Patronatele din turism cer demiterea directorilor CNAIR

D.D.
Companii / 3 iunie 2019

Patronatele din turism cer demiterea directorilor CNAIR

Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) acuză ritmul lent cu care se desfăşoară lucrările de reparaţii la autostrada A2 şi faptul că acestea se desfăşoară în sezonul estival început la 1 iunie, "lucru care afectează grav fluxul de turişti către litoralul românesc", astfel că patronatele din turism au anunţat, luni, că cer demiterea directorilor CNAIR şi a şefului Biroului de Poliţie Autostrada A2.

"Patronatele cer demiterea directorului Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) şi a şefului Biroului de Poliţie Autostrada A2, pe care-i consideră responsabili de blocajele de pe autostradă şi că pun în pericol viaţa turiştilor. Dacă lucrările la autostradă nu se încheie până pe data de 15 iunie, hotelierii ameninţă cu grevă fiscală pe termen nelimitat, pe parcursul căreia vor refuza să mai plătească taxe către statul ai cărui funcţionari, plătiţi cu salarii uriaşe, umilesc de ani de zile turiştii care îsi fac concediul pe litoralul românesc", se arată într-un comunicat al FPTR.

Reprezentanţii federaţiei spun că în prima zi de vară, când mii de români şi-au dorit să vadă marea, turiştii au fost dezamăgiţi de drumul către litoral, foarte aglomerat şi chiar blocat pe anumite segmente pentru că CNAIR efectuează lucrări de reparaţii în sezonul estival, fără respect pentru turişti.

"Suntem conştienţi că lucrările de reparaţii sunt necesare şi ne bucurăm de faptul că acestea sunt efectuate, dar constatăm că nu există o planificare raţională a acestor activităţi de reparaţie a autostrăzii de către CNAIR. Deşi în fiecare an FPTR a atras atenţia conducerii CNAIR, cu mult înainte de începerea sezonului, să încheie lucrările de mentenanţă şi reparaţii până la data de 1 iunie, aceştia ignoră în mod repetat solicitările operatorilor de turism. Deşi politicenii se întrec, în campaniile electorale, în promisiuni că rezolvă problemele care cauzează aglomeraţie pe A2, odată ce se văd în funcţii uită tot ce au promis", spun reprezentanţii FPTR.

Aceştia subliniază că aglomeraţia şi blocajele de pe Autostrada Soarelui alungă peste graniţe o mare parte din turiştii care vor să vină pe litoralul românesc, iar românii din Ardeal preferă un drum de şase ore pe litoralul croat unuia de opt ore către staţiunile româneşti de la Marea Neagră.

"Turiştii se chinuie 5-6 ore pe autostradă între Constanţa şi Bucureşti, un drum care ar trebui făcut în doar două ore. Un turist face mai mult din Bucureşti la Marea Neagră decât are nevoie ca să ajungă pe orice litoral din Europa şi chiar din nordul Africii sau Dubai", a declarat Mohammad Murad, proaspăt reales preşedinte al FPTR pentru al treilea mandat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb