Parlamentul European propune adoptarea unui sistem de calculare a venitului minim în toate statele membre

F. A.
Politică / 21 octombrie 2010

Eurodeputaţii au adoptat, ieri, un sistem de calculare a venitului minim în toate statele membre, ca măsură pentru combaterea sărăciei. Introducerea unui sistem de venit minim în toate statele membre - constând în măsuri specifice de sprijinire a persoanelor cu venituri insuficiente printr-o contribuţie financiară şi prin facilitarea accesului la servicii - ar putea fi unul dintre cele mai eficiente moduri de combatere a sărăciei, pentru garantarea unui nivel de viaţă adecvat şi pentru favorizarea integrării sociale, se arată în rezoluţia PE, adoptată cu prilejul Anului european împotriva sărăciei.

Sistemul de calcul al venitului minim ar urma să stabilească venituri minime la un nivel echivalent cu cel puţin 60% din venitul median din statul membru în cauză, se arată în rezoluţia PE, prin care se solicită Comisiei să prezinte o iniţiativă care să conducă la elaborarea unui plan de acţiune la nivel european în acest domeniu.

În textul rezoluţiei adoptate, deputaţii europeni atrag atenţia asupra numărului tot mai mare de lucrători săraci, solicitând ca salariul de subzistenţă să fie în toate cazurile mai mare decât pragul sărăciei şi ca lucrătorii aflaţi, din diverse motive, sub pragul sărăciei, să beneficieze de prestaţii suplimentare.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9774
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3833
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2813
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8304
Gram de aur (XAU)Gram de aur464.4611

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb