FONDUL PROPRIETATEA - UN AN DE LA LISTARE Vocea investitorilor

Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Fondul Proprietatea / 25 ianuarie 2012

Victor Cionga, Dumitru Beze

Victor Cionga, Dumitru Beze

  • document ataşat Venituri din dividende pentru plătitori şi structura portofoliului FP, după sector
    apasă aici pentru a descărca.

    Cu ochii pe ecranele de tranzacţionare au stat şi investitorii autohtoni. Orice "sughiţ" al "Franklin Templeton", managerul Fondului Proprietatea, a fost urmărit îndeaproape, înregistrat şi analizat. Astfel, după un an de tranzacţionare, investitorii au opinii pertinente despre evoluţia FP şi prestaţia administratorului.

    "Victor Cionga, AZ Capital Advisors: Foştii proprietari au avut aşteptări nerealiste"

    Fără un manager de calibrul "Franklin Templeton", listarea Fondului Proprietatea s-ar fi dovedit un eşec, este de părere Victor Cionga, managing partner al AZ Capital Advisors.

    Potrivit domniei sale, "Templeton a dovedit că a acţionat şi acţionează cu energie, dar conform regulilor de guvernare corporatistă, în interesul tuturor acţionarilor, inclusiv al celor privaţi, ajungând până la conflicte cu reprezentanţi ai statului (să amintim aici cazul donaţiei Romgaz)".

    Victor Cionga ne-a declarat: "Paradoxul aparent este că în momentul declanşării cazului Romgaz, Statul prin Ministerul Finantelor era cel mai important acţionar al Fondului Proprietatea (FP). Repet ceea ce am menţionat şi în alte ocazii: a avea la Fondul Proprietatea un manager de talia Franklin Templeton este ca şi cum am avea în campionatul de fotbal al României pe Sir Alex Ferguson (n.r. antrenorul echipei de fotbal Manches-ter United) antrenând pe Poli Timişoara".

    Domnul Cionga a mai adăugat: "Mai puţin decât o sugestie, am o întrebare către Templeton: oare nu ar fi potrivit ca în contextul actual să se considere mai atent şi investiţii directe de tip "private equity"? Întreb acest lucru pentru că este ştiut că în momente de criză inves-tiţiile directe devin mai interesante".

    Potrivit lui Victor Cionga, marele câştig pentru bursa româ-nească este plusul de lichiditate adus de lis-tarea FP: "Indiferent de preţ, lichiditatea medie a acţiunii FP a reprezentat în jur de 40% din cea a BVB, fiind de departe perceput din acest punct de vedere ca "salvatorul" pieţei de capital româneşti. Dacă statul va concretiza vânzările de acţiuni pe piaţa de capital anunţate pentru acest an (Transelectrica, Transgaz, Romgaz, Hidroelectrica) sunt sigur (şi probabil nu singurul!) că atractivitatea acţiunilor FP va creşte odată cu preţul; evident în absenţa unor evenimente negative neprevăzute la nivel mondial, european sau/şi local".

    Investitorul lansează şi o ipoteză: "Dacă nu am fi avut la cârma FP pe Franklin Templeton, interesul inves-titorilor străini ar fi fost mult redus, discountul acţiunii mult mai mare (deci preţul mai mic); fără Templeton ca manager, când, la sfârşitul lunii decembrie, s-a anunţat rezoluţia dată de justiţie în procesul intentat de doamna avocat Ioana Sfîrâială, căderea preţului acţiunii după anunţ nu ar fi fost numai de aproximativ 2,5%, ci mult mai mare".

    Întrebat în ce măsură au fost îndeplinite aşteptările investitorilor/ foştilor proprietari/BVB, Victor Cionga ne-a declarat: "Fiecare dintre categoriile menţionate au avut aşteptările lor şi, în consecinţă, au fost/sunt dezamăgiţi (mai mult sau mai puţin) sau nu sunt deloc. Dar aşteptările la care ne referim trebuie să fie unele raţionale care să ţină cont de contextul economic mondial şi local. În adunările generale ale FP la care am participat am întâlnit acţionari (proveniţi mai ales din categoria foştilor proprietari) care făceau confuzii între valoarea acţiunii provenită din calculul activului net, valoarea nominală a acţiunii şi valoarea de piaţă a acesteia; dânşii vedeau ca reper doar valoarea nominală, aceea de un 1 leu/acţiune, şi o comparau pe aceasta cu cea de piaţă; evident că au fost dezamăgiţi dar, cu tot respectul pentru dânşii, este evident că au avut aşteptări nerealiste".

    Domnul Cionga aduce o critică instituţiilor pieţei de capital. Deşi spune că eforturile lor trebuie apreciate, Victor Cionga consideră că pentru situaţia anului 2011 (adică patru ani după aderarea României la Uniunea Europeană) CNVM şi BVB au "rămas în urma" aşteptărilor şi standardelor europene neoferind încă pieţei locale acele instrumente care să o facă la fel de prietenoasă faţă de investitori (mai ales faţă de cei instituţionali străini, cei fără de care piaţa locală nu se poate dezvolta) ca şi pieţele concurente: Budapesta, Viena şi Varşovia. "Mă refer aici la o formularistică de deschidere de cont simplificată faţă de cea actuală, la existenţa unui cont global (la nivelul standardului european, fără "licenţele poetice" locale), posibilitatea tranzacţiilor OTC, comisioane competitive, adică mai mici etc", a precizat domnul Cionga.

    Domnia sa a mai explicat: "Pentru multă lume, chestiunea cu simplificarea formularisticii poate părea una minoră; dar nu este deloc aşa (şi brokerii care lucrează cu clienţi străini ştiu foarte bine acest lucru), chestiunea fiind un impediment important mai ales în cazul noilor oferte când se doreşte atragerea unor noi investitori pe piaţa de capital românească. Mai ales în ultimii ani când piaţa a devenit una a cumpărătorului, au fost foarte multe cazuri de acest fel în care fonduri reputabile au declinat oferta de a-şi deschide cont pe bursa românească invocând drept motive mai ales formularistica complicată şi inexistenţa contului global la standardul pieţelor europene".

    În opinia domnului Cionga, ultimele dezvoltări anunţate recent de CNVM sunt în direcţia bună, dar din păcate nu înseamnă încă alinierea la standardele europene.

    "Dumitru Beze, AIPC: Acţiunile FP, traseu surprinzător"

    Evoluţia acţiunilor a avut un traseu surprinzător, dacă este să luăm în calcul nerăbdarea cu care se aştepta listarea Fondului pe BVB, opinează Dumitru Beze, preşedintele Asociaţiei Investitorilor pe Piaţa de Capital (AIPC). Domnia sa ne-a declarat: "După listare, pare că singura ţintă a persoanelor des-păgubite cu acţiuni FP a fost să scape cât mai repede de ele şi de a forţa guvernul să acorde despăgubiri la preţul pieţei, lucru dezamăgitor dacă este să luăm în considerare că valoarea activului net pe acţiune a crescut continuu de la listare. Dacă este să facem comparaţie cu SIF-urile, care au scăzut, în medie, cu 10% în decursul anului 2011 (impulsionate totuşi de discuţiile despre pragul de deţinere), FP a avut o scădere de 30%. Calitatea portofoliului sau a managementului este cel puţin comparabilă, deci singura explicaţie pentru scăderi ar fi viteza cu care s-a ales vânzarea titlurilor".

    În opinia domniei sale, din punctul de vedere al numărului de acţiuni FP tranzacţionate, nu a fost un an rău: "Valoarea totală este posibil să fi fost sub aşteptările BVB, însă motivul principal ar fi preţul scăzut, nu numărul de acţiuni tranzacţionate".

    În ceea ce priveşte evoluţia preţului, probabil că singurii satisfăcuţi au fost cei cu contracte futures short sau deţinătorii de produse structurate de tip short (n.r. vânzători la termen), a mai adăugat Dumitru Beze.

    Şeful AIPC consideră că una dintre cele mai inspirate decizii ale Frank-lin Templeton a fost de achiziţie masivă a propriilor acţiuni: "Practic, prin acest proces nu numai că au reuşit să susţină preţul din piaţă, dar, pe viitor, vor putea şi anula aceste acţiuni, ceea ce va creşte valoarea fiecărei acţiuni deţinute. Aş adăuga promulgarea legii care obligă la listare toate companiile din portofoliul FP (lucru solicitat şi de către AIPC inclusiv Parlamentului începând cu martie 2011)". Domnia sa consideră de bun augur implicarea Fondului Proprietatea în managementul companiilor din portofoliu.

    Dumitru Beze a mai spus: "Cred însă că o anumită suficienţă din partea unor reprezentanţi ai Fondului i-a făcut să nu intre în alianţe cu ceilalţi < stakeholderi > din piaţa de capital care îşi doresc să dezvolte bursa, lucru din care cu toţii am avea de câştigat".

    Membru AIPC: Franklin Templeton a luat decizii investiţionale stupide"

    Este prematur de judecat managementul FT, ne-a spus un alt membru al Asociaţiei Investitorilor pe Piaţa de Capital, care a dorit să nu-şi dezvăluie identitatea. Acesta a comentat: "Au fost luate doar decizii stupide din punct de vedere investiţional, cum ar fi expunerea inutilă şi pierzătoare în domeniul financiar, acţiuni sterile în jus-tiţie, lipsa de pricepere în administrare de mandate de tip miniprivate equity, lipsa de comunicare cu entităţile deţinute, lipsa de strategie şi viziune pe termen lung".

    Investitorul citat consideră că acţiunile FP au avut o evoluţie mult mai bună decât alţi emitenţi în condiţiile unui inflow uriaş de acţiuni: "Interesul acţionarului majoritar va fi decisiv pentru acest fond, mai ales prin perspectiva transformării acestui fond într-un altfel de vehicul în viitor". Potrivit domniei sale, aşteptările investitorilor sunt îndeplinite în totalitate.

    Numărul total de acţionari la data de 31 decembrie 2011 era 10.845.

    Profitul Fondului Proprietatea a crescut, în 2011, cu 19%

    Profitul Fondului Proprietatea a crescut, în 2011, cu 19%, la 543,8 milioane lei (128,3 milioane euro), iar activul net a scăzut cu 5,6%, la 14,465 miliarde lei (3,348 miliarde euro). În luna decembrie, activul net a crescut cu 0,4%, faţă de luna noiembrie când a fost de 14,4 miliarde lei.

    Sumele din depozitele bancare au scăzut în decembrie cu 5%, de la 313,8 milioane lei, la 296,3 milioane lei. În acelaşi timp, Fondul a continuat să investească în titluri de stat, majorându-şi deţinerea de la 168,31 milioane lei la 195,9 milioane lei.

    Acţiunile deţinute la companii din România reprezintă 98,85% din activul net, diferenţa de 1,15% fiind reprezentată de participaţii la societăţi listate în Austria.

    Participaţia la Hidroelectrica a continuat să aibă cea mai mare pondere în activ, de 23,09%, fiind urmată îndeaproape de pachetul de la OMV Petrom (SNP), cu 22,84% din total. Pe poziţia a treia figurează participaţia Romgaz (8,44% din totalul activului net).

    Fondul are un capital social de 13,778 miliarde lei, divizat în 13,778 miliarde de acţiuni cu o valoare nominală de 1 leu.

    Opinia Cititorului ( 1 )

    1. Dl. Cionga, mai are tupeu sa mai opineze, dupa esecul cu PETROM ? Pe orice piata normala, ar fi fost trecut...la "deseuri" financiare.

    Cotaţii Internaţionale

    vezi aici mai multe cotaţii

    Bursa Construcţiilor

    www.constructiibursa.ro

    Comanda carte
    danescu.ro
    boromir.ro
    Mozart
    Schlumberger
    arsc.ro
    domeniileostrov.ro
    Stiri Locale

    Curs valutar BNR

    19 Dec. 2024
    Euro (EUR)Euro4.9749
    Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
    Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
    Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
    Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

    convertor valutar

    »=
    ?

    mai multe cotaţii valutare

    Cotaţii Emitenţi BVB
    Cotaţii fonduri mutuale
    petreceriperfecte.ro
    novaplus.ro
    Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
    The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
    BURSA
    BURSA
    Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
    The Kingdom of God on Earth
    Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
    Carte - The crisis solution terminus a quo
    www.agerpres.ro
    www.dreptonline.ro
    www.hipo.ro

    adb