PDL-iştii, deranjaţi de transparentizarea contractelor de publicitate

E.O.
Ziarul BURSA #Companii #Media-Advertising / 3 iunie 2013

PDL-iştii, deranjaţi de transparentizarea contractelor de publicitate

Grupul parlamentar PDL s-a arătat nemulţumit de modificările aduse, recent, Legii Audiovizualului, subliniind că, prin intermediul acestora, statul a intervenit abuziv asupra unor relaţii comerciale private.

Facturarea şi încasarea directă a publicităţii de către televiziuni şi radiouri reprezintă una dintre modificări şi cea care i-a deranjat cel mai mult pe jucătorii din domeniu.

Ordonanţa care a modificat Legea Audiovizualului presupune că preţurile oferite de intermediari (agenţiile media) clienţilor lor care doresc achiziţia spaţiilor publicitare să fie confirmate, în prealabil, în mod obligatoriu, cu radiodifuzorii, iar obiectul achiziţionării menţionate să fie plătit direct radiodifuzorului de către beneficiarul publicităţii televizate.

Se pare că nu numai intermediarii în cauză şi chiar unele trusturi de presă sunt împotriva acestei noi reglementări, ci şi unii politicieni.

În consecinţă, deputaţii Dan Cris-tian Popescu şi Dragoş Gunia, membri în Comisia pentru cultură, arte şi mijloace de informare în masă, au transmis o scrisoare comisarilor europeni Viviane Reding şi Michel Barnier, în care susţin, printre altele, că Ordonanţa care a modificat legea în domeniu este dificil de aplicat "în cadrul unei neclarităţi generale", solicitând oficialilor europeni o analiză a situaţiei semnalate.

Deputaţii PDL consideră că noile reglementări în domeniul audiovizualului au "restricţionat" achiziţionarea de spaţiu publicitar televizat "care nu poate fi făcută de un intermediar decât în numele şi pe seama beneficiarului final".

Într-un comunicat primit de la Camera Deputaţilor se arată: "În ceea ce priveşte confirmarea ofertei de preţ, conform Ordonanţei, < intermediarii vor prezenta radiodifuzorilor mandatele scrise acordate de beneficiarii finali ai publicităţii televizate pentru care solicită ofertele de preţ >.

Primele reacţii negative privitoare la aceasta Ordonanţă de Urgenţă au venit din partea Camerei de Comerţ Americană, care a criticat atât maniera neconstituţională de adoptare a Ordonanţei, dar şi efectul negativ pe care îl va avea asupra mediului investiţional românesc".

Din textul legii nu reiese, însă, faptul că noua Ordonanţă va restricţiona achiziţionarea spaţiului publicitar, ci reiese cu totul altceva - şi anume că intermediarii de reclamă nu mai pot ascunde părţilor condiţiile contractelor, orice avantaj tarifar acordat de radiodifuzor urmând să figureze pe factura emisă beneficiarului final al serviciului de publicitate.

Aşadar, este vorba despre o transparentizare a modului în care este contractat serviciul de publicitate, şi nu despre un abuz sau o eliminare a intermediarilor din acest lanţ comercial.

Cu atât mai mult cu cât Ordonanţa de Urgenţă emisă pentru aprobarea acestor modificări precizează că ele erau necesare, având în vedere "obiectele de combatere a corupţiei manifestate la nivelul achiziţiei de spaţiu publicitar media, precum şi necesitatea combaterii sistemelor netransparente şi anticoncurenţiale în acest domeniu, care afectează în egală măsură activitatea staţiilor TV şi dreptul publicului la informaţii corecte şi de calitate".

Textul Ordonanţei subliniază lipsa unor mecanisme eficiente de eliminare a "corupţiei şi a practicilor netransparente în acest domeniu, care s-ar perpetua şi s-ar amplifica în cazul neadoptării urgente a unor reglementări clare menite să asigure un climat concurenţial corect şi respectarea dreptului publicului român la producţii audio-video de calitate".

În aceste condiţii, modificările aduse Legii Audiovizualului presupun, printre altele, că "orice achiziţionare de spaţiu publicitar televizat nu poate fi făcută de un intermediar decât în numele şi pe seama beneficiarului final al publicităţii televizate. Orice oferte de preţ pentru achiziţionarea publicităţii televizate vor fi în mod obligatoriu confirmate în prealabil în scris cu radiodifuzorul. În scopul obţinerii acestei confirmări, intermediarii vor prezenta radiodifuzorilor mandatele scrise acordate de beneficiarii finali ai publicităţii televizate pentru care solicită ofertele de preţ.

Obiectul achiziţionării va fi plătit direct de către beneficiarul final al publicităţii televizate radiodifuzorului, în baza facturii ce va fi emisă de radiodifuzor către beneficiarul final al publicităţii televizate. Orice rabat sau avantaj tarifar, indiferent de natura acestuia, acordat de către radiodifuzor, trebuie să figureze pe factura emisă beneficiarului final al publicităţii televizate. Intermediarii nu pot să primească altă plată sau contraprestaţie decât cea care le este plătită de către beneficiarul final al publicităţii televizate în vederea remunerării serviciilor prestate şi nici vreun avantaj material, indiferent de natura acestuia, din partea radiodifuzorului".

De ce ar însemna un abuz faptul că radiodifuzorul negociază în mod direct cu beneficiarul preţul serviciului de publicitate? În mod normal, acest lucru ar trebui să vină în ajutorul ambilor parteneri.

Mai ales în condiţiile în care, potrivit proiectului de Ordonanţă, în prezent, există situaţii "(frecvent întâlnite în practică, însă neconforme din punct de vedere legal şi cu un potenţial efect anticoncurenţial) în care preţurile de achiziţie a spaţiului publicitar sunt stabilite de intermediarii care activează pe piaţă (agenţiile media), fără acordul radiodifuzorilor - titulari de drept ai spaţiului publicitar, intervenind, astfel, distorsiuni în modalitatea de stabilire a preţurilor pe piaţa de publicitate".

În textul OUG se mai arată: "Având în vedere faptul că, în prezent, practica intermediarilor (agenţiilor de publicitate) care activează pe piaţă este aceea de a emite oferte de preţ pentru achiziţionarea spaţiului publicitar către clienţii lor fără a confirma în prealabil cu radiodifuzorii aceste preţuri (obligând, astfel, radiodifuzorii să accepte preţurile impuse de agenţie), televiziunile ajungând, astfel, să nu aibă niciun control asupra achiziţiilor de spaţiu publicitar din cadrul programelor lor, controlul fiind deţinut de agenţiile de publicitate, se impune ca măsurile nou introduse prin prezenta ordonanţă de urgenţă, adoptate în scopul combaterii practicilor ilegale şi corupţiei de pe piaţa de publicitate să se aplice bugetelor de publicitate aferente anului 2013".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb