PENTRU CĂ AU DAT MITĂ Două divizii "Alstom" trebuie să returneze 9,5 milioane dolari Băncii Mondiale

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional / 24 februarie 2012

Două divizii ale companiei franceze "Alstom" SA, al treilea producător mondial de echipamente electrice, nu vor mai primi timp de cel mult trei ani contracte finanţate de Banca Mondială, după ce acestea au dat mită pentru obţinerea unui proiect în Zambia, în urmă cu zece ani.

Conform Băncii Mondiale (BM), restricţia priveşte subsidiarele "Alstom Hydro" Franţa şi "Alstom Network Schweiz" AG Elveţia, care trebuie să restituie instituţiei creditoare un total de aproape 9,5 milioane de dolari. BM arată că, în 2002, "Alstom" a făcut o plată "necores-punzătoare" de 110.000 euro către o entitate controlată de un fost oficial guvernamental din Zambia, pentru consultanţă într-un proiect finanţat de Banca Mondială.

Cele două subsidiare ale companiei franceze nu vor putea fi eligibile nici în proiecte finanţate de alţi creditori, printre care Banca Asiatică de Dezvoltare, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare şi Banca Inter-Americană de Dezvoltare. Dacă subsidiarele "Alstom" vor respecta toate condiţiile din înţelegerea cu Banca Mondială, atunci perioada în care le este interzisă participarea la licitaţii pentru proiecte finanţate de instituţiile menţionate poate fi redusă la 21 de luni.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Feb. 2025
Euro (EUR)Euro4.9773
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7543
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2911
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0152
Gram de aur (XAU)Gram de aur447.9253

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb