Peste 76 milioane de euro din Fondul european de dezvoltare regională vor fi investite în lucrările ce vor fi efectuate la drumul naţional E79, informează reprezentanţa Comisiei Europene din ţara noastră, prin intermediul unui comunicat de presă.
Potrivit sursei citate, lucrările au în vedere secţiunea de drum ce leagă oraşele Deva, în centrul Transilvaniei, şi Oradea, la graniţa cu Ungaria.
"Drumul trece prin judeţele Hunedoara, Arad şi Bihor, înainte de a face legătura cu oraşul Borş şi va îmbunătăţi accesul în municipiile Deva şi Oradea ceea ce va genera o mai mare dezvoltare economică, stimulând totodată ocuparea forţei de muncă şi dezvoltarea regională în aceste judeţe", a declarat comisarul Corina Creţu.
De asemenea, aproape 176 milioane de euro din Fondul de coeziune vor fi investite în infrastructura de gestionare şi distribuţie a apei, în numeroase zone urbane din judeţul Vrancea, în estul ţării.
Proiectul cu finanţare europeană, ce prevede în principal construcţia şi reabilitarea a zeci de km din reţeaua de distribuţie şi canalizare, va permite unui număr suplimentar de 66.460 de locuitori din regiune să aibă acces la apă potabilă de calitate. De asemenea, aproximativ 57.440 de locuitori vor beneficia de un sistem modern de colectare şi tratare a apelor uzate.