Patinatori şi politicieni

Politica înseamnă competiţie. Este un clişeu, nu-i aşa? Ni se pare normal ca politicienii să fie în competiţie, iar partidele să se considere unul pe celălalt ca adversari. Însă nu tot ce este "normal" este şi adevărat.

Haideţi să privim spre două evenimente. Primul este o gală de patinaj. Al doilea, o alegere politică (Preşedinte, deputat, primar - ce doriţi dumneavoastră). Asemănările sunt evidente. În ambele cazuri avem de-a face cu oameni care intră în competiţie unul cu altul (individual sau perechi, din câte se pare). În ambele cazuri există reguli precise pe care trebuie să le respecte (figuri libere sau impuse). În ambele cazuri avem un câştigător al turneului.

Dar priviţi mai bine. Nu sunt şi diferenţe?

Iată una dintre acestea: la turneul de patinaj nu se huiduie. Veţi spune că acesta este un efect al manierelor impuse de sportul respectiv. Însă de ce trebuie să fie aşa? Pentru că sunt doamne şi domnişoare în arenă? Din păcate, politica ne arată că aceas-ta nu îi inhibă prea mult pe mitocanii de la televizor. În plus, există sporturi la care se huiduie din plin. Atunci care să fie explicaţia?

Sistemul de vot. Priviţi la un sport unde avem de-a face cu un câştigător clar. Fotbal sau handbal. Galeria este vulcanică, agitată. Câştigătorul are puncte, cel care pierde nu ia nimic. Adesea este şi eliminat din turneu.

La patinaj este altceva. Acolo funcţionează un sistem de vot numit, tehnic, range voting (RV - am să folosesc această abreviere). Îl cunoaşteţi pentru că este folosit în multe sporturi sau la concursuri. Arbitrii dau puncte. La patinaj artis-tic, din câte îmi amintesc, există un sistem cu până la 6 puncte. La gimmnastică, până la nota 10. Uneori sunt eliminate două note: cea mai mică şi cea mai mare, înainte să se calculeze media.

Imaginaţi-vă, un moment, un turneu de patinaj care s-ar desfăşura după un sistem eliminatoriu, ca o serie de meciuri de box. Un turneu în care patinatorii s-ar întrece unul cu altul, pe perechi. Stupid, nu? Totul ar decădea, instantaneu, în vulgaritate şi în violenţă.

Sistemul de vot face toată diferenţa. La patinaj, ideea nu este pur şi simplu să îţi surclasezi adversarul. În alte sporturi, ca şi în politică, aceas-ta e procedura: arăţi că adversarul este un împiedicat, un incompetent, că merită pumni în cap cu nemiluita.

La patinaj, însă, ideea este să arăţi cât de bun eşti. Şi nu oricum, ci într-un sistem precis codificat. Notă pentru "impresia artistică" şi notă pentru fiecare procedeu tehnic, în parte. După care se face media.

Observaţi diferenţa faţă de sistemul de vot din politică. Acolo, arbitrul (cetăţeanul) dă un vot (un punct) favoritului, zero puncte tuturor celorlalţi. La patinaj, un asemenea sistem ar ruina instantaneu spectacolul. L-ar transforma în alt-ceva. Un motiv pentru care patinajul are "clasă" este sistemul de vot, prin care arbitrii îşi exprimă exact preferinţele. Cu zecimale.

Să rămânem încă puţin în zona sporturilor şi a spectacolului. Consideraţi acum competiţiile de dans. Tango, samba etc. Sistemul de vot prin care se stabileşte ierarhia este similar celui din patinaj.

Priviţi acum spre un stil de dans numit "b-boy". Este o competiţie de breakdance, în care se înfruntă dansatori, doi câte doi, faţă în faţă, în ceva numit "bătălii" (battles). Este un stil foarte agresiv, cu mişcări de "intimidare" a adversarului. Protagoniştii au pseudonime de gang (Kill vs. Just Do It), iar publicul este pe măsură. Scopul declarat şi exhibat al fiecăruia este să îl "facă" pe adversar, să îl umilească din gesturi, eliminindu-l din competiţie.

Aşadar, cu ce seamănă mai mult arena politică? Seamănă cu un turneu de patinaj, unde putem să ne exprimăm fin preferinţele, sau cu o întrecere b-boy între două găşti de cartier (Funky Dope Maneuvers vs. Gorilla Crew)?

Răspunsul cred că este evident pentru oricine, aşa încât trec la altă întrebare: ce ar fi dacă am alege politicienii după un sistem de tip RV?

Avantajele teoretice ale acestui sistem formidabil sunt multiple. Este un sistem care îndeplineşte aproape toate criteriile formale cerute unui sistem de vot. Este intuitiv. Acordă o putere reală alegătorilor.

Auzim adesea: "Nu se poate face nimic, toţi sunt o apă şi un pământ, nu se va schimba nimic, indiferent cum votăm!". Însă un sistem precum RV ar avea un impact devastator asupra sistemului politic şi asupra vieţii publice. Sunt curios câţi dintre actualii acrobaţi de stradă ar rezista într-un turneu de anduranţă organizat, în alegeri desfăşurate calm, sistematic, după regulile RV.

Ne întrebăm adesea de ce oamenii buni nu intră în politică. Una dintre probleme este aceea a regulilor. Într-o competiţie b-boy nu intră ochelarişti cu Stradivarius. Trebuie să decidem ce dorim de la politică. Picioare în cap? Atunci probabil că nu am mai multe de spus. Echivalentul Scalei din Milano? Atunci trebuie să adoptăm reguli complexe, pentru alegători inteligenţi. Care se uită nu doar la "impresia de ansamblu", ci măsoară, cântăresc, împart.