar, să spună că "cifrul regal", şi nu "cifra regală" ar fi termenul corect.

În monografia lui Badea-Păun nimeni dar, mai ales, nimic nu este uitat. Apar fraţii Lecomte de Nouy, primul, arhitect care face şi mobilier, al doilea, pictor şi sculptor, sculptorii Storck, Vladimir Hegel, Nicolae Grigorescu, Adjukiewicz, eroul polonez, arhitecţii invocaţi, inclusiv Paul Gottereau, ebenistul Martin Stöhr. În 1866, când vine pe tronul din Bucureşti, Carol I îl aduce şi pe Martin Stöhr, care i-a fost, conform epitafului ticluit de Carmen Sylva, "sculptor şi architect/prieten şi tâmplar". Următoarele trei decenii pe care le-a mai trăit i le-a dedicat total regelui Carol I, lucrând la Peleş, dar şi în Bucureşti, mobilier, sculptură, amenajări interioare, arhitectură. Vedem multe dintre lucrările lor, alături de beneficiari, regi, regine, prinţi şi prinţese, în ilustraţia generoasă şi inspirată care transformă studiul într-un basm vizual. Multe dintre fotografiile reproduse provin din "Colecţia Gabriel Badea-Păun, Paris". Et ça me dit quelque chose!

Absolut excepţional, istoricul de la Paris dă de urma tronului regal, cel care apare în toate imaginile cu cei patru regi în Sala Tronului şi care este mereu dat ca dispărut. Se află, cam din anii '80, la Muzeul Goleşti, un loc minunat ce trebuie vizitat din foarte multe motive. Evident, în ultimii ani ai comunismului, cineva s-a temut că se vor abate decizii criminale asupra puţinelor simboluri regale care au supravieţuit şi l-a ascuns la Goleşti, lângă Piteşti, la conacul unde Carol I a dormit prima sa noapte în România. Desigur, nu am uitat că o casă a Goleştilor a devenit palatul său domnesc, şi apoi regal, în Bucureşti.

Ca să nu mai spunem că Gabriel Badea-Păun începe volumul "De la Palatul Domnesc de pe Podul Mogoşoaiei la Palatul Regal de pe Calea Victoriei. Arhitectură şi decoruri (1866-1947)", prima monografie a Palatului regilor României, cu momentul în care Carol I ajunge la "palat", în trăsură sa aflându-se şi Nicolae Golescu, membru al Locotenenţei Domneşti, care copilărise chiar în aceea casă, antologic modestă atunci, dar care avea să devină Palatul Regal de astăzi.