FONDUL PROPRIETATEA - DOI ANI DE LA LISTARE Vocea investitorilor

Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Fondul Proprietatea / 24 ianuarie 2013

Vocea investitorilor

Cu mic, cu mare, investitorii au urmărit îndeaproape evoluţia Fondului Proprietatea. Reprezentanţii fondurilor de investiţii spun că FP a mers mai bine decât piaţa, apreciind drept mulţumitoare evoluţia. În schimb, investitorii persoane fizice spun că parcursul cotaţiei a fost sub potenţial.

Radu Hanga, "BT Asset Management":"FP, risc mai mic decât piaţa"

Performanţa acţiunilor Fondul Propr- i- etatea relativ la piaţă (indicele BET-XT) a fost mai bună atât în 2012, cât şi de la lansare, în condiţiile unei volatilităţi subunitare (risc mai mic), apreciază Radu Hanga, Director General, BT Asset Management.

"Prin urmare riscul asumat de investitori a fost remunerat mai bine prin investiţia în FP decât investiţia în piaţa de capital din Româ- nia în ansamblu", ne-a explicat domnia sa, adăugând: "Performanţa absolută în ultimul an (+37%) a fost foarte bună ţinând cont de profilul defensiv al portofoliului fondului şi raportat la randamentul adus de investiţia în depozite bancare. Creşterea este de remarcat cu atât mai mult cu cât insolvenţa Hidroelectrica (cea mai mare deţinere nelistată din portofoliul FP) a fost un eveniment cu impact puternic negativ".

Domnul Hanga consideră că Franklin Templeton (FT) a adus un plus pentru acţionarii FP şi pentru piaţa de capital prin promovarea investiţiilor în România: "În acelaşi timp credem că au contribuit pozitiv şi prin încurajarea unor comportamente pozitive ale altor companii listate faţă de investitori (transparenţă, reguli de guvernanţă corporativă), factori care pe termen lung vor genera un plus de valoare. Prezenţa FT pe piaţa locală a accelerat cu siguranţă ritmul de modernizare a bursei în România.

Nu în ultimul rând este de menţionat cooperarea dintre FT şi Statul Român, în calitatea sa de acţionar majoritar la cele mai multe companii din portofoliul FP, cooperare care a dus cu siguranţă la o îmbunătăţire a transparenţei şi a guvernanţei corporatiste în cadrul companiilor publice".

Radu Hanga este de părere că acţionarii aşteaptă de la FT acelaşi lucru pe care îl aşteaptă de la orice administrator: creşterea valorii investiţiei. "Insistenţa pe lângă cei responsabili pentru menţinerea promisiunilor de listare a companiilor de stat ar fi probabil una din eficientele modalităţi pentru realizarea acestui lucru în 2013", ne-a spus domnia sa.

Pentru piaţa locală de capital, Fondul Proprietatea a adus lichiditate şi interes din partea investitorilor străini, observă directorul BT Asset management.

"Privind înainte, un plus important pe care îl aşteptăm este listarea altor companii din portofoliul Statului Român şi al FP", ne-a mai declarat domnia sa. În opinia lui Radu Hanga, listarea este o pârghie prin care, în timp, se poate disciplina comportamentul Statului în companiile în care este acţionar majoritar, lucru care va duce la creşterea eficienţei. "Aceasta este în beneficiul acţionarilor FP, dar în sens mai larg este în beneficiul fiecărui contribuabil român", a conchis domnia sa.

Cristian Mortoiu, SAI KD Investments Romania: "Per ansamblu, evoluţia FP a fost mulţumitoare"

Deşi de la lansare evoluţia acţiunilor FP a fost uşor inferioară indicelui BET, totuşi nu trebuie exclus faptul că foarte multe tranzacţii s-au realizat pe piaţa "gri" unde preţul a fost mult mai scăzut decât cel de la lansare, consideră analis- tul Cristian Mortoiu, de la SAI KD Invest- ments România.

Domnia sa ne-a declarat: "În ansamblu, consider evoluţia fiind una mulţumitoare, atât prin traiectoria preţului acţiunilor, a dividendului acordat, având în vedere întârzierile privatizărilor şi listării unor pachete suplimentare ale acţiunilor emitenţilor pe care FP are expunere, întârzierile în implementarea calendarului de liberalizare a preţurilor la energie care afectează direct profitabilitatea companiilor din portofoliu, dar şi a creşterii procentului de deţinere a investitorilor instituţionali români şi străini".

În 2012 FP a avut o evoluţie foarte bună, ceea ce reflectă aşteptări pozitive din partea investitorilor, ne-a mai precizat Cristian Mortoiu.

Domnia sa apreciază că Franklin Templeton a promovat intens fondul atât în străinătate, cât şi în ţară, a organizat evenimente pentru analişti şi investitori prin care companiile din cadrul fondului, dar şi intenţiile FT ca administrator au putut fi cunoscute într-o manieră transparentă.

Cristian Mortoiu se aşteaptă ca Franklin Templeton să continue eforturile din anii trecuţi referitoare la listarea pachetelor şi privatizările companiilor din portofoliu, rolul activ în cadrul consiliilor de administraţie din companiile din portofoliu, vânzarea pachetelor minoritare în companii cum ar fi distribuţiile de electricitate.

Printre avantajele pe care analistul le vede în listarea FP se numără expunerea predominantă la un sector slab reprezentat pe piaţă la data listării: producători de energie şi producători integraţi de gaz (în afară de Romgaz doar Petrom) şi lichiditatea ridicată.

Laviniu Beze, AIPC: "Evoluţia FP, dezamăgitoare"

Laviniu Beze, preşedintele Asociaţiei Investitorilor pe Piaţa de Capital, apreciază că evoluţia acţiunilor FP în anul 2012 a fost dezamăgitoare.

"Exceptând creşterea de la sfârşitul anului, putem observa că preţul a stat foarte mult în zona 0,43 lei, preţ pe care cred că foarte puţini l-ar fi estimat la începutul anului 2012", ne-a precizat domnia sa.

Despre Franklin Templeton, preşedintele AIPC consideră că a avut un comportament "fair" (n.r. echitabil).

În opinia lui Laviniu Beze, Franklin Templeton este o corporaţie care îşi respectă renumele, însă precizează că tot timpul se poate mai mult.

"Însă, dacă am critica activitatea FT în România, nu ştiu ce am putea spune despre ceilalţi administratori de fonduri", adaugă domnul Beze.

Reprezentantul AIPC îşi doreşte ca Franklin Templeton să reuşească, împreună cu ceilalţi factori de decizie, să aducă pe bursă pachetele din portofoliu conform legii care impunea acest lucru încă de la sfârşitul anului 2008 (n.b. Lege care a prelungit termenul pentru sfârşitul anului 2012 şi recent s-a mai prelungit o dată).

Un alt deziderat al preşedintelui AIPC ar fi ca FT să reducă semnificativ discountul la care se tranzacţionează FP, prin vânzarea măcar a unei deţineri semnificative din portofoliu.

Laviniu Beze consideră îmbunătăţirea guvernanţei corporative în unele dintre companiile pe care FP le deţine drept unul dintre avantajele pe care le-a adus listarea Fondului.

În opinia sa, un alt avantaj este faptul că investitorii internaţionali pot intra cu sume mari de bani pe o acţiune listată la Bucureşti.

Octavian Bădescu: "Evoluţie sub potenţial"

Omul de afaceri Octavian Bădes- cu (n.r. proprietarul firmei de curierat Sameday Courier), investitor la Fondul Proprietatea, opinează că titlurile au avut o evoluţie sub potenţial, generată de contextul economic şi politic intern, de cel extern şi de problemele companiilor de stat, în special insolvenţa Hidroelectrica.

Domnia sa ne-a declarat: "Au existat astfel oportunităţi de cumpărare şi cred că rezolvarea problemei Hidroelectrica, schimbarea manierei de evaluare a companiilor nelistate sau a celor aflate în insolvenţă, calmarea circumstanţelor economice externe, stabilizarea politică internă, precum şi implementarea managementului profesionist la companiile de stat vor crea premise favorabile pentru evoluţia FP în 2013".

Domnul Bădescu consideră că Franklin Templeton a avut un comportament corect, chiar model, pe piaţa noastră de capital, deşi precizează că are date insuficiente, mai ales pentru o comparaţie cu alţi administratori.

Domnia sa se aşteaptă ca, în acest an, Franklin Templeton să aibă aceeaşi deschidere către informare a acţionarilor, să facă eforturi continue pentru creşterea valorii portofoliului prin toate mijloacele formale şi informale pe care le are la dispoziţie.

"FT a dat un impuls pentru profesionalizare, setează un nou standard comportamental care va forţa copierea lui şi de către ceilalţi administratori de fonduri sau de companii", ne-a declarat Octavian Bădescu, adăugând: "Listarea FP a favorizat implicarea unui astfel de administrator de anvergură pe piaţa românească de capital, a contribuit la vizibilitatea acesteia atât pe plan intern, cât şi extern.

Listarea FP a crescut presiunea pentru implementarea unei guvernanţe corporatiste în companiile din proprietatea statului".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb