English
George Bernard Shaw spunea că "democraţia este un mecanism care garantează că nu vom fi guvernaţi mai bine decât merităm". Nici nu ar fi rău să fie aşa...
Să ne imaginăm că se organizează la scară planetară alegeri libere, pentru un guvern mondial. Principiul democratic un-om-un-vot va aduce la putere o coaliţie chino-indiană. Aceasta va constata că Occidentul este cu mult mai bogat decât Orientul şi - pentru a-şi asigura realegerea - va iniţia politici de redistribuire. Exerciţiul a fost propus de economistul austriac Hans-Hermann Hope, autodefinit ca "teoretician social al anarho-capitalismului", care a conchis că democraţia este un mecanism de redistribuire a veniturilor şi avuţiei, prin care majorităţile sărace încearcă să se îmbogăţească pe seama minorităţilor avute.
În realitate, lumea nu este chiar atât de globalizată, democraţia func-ţionează cu adevărat în foarte puţine ţări, iar redistribuirea se face numai între ţări ale căror standarde diferă destul de puţin. Dar, mai ales, este evident că redistribuirea se face numai din interesul, la iniţiativa şi în măsura dorită de cei bogaţi, deci puternici, care îşi lărgesc "clubul", înţelegând că merită să suporte cos-tul înmulţirii şi întăririi aliaţilor, pentru a accede la mai multă putere şi bogăţie pe seama celor din cluburile mai sărace. De fapt, realitatea nu are de-a face decât aparent şi pur formal cu democraţia.
Uniunea Europeană este un club care ilustrează perfect această teză, iar criza grecească a demonstrat-o din plin, lăsând măştile să cadă. Cum poţi să te declari democrat şi să te opui unui referendum?!? Cuvântul democraţie înseamnă puterea poporului, iar referendumul este cea mai directă cale prin care poporul îşi exprimă voinţa; nimic nu poate fi mai democratic!
Şi totuşi, Europa, prin vocile sale cele mai reprezentative/bogate, s-a opus vehement, iar cariera politică a iniţiatorului referendumului este considerată sfârşită. De ce?
- Pentru că pieţele financiare şi-au pierdut deja răbdarea faţă de băncile creditoare, deci nu mai este destul timp ca să se dirijeze prin manipulare votul grecilor, că falimentează băncile... europene!
- Pentru că "planul de salvare a Greciei" este de fapt planul de salvare a băncilor, care nu şi-au împărţit cu nimeni, niciodată, profiturile, dar îşi acoperă pierderile folosind bani publici, din taxele plătite de contribuabilii europeni.
- Pentru că liderii politici europeni sunt atât de preocupaţi de salvarea băncilor, încât nu-i mai interesează nici măcar salvarea aparenţelor democratice ale guvernanţei; şefii de state şi de guverne ale ţărilor dezvoltate acţionează ca şi cum finanţiştii i-ar fi pus acolo unde sunt, nu popoarele lor şi fac orice ca să amâne prăbuşirea sistemului financiar, putred din cauza lăcomiei protagoniştilor săi.
Deşi nicio criză nu a fost depăşită înainte de a se consuma şi a-şi produce efectele, ei agravează deznodământul, pentru că, în mod iresponsabil, îl amâ-nă. Deşi, în istoria economiei mondiale, nici o criză nu a fost rezolvată dând drumul la tiparniţa de bani, ei măresc continuu masa monetară. Deşi toţi acceptă că lăcomia nu ar fi putut împinge lucrurile atât de departe dacă pieţele ar fi fost reglementate, ei nu le-au reglementat nici astăzi, după trei ani de la răbufnirea crizei. Mai mult decât atât, impun partenerilor mai săraci, precum România, să le repete greşelile.
La nivel european, suntem martorii unui fenomen foarte periculos: guvernanţa democratică este înlocuită în tot mai mare măsură cu dictatul celor puternici/bogaţi. Din păcate, celebrul opozant rus Vladimir Bukovski pare să fi avut dreptate când, cu zece ani în urmă, a afirmat că Uniunea Europeană este periculos de asemănătoare cu Uniunea Sovietică, fiind o construcţie în care 1) birocraţia imensă poate genera corupţie, 2) decidenţii reali nu sunt aleşi, ci numiţi şi 3) aleşii nu au practic nicio putere.
Reacţia Europei la "ameninţarea" cu referendumul din Grecia, patria democraţiei, aminteşte de vremea când Mănăşturul încă nu devenise cartier al Clujului, iar locuitorii săi plantaseră la limita dintre cele două localităţi o tablă pe care scria: "Până aici, democraţia! De aici, Mănăşturul!".
Euro
Dolar SUA
Franc elveţian
Liră sterlină
Gram de aur
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 15.11.2011, 13:47)
......sefii de state si de guverne ale tarilor dezvoltate actioneaza ca si cum finantistii i-ar fi pus acolo unde sunt, nu poparele lor .......
Chiar daca aparent autorul are dreptate, se exprima de parca ar cersii voturile "popoarelor"; uita dl Sarbu (sau se face) ca fara finantisti, politicii n-au cum sa rezolve criza - cu hau-hau merge oar la televizor; asa ca finantistii impun pentru ca isi permit, aceasta este democratia lor.
Politicii (' alde domnul Sarbu) trebuiau sa reglementeze si sa supravegheze inainte de prabusire.
2. Cauzele profunde ale crizei si sansele de a o dep&
(mesaj trimis de Ion Varlam în data de 15.11.2011, 17:58)
Bravo D-le Sârbu! Se vede cà, spre deosebire de concurentii, predecesorii si urmasii Dvs. la conducerea PNTCD, Dvs. cititi si và formati pàreri personale. Este cu atât mai bizar si mai regretabil cà nu v'ati manifestat public calitàtile de analist si de preopinent câtà vrteme ati STAT (am ales expres verbul, pentru cà nu ati FACUT absolut nimic) în fruntea acestui partid. Tot asa, nu este de înteles cum un manager cu însusirile manifestate în articolul de mai sus s'a înconjurat numai cu imbecili, incapabili si sicofanti.
De la Revolutia Francezà, când liberalii si socialistii (încà in spe) s'au definit prin strigàtele de "liberatate" si de "egalitate", devenise evident cà lumea materialistà în care se cufunda Occidentul de la pierderea spiritului crestin care-l înàltase neîncetat pânà la cufundarea în întunericul pretinselor lumini ale hedonismului burghez, era împàrtità între cei lacomi, care aveau nevoie de tot mai multà libertate spre a-si putea satisface aviditatea (cf. dereglementarea financiar bancarà din anii '70, care agenerat fuga capitalurilor de la investitiile productive càtre speculatiile fàrà contrapartidà) si cei invidiosi, care se drapeazà în flamura justiiei spre a-si ascunde làcomia frustratà de reusita celor mai lipsiti de scrupule.
Succesiunea de etatizàri si privatizàri care s'au alternat simultan cu accesiunea respectivà la putere a liberalilor si a social-democratilor dupà 1945, a aràtat opiniei publice cà cele douà partide au în comun ideea cà pierderile trebuie sà fie nationalizate si profiturile privatizate.
Cât priveste teoria conspiratiei, pe care và feriti s'o numiti descriind-o numai, am sà amintesc doar cà a conspira înseamnà a stabili soarta unui tert fàrà a-l consulta.
Un sistem bazat pe làcomie si invidie - cum este cel materialist - nu poate duce decât la decàdere, în primul rând prin erodarea si disparitia valorilor morale, fàrà de care omul nu se poate ridica spre a dobândi demnitatea si respectul. Liberalismul si socialismul fiind cele douà fete ale aceleiasi medalii - materislismul (o lume bazatà pe liberul joc al intereselor, care fiind derivatele instinctelor sunt prin definitie conflictuale) nu se poate sparge inertia elanului spre fundul pràpastiei decât prin scoaterea din sistemul gravitational al apetitelor, ceea ce nu se poate realiza decât prin transcenederea pornirilor animale ale omului, adicà prin redescoperirea acelei spiritualitàti care l-a înnàltat pe om dându-i capacitatea de a-si controla poftele.
Bravo D-le Sârbu! Se vede cà, spre deosebire de concurentii, predecesorii si urmasii Dvs. la conducerea PNTCD, Dvs. cititi si và formati pàreri personale. Este cu atât mai bizar si mai regretabil cà nu v'ati manifestat public calitàtile de analist si de preopinent câtà vrteme ati STAT (am ales expres verbul, pentru cà nu ati FACUT absolut nimic) în fruntea acestui partid. Tot asa, nu este înteles cum un manager cu însusirile manifestate în articolul de mai sus s'a înconjurat numai cu imbecili, incapabili si sicofanti.
De la Revolutia Francezà, când liberalii si socialistii (încà in spe) s'au definit prin strigàtele de "liberatate" si de "egalitate", devenise evident cà lumea materialistà în care se cufunda Occidentul de la pierderea spiritului crestin care-l înàltase neîncetat pânà la cufundarea în întunericul pretinselor lumini ale hedonismului burghez, era împàrtità între cei lacomi, care aveau bevoie de tot mai multà libertate spre a-si putea satisface aviditatea (cf. dereglementarea financiar bancarà din anii '70, care agenerat fuga capitalurilor de la investitiile productive càtre speculatiile fàrà contrapartidà) si cei invidiosi, care se drapeazà în flamura justiiei spre a-si ascunde làcomia frustratà de reusita celor mai lipsiti de scrupule.
Succesiunea de etatizàri si privatizàri care s'au alternat o datà cu accesiunea la putere a liberalilor si a social-democratilor dupà 1945, a aràtat opiniei publice cà cele douà partide au în comun ideea cà pierderile trebuie sà fie nationalizate si profiturile privatizate.
Cât priveste teoria conspiratiei, pe care và feriti s'o numiti descriind-o numai, am sà amintesc doar cà a cospira înseamnà a stabili soarta unui tert fàrà a-l consulta.
Un sistem bazat pe làcomie si invidie - cum este cel materialist - nu poate duce decât la decàdere, în primul r^snd prin erodarea si disparitia valorilor morale, fàrà de care omul nu poate dobândi, nici demnitate, nici respect. Liberalismu si socialismul fiind cele douà fete ale aceleiasi medalii - materislismul (o lume bazatà pe liberul joc al intereselor, care fiind derivatele instinctelor sunt prin definitie conflictuale) nu se poate sparge inertie elanului spre fundul pràpastiei decât prin scoaterea din sistemul gravitational al apetitelor, ceea ce nu se poate realiza decât prin transcenederea pornirilor animale ale omului, adicà prin redescoperirea acelei spiritualitàti care l-a înnàltat pe om dându-i capacitatea de a-si controla poftele.
3. Club
(mesaj trimis de Dinescu în data de 15.11.2011, 19:39)
Cand cer, benevol, sa devin membru al unui club, calitate ce imi va aduce beneficii, se presupune ca ii stiu regulile: taxe, norme de comportament etc. Cand le incalc ma astept sa fiu penalizat.
Grecia a mintit(poate si cu acceptul tacit alEU) ani de-a randul cu privire la deficitul bugetar. PM al Greciei, indreptatit sa ceara referendum in tara, a acceptat apriori planul de salvgardare si, abia apoi, a anuntat referendumul. Adica, pe romaneste, contractul nu are nicio valoare.
In rest aveti dreptate.
;
3.1. Dlui Varlam (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de Lungu în data de 16.11.2011, 11:15)
Baiete, cresterea economica reala a Romaniei (recunoscuta tarziu, chiar foarte tarziu de Nastase "Bombonel" intr-o emisiune tv) a fost in anul 2000. Daca iti amintesti tara era guvernata de CDR (de fapt de PNTCD). Un factor determinant in realizarea cresterii economice a fost privatizarea. Cine era presedintele FPS la vremea aceea?. Daca nu stii iti spun eu. Radu Sarbu. Daca starea asa cum zici tu, nu era crestere economica. S-au poate n-a stat si am avut crestere economica.
3.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 16.11.2011, 17:36)
decembrie 1989.
Fără legea nr.15/1990 şi fără legile aşa-zisei privatizări, grupul mafiot
al activiştilor şi securiştilor nu ar fi supravieţuit şi nu ar fi prosperat. Aceasta
deoarece le-ar fi lipsit obiectul muncii – pentru ei munca fiind sinonimă cu hoţia
– adică avuţia productivă acumulată de poporul român în perioada 1945-1989.
Dacă în 1990, primul parlament postdecembrist al României, în loc să
adopte Legea nr. 15/1990, ar fi adoptat proiectul de lege privind împroprietărirea
cetăţenilor României cu avuţia productivă acumulată până în 1989, proiect de
lege publicat în ziarul Adevărul din data de 14 august 1990, această avuţie ar fi
intrat în proprietatea privată a tuturor cetăţenilor şi, pentru marea ei majoritate,
ar fi rămas acolo pe vecie. Românii nu-şi vând agoniseala. Şi, fără „acoperirea”
armatei sovietice, sau de altă naţionalitate, nici un parlament românesc nu ar
mai fi adoptat vreo lege prin care să-i deposedeze pe români de capitalul intrat
în proprietatea lor privată, pentru a-l pune la dispoziţia mafiei, a grupului de
răufăcători format din foştii activişti şi securişti comunişti. Dacă în 1990, averea
productivă a ţării ar fi intrat în proprietatea privată a celor 6 milioane de familii