Ziarul BURSA a organizat o nouă ediție a conferinței “Piaţa financiar-bancară”, ce a avut loc în data de 28 iunie 2023, începând cu ora 10:00, la SCENARIO, ONE Tower Floreasca, din Calea Floreasca nr. 165, etaj 17.
Evenimentul s-a desfăşurat cu participare fizică şi a fost transmis live, pe site-ul www.bursa.ro, pe contul de Facebook al ziarului BURSA, pe canalul de Youtube BURSA, precum şi pe conturile de Facebook ale partenerilor media.
subiecte
Panelul I
•Sectorul financiar-bancar – din pandemie în război (consecinţe şi provocări ale sancţiunilor dintre Rusia şi Occident);
•Sistemul bancar în faţa inflaţiei şi a dobânzilor crescute;
•Credite cu rate descrescătoare sau cu rate egale?
•Educaţia financiară prin programele promovate de bănci – rezultate şi efecte;
•Stadiul digitalizării sistemului bancar;
•Programe de finanţare pentru companii şi start-upuri;
•Investiţii, fuziuni şi achiziţii în domeniul financiar-bancar;
•Metode alternative pentru soluţionarea litigiilor dintre clienţi şi bănci.
Panelul II
•Listarea Hidroelectrica – impactul asupra pieţei noastre de capital;
•Stadiul implementării măsurilor din PNRR pentru piaţa de capital;
•Perspectivele companiilor de la BVB, în a doua parte a anului;
•Reducerea numărului listărilor de la bursa noastră – cauze şi perspective;
•Perspectivele fondurilor de pensii şi ale fondurilor de investiţii în contextul actual;
•Oportunităţi de investiţii în a doua jumătate a anului;
•Guvernanța corporativă a companiilor de stat;
•Aderarea României la OCDE - implicații pentru sectorul financiar din țara noastră;
•Finanțarea companiilor prin mecanismele pieței de capital;
•Soluții financiare pentru garantarea proiectelor de investiții.
concluzii
Efecte ale listării Hidroelectrica asupra pieţei noastre de capital
Oferta de vânzare de acţiuni Hidroelectrica se va încheia peste câteva zile, urmând să fie cea mai mare operaţiune de acest tip din istoria Bursei de Valori Bucureşti (BVB). Aşteptările sunt ca listarea producătorului de energie din surse regenerabile, domeniu care nu există în prezent la BVB, să sporească vizibilitatea pieţei noastre de capital, care poate să devină emergentă în ierarhia MSCI. De altfel, apropierea acestui eveniment formează premisele creşterii preţurilor acţiunilor importante de la bursa noastră, conform unui studiu al OTP Asset Management. În plus, există aşteptări şi în ceea ce priveşte sporirea lichidităţii, cea mai mare problemă a BVB, dar care probabil nu va fi rezolvată doar prin listarea Hidro".
Sistemul bancar - pe punctul să-şi doboare din nou recordul de profitabilitate
Sistemul bancar din ţara noastră este pe val, doborându-şi recordurile de la un an la altul, iar bancherii par dispuşi să vină în sprijinul debitorilor, dar nu-i recompensează aşa cum ar trebui pe deponenţi. În acelaşi timp, băncile de la noi se află într-un nou scandal, luptându-se în instanţe cu Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), după ce aceasta din urmă a amendat, recent, 19 instituţii de credit pentru practici considerate înşelătoare în modul de calcul al ratelor creditelor acordate pe termen lung, cu dobândă variabilă.
Sectorul nostru bancar a încheiat anul trecut cu un profit record, de 10,2 miliarde lei, în 2023 acesta urmând să fie de depăsit cu mult, a spus Valentin Lazea, economistul şef al Băncii Naţionale a României (BNR). Specialistul a menţionat că, printre motivele care stau la baza acestei creşteri se află şi faptul că, în primele patru luni ale acestui an, băncile comerciale au crescut marja dintre dobânzile la credite şi dobânzile oferite la depozite: "În timp ce BNR a crescut dobânda de politică monetară cu 25 de puncte de bază, băncile comerciale au majorat dobânda la creditele noi contractate în lei cu 41 de puncte de bază, dar au scăzut rata dobânzii oferite la depozitele nou constituite în lei cu 53 de puncte de bază. Din această marjă crescută rezultă profit mai mult, ceea ce nu este în folosul nimănui. Prin deciziile de politică monetară, BNR creşte dobânda, urmărind să domolească cererea excesivă din economie (scumpind creditarea şi răsplătind mai bine economisirea). Dacă băncile comerciale nu preiau şi pe partea de depozite semnalul BNR şi nu întăresc dobânzile încât să-i stimuleze pe oameni să economisească mai mult, atunci mesajul Băncii Centrale se pierde în neant".
speakeri
•Panelul I
Ştefan Nanu •“Garanţiile de stat susţin o mare parte din creditul acordat de bănci”
Directorul General al Direcției Generale Trezorerie și Datorie Publică, Ministerul Finanțelor
Garanţiile de stat susţin o mare parte din creditul acordat de bănci, mai ales pe sectorul IMM-urilor, a spus Ştefan Nanu, Directorulul General al Direcţiei Generale Trezorerie şi Datorie Publică, din cadrul Ministerului Finanţelor.
Domnia sa a afirmat: "În această perioadă s-au manifestat nişte Lebede Negre, atât pandemia Covid cât şi războiul din Ucraina fiind evenimente aproape imposibil de estimat, care au contribuit foarte mult la nevoia de a crea instrumente, de a sprijini economiile. Inclusiv la Bruxelles s-au aprobat scheme de ajutor de stat, atât în contextul Covid cât şi în contextul conflictului din Ucraina. Statul Român s-a raliat la aceste măsuri şi vă pot spune că garanţiile de stat susţin o mare parte din creditul acordat de bănci, mai ales pe sectorul IMM-urilor. Doar pe schema de ajutor Covid, prin programul IMM Invest s-au acordat garanţii de stat în valoare de 31 de miliarde lei, între 2020 şi jumătatea anului 2022, iar pe schema generată de conflictul din Ucraina s-a aprobat un plafon de garantare de peste 20 de miliarde de lei. Doar anul acesta avem un plafon pentru cele trei fonduri care sunt mandatate de stat să acorde garanţii în numele şi contul statului, undeva la 12 miliarde de lei".
Valentin Lazea •“Băncile au scăzut dobânzile la depozite, diluând mesajele de politică monetară ale BNR”
Economist Şef, Banca Naţională a României
Sistemul bancar de la noi a încheiat anul trecut cu un profit record, de 10,2 miliarde lei, în 2023 acesta urmând să fie de depăsit cu mult, a spus Valentin Lazea, economistul şef al Băncii Naţionale a României (BNR). Specialistul a menţionat că, printre motivele care stau la baza acestei creşteri se află şi faptul că, în primele patru luni ale acestui an, băncile comerciale au crescut marja dintre dobânzile la credite şi dobânzile oferite la depozite: "În timp ce BNR a crescut dobânda de politică monetară cu 25 de puncte de bază, băncile comerciale au majorat dobânda la creditele noi contractate în lei cu 41 de puncte de bază, dar au scăzut rata dobânzii oferite la depozitele nou constituite în lei cu 53 de puncte de bază. Din această marjă crescută rezultă profit mai mult, ceea ce nu este în folosul nimănui. Nu este bine din punct de vedere al faptului că semnalele de politică monetară nu sunt transmise cum trebuie. Prin deciziile de politică monetară, BNR creşte dobânda, urmărind să domolească cererea excesivă din economie, (scumpind creditarea şi răsplătind mai bine economisirea).
Claudiu Năsui •“Acţiunea ANPC împotrivă sistemului bancar arată analfabetism economic”
Membru al Comisiei de buget, finanţe, bănci, Camera Deputaţilor
Acţiunea ANPC împotriva modului de stabilire a ratelor la creditele bancare reprezintă analfabetism economic, a afirmat deputatul Claudiu Năsui, membru al Comisiei de buget, finanţe, bănci, fost ministru al Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului în guvernul Cîţu.
"Remarc acţiunea de dezinformare a ANPC legată de cadrul dobânzii. Ar trebui ca întreaga clasă politică să fie mai responsabilă şi să spună că nu se poate să intervii brutal în piaţa bancară cu o astfel de chestie care arată analfabetismul economic. Dacă domnii de la ANPC nu înţeleg lucrul acesta, trebuie să întrebe la BNR sau în altă parte, despre cum este în alte state. Ce s-a întâmplat a fost o demonizare a sectorului bancar. Mă bucur că instanţele au început să suspende deciziile şi ordinele ANPC. Le recomand băncilor să investim în educaţie economică, nu doar în educaţie financiară, pentru ca oamenii să înţeleagă fenomenele, deoarece acest gen de atacuri economice să nu mai fie. E uşor să demonizezi banca, să îl demonizezi pe cel căruia îi plăteşti preţul, dar, dacă o faci, asta înseamnă sărăcirea populaţiei", a spus Claudiu Năsui.
Adina Călin •“Ne menţinem strategia pe economisire”
Director Produse şi Servicii Bancare, CEC Bank
Din 2020 până în prezent, CEC Bank a înregistrat creşteri mai mari decât piaţa pe partea economisirii din partea clienţilor, spune Adina Călin, director Produse şi Servicii Bancare în cadrul CEC Bank, menţionând: "În 2022 am fost primii care am crescut dobânzile la depozite, iar de-a lungul anului le-am majorat de şase ori. La finele lui 2022 am avut o creştere a economisirii de circa 25%. Aceeaşi strategie ne-o menţinem şi pentru 2023, astfel că în prima jumătate a anului nu am scăzut dobânda pentru zona de retail. În iunie am avut o mică ajustare pentru că dobânzile sunt în scădere pe piaţă, ceea ce este îmbucurător pentru zona de credite, dar dincolo de această mică diminuare, am operat o reducere şi în zona ratei fixe pe care o oferim la creditul ipotecar".
Oficialul CEC subliniază că, încă de când au început să crească dobânzile, instituţia pe care o reprezintă nu a modificat marjele pe care le aplică, iar toate majorările de dobândă au venit din creşterea indicilor de piaţă.
Cosmin Călin •“Avem o piaţă financiară stabilă”
Director Executiv Large Corporate, Banca Transilvania
În ciuda crizelor suprapuse din ultimii trei ani, sistemul bancar s-a dovedit unul stabil, sprijinit şi de măsurile luate de clasa politică pentru finanţarea mediului de afaceri, ceea ce a dus în cele din urmă la stabilitatea pieţei financiare din ţara noastră, susţine Cosmin Călin, director executiv Large Corporate în cadrul Băncii Transilvania.
"2022 a fost anul capitalului circulant, pentru a securiza materia primă, pentru a fixa un preţ şi pentru protejarea companiilor împotriva unor preţuri, ceea ce nu e neapărat sănătos deoarece baza creşterii economice o reprezintă investiţiile. Anul trecut investiţiile au venit timid, în semestul al doilea, şi au fost în eficientizarea energetică şi în surse alternative de energie. Anul 2023, spre deosebire de 2022, a venit încă odată cu stabilitate. Primul lucru important a fost introducerea preţului fix la energie, măsură care a dat companiilor o predictibilitate pentru investiţii. Acum ştim clar pe următorii trei ani care este preţul maxim la energie, iar acest lucru a avut un efect de domino în toată economia, efect ce se resimte momentan în inflaţie. Începând din ianuarie 2023, am constatat apariţia multor proiecte de investiţii noi."
Mădălina Teodorescu •“Băncile au oferit produse de refinanţare, încă din momentul în care dobânda de referinţă a început să crească”
Director General adjunct, BRD Groupe Société Générale
Încă din momentul în care dobânda de referinţă a început să crească, băncile au oferit produse de refinanţare, spune Mădălina Teodorescu, Director General adjunct în cadrul BRD - Groupe Societe Generale.
Domnia sa a afirmat: "În sistemul bancar există, de foarte mult timp, practica de a promova alternativa creditelor cu rate fixe şi rate descrescătoare. Mai mult, iar aici mă refer la BRD, noi oferim inclusiv pe parcursul duratei de creditare alternativa de schimbare de la rate fixe la rate descrescătoare, fără niciun fel de cost. În plus, încă din momentul în care dobânda de referinţă a început să crească, băncile au oferit produse de refinanţare. Această practică a fost cumva intensificată în prima parte a acestui an, atunci când am lansat posibilitatea de refinanţare cu o dobândă fixă pe trei ani de zile care se situează sub nivelul ratei de referinţă".
Liviu Vladimir Fenoghen •“Instanţele din Argeş recomandă oficial concilierea dintre consumatori şi bănci prin CSALB”
Directorul Centrului de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar
Soluţiile obţinute în cadrul procedurilor de mediere derulate de conciliatorii Centrului de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) nu ar putea fi obţinute în instanţele de judecată, susţine Liviu Fenoghen, directorul CSALB.
De altfel, potrivit domniei sale, Tribunalul Specializat Argeş şi Judecătoria Piteşti sunt primele instanţe din ţară care recomandă, în mod oficial, prin intermediul judecătorilor, concilierea dintre consumatori şi bănci/IFN-uri.
De la începutul anului au fost soluţionate, prin negociere în cadrul CSALB, 118 de litigii aflate pe rolul instanţelor din 18 judeţe ale României. Din 2021 până acum, 330 de litigii din instanţă s-au rezolvat în afara cadrului procesual, pentru că părţile au dorit şi au reuşit să găsească o soluţie prin negociere, în cadrul CSALB.
Dumitru Nancu •“Una din două companii care au accesat IMM Invest în 2022 a fost bancabilă”
Directorul General al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri
Una din şapte întreprinderi mici şi mijlocii (IMM) era bancabilă în 2020, când a fost lansat Programul IMM Invest, iar la sfârşitul anului 2022, una din două astfel de companii era bancabilă, spune Dumitru Nancu, directorul general al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM).
Conform oficialului FNGCIMM, până în prezent, prin programul IMM Invest au fost acordate 74.000 de credite, iar rata de default în acest program este de 0,11%, faţă de media bancară de 2,73%.
Dumitru Nancu menţionează că garanţiile acordate în numele şi contul statului român se cifrează la 43 de miliarde de lei - sume garantate de guvern prin Ministerul Finanţelor, iar cele 21 de instituţii financiar-bancare partenere au finanţat economia reală cu 55 de miliarde de lei.
Bogdan Pătru •“Generalizarea educaţiei financiare va aduce beneficii pentru întreaga economie naţională”
Government Segment Lead, Mastercard România și Croația
Accelerarea implementării educaţiei financiare în societate va avea un impact pozitiv asupra întregii economii naţionale, a spus Bogdan Pătru, Government Segment Lead, Mastercard România şi Croaţia.
"Sper să apuc ziua în care educaţia financiară va fi exemplu de bune-practici, în care să se spună că nivelul de educaţie financiară şi de incluziune financiară din România este un punct de reper pentru toate statele din regiune. Din păcate, în momentul de faţă suntem exact la polul opus. Dacă în pre-pandemie, educaţia financiară era un subiect ce urma a fi abordat, preluat, o temă interesantă, odată cu pandemia, cu creşterea nevoii de servicii şi produse electronice, cu creşterea fraudelor şi tentativelor de fraude, educaţia financiară devine o nevoie din ce în ce mai mare la nivelul societăţii şi trebuie să ne aplecăm mai mult asupra ei."
•Panelul II
Adrian Țuțuianu •“Implementarea efectivă a noii legi a guvernanţei corporative va demara în această toamnă”
Secretar General Adjunct al Guvernului
Companiile de stat vor fi conduse şi în următoarele şase luni de administratori interimari, deoarece, potrivit afirmaţiilor lui Adrian Ţuţuianu, Secretar General Adjunct al Guvernului, procedurile de selecţie şi nominalizare a conducerii întreprinderilor publice care ţin de administraţia centrală sau locală vor fi demarate abia în toamnă, după ce va fi pus la punct tot cadrul normativ necesar implementării noii legi privind guvernanţa corporativă care a fost aprobată recent de Parlament.
Secretarul General Adjunct al Guvernului a menţionat că noua lege constituie un jalon din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă şi că mai există un jalon legat de întreprinderile publice, anume realizarea unui tablou de bord cu indicatori financiari şi nefinanciari, cu indicatori cheie care să fie urmăriţi pentru a măsura performanţa noilor administratori, tablou care va fi operaţional în luna septembrie, când va genera primele rapoarte privind performanţa companiilor publice.
Gabriel Ţecheră •“Efectul listării Hidroelectrica asupra lichidităţii pieţei va dispărea într-un an”
Director de Guvernanţă Corporativă şi Relaţii Investitori, Transport Trade Services SA
Finalizarea listării companiei Hidroelectrica va fi un moment important, în condiţiile în care, cel puţin pentru o perioadă, una din marile probleme ale Bursei de Valori din Bucureşti (BVB) va fi rezolvată măcar parţial, şi anume lichiditatea, spune Gabriel Ţecheră, director de Guvernanţă Corporativă şi Relaţii Investitori în cadrul Transport Trade Services SA (TTS). Însă, domnia sa atrage atenţia că într-un an, probabil, efectul acestei listări va dispărea.
Gabriel Ţecheră subliniază: "Pe termen lung, Hidroelectrica nu rezolvă problema lichidităţii. Sperăm, însă, că prin acestă listare, vizibilitatea BVB va creşte şi vor veni investitori noi din exterior".
Bogdan Ceuca
Șef Departament Tranzacționare, Transilvania Investments
•“Listarea Hidroelectrica este evenimentul decadei”
Listarea Hidroelectrica la Bursa de Valori Bucureşti este cel mai important eveniment al deceniului şi poate promova şi dezvolta piaţa de capital din România, este de părere Bogdan ceuca, şeful Departamentului de Tranzacţionare al Transilvania Investments.
"Pentru noi este un lucru foarte bun că Hidroelectrica doreşte să se listeze pe bursa românească. Este evenimentul decadei" declară Bogdan Ceuca.
Stere Farmache •“Fondul Român de Contragarantare - contribuţie în creştere la susţinerea creditării antreprenorilor români”
Președinte Directorat, Fondul Român de Contragarantare S.A.
Contribuţia Fondului Român de Contragarantare (FRC) la susţinerea creditării antreprenorilor români este în creştere, spune Stere Farmache, Preşedintele Directoratului Fondului.
Domnia sa a afirmat: "Cred că programele care comportă o schemă de ajutor de stat sau chiar programele de garantare care se fac prin fondurile proprii ale instituţiilor de garantare, ar trebui să mute accentul şi sprijinul garantorului, al statului prin agenţii săi, pe zona de investiţii. În clipa de faţă, aceste garanţii şi credite au fost consumate pe capital de lucru, ceea ce nu este rău. Companiile au avut nevoie de lichiditate, situaţiile de criză au reclamat această necesitate, dar în perspectivă aceste programe pot deveni mai eficiente dacă se centrează spre zona de investiţii, dacă vor fi stimulente mai mari".
Bogdan Maioreanu •“Educaţia investiţională este extrem de importantă”
Analist de piaţă, eToro
Educaţia investiţională este extrem de importantă, iar lumea trebuie să ştie că investiţia îţi permite ca, pe lângă ceea ce realizezi dintr-un salariu, să obţii diverse avantaje pe parcursul vieţii, spune Bogdan Maioreanu, analist de piaţă la eToro.
Un sondaj eToro dat recent publicităţii arată că, în majoritate, persoanele fizice care investesc în ţara noastră vor venituri suplimentare, iar în acest context, Bogdan Maioreanu declară: "Cei 500 de investitori din România care au răspuns acestui sondaj realizat în prima jumătate a lunii iunie au următoarele opţiuni: 55% îşi doresc ca prin investiţiile realizate să îşi suplimenteze veniturile; 48% doresc siguranţă pe termen lung, 49% vor independenţă financiară, 28% vor un randament mai bun la economii; 22% - bani în plus la pensie; 23% vor să se apere de inflaţie, 18% au în plan să îşi cumpere ceva într-o perioadă previzibilă de timp (investiţii mari, precum real estate sau obiecte extrem de scumpe), 12% vor bani ca să se pensioneze anticipat. Dacă cumulăm, 34% dintre cei intervievaţi îşi doresc ca prin investiţii să aibă fonduri suplimentare la pensie".
Radu Puiu •“Investitorii se tem mai mult de efectele economice ale evenimentelor globale decât de inflaţie”
Analist financiar, XTB România
Părerile cu privire la recesiune sunt împărţite, atât în Europa, cât şi în Statele Unite ale Americii, iar, cu toate că în SUA a fost atinsă o recesiune tehnică în urma a două trimestre de ritm de creştere economică negativ, mai multe domenii de activitate din economie sunt în plină creştere, a declarat Radu Puiu, analist financiar al XTB România, în cadrul conferinţei "Piaţa financiar-bancară".
"Dacă vorbim atât despre Europa, cât şi despre Statele Unite ale Americii, părerile sunt destul de concentrate în două părţi. Pe de o parte sunt cei care consideră că recesiunea va veni până la sfârşitul anului sau poate undeva la începutul anului viitor, iar, dacă din punct de vedere tehnic recesiunea Statelor Unite ale Americii a fost atinsă - pentru că au fost înregistrate două trimestre consecutive de ritm de creştere economică negativ - şi în Europa apare această temere pentru că în zona euro vorbim despre primul trimestru al acestui an care la fel a înregistrat o scădere a economiei de 0,1%, iar dacă vorbim despre estimările pentru al patrulea trimestru al anului trecut, la fel, s-a făcut o ajustare în jos la -0,1%. Prin urmare, vorbim despre scenariul unei recesiuni tehnice" a spus Radu Puiu.
Marius Ștefan •“Diferenţele dintre mediul urban şi cel rural sunt uriaşe”
CEO și fondator, Autonom
Diferenţele economice precum salarizarea şi comportamentul de consum dintre mediul urban şi mediul rural sunt uriaşe, ceea ce obligă pe oricine analizează piaţa din România să îşi întocmească un plan segmentat, afirmă Marius Ştefan, CEO al Autonom.
"Dacă privim cu atenţie la statistici, vedem că există de fapt două Românii. Există România rurală şi există România urbană. Diferenţele sunt uriaşe, fie că vorbim comportament de consum, de venit, iar asta încurajează pe oricine când analizează o piaţă şă îşi facă o segmentare, deoarece diferenţele de salariu din mediul urban faţă de cel din mediul rural sunt cu totul altă poveste".
Dan Popovici
CEO OTP Asset Management România SAI SA
•“Cei mai mulţi investitori din România sunt în fondurile de investiţii”
Cei mai mulţi investitori din România sunt în fondurile de investiţii, spune Dan Popovici, CEO al OTP Asset Management.
"Vorbim despre aproape 500.000 de investitori, care nu sunt neapărat tineri. Încă nu avem o statistică oficială, dar la fondurile pe care le administrăm noi, media de vârstă este de peste 50 de ani. Şi din toate discuţiile pe care le-am avut cu alţi colegi, se pare că aceasta este media de vârstă a investitorului de retail din România în fonduri de investiţii", a spus reprezentantul OTP Asset Management.
Dan Popovici a adăugat: "De asemenea, grosul banilor şi cei mai mulţi investitori sunt în fondurile de fixed income. Este adevărat că ponderea lor în ultimii doi ani a început să scadă uşor, dar în continuarea cei mai mulţi investitori sunt în fondurile care investesc în titluri de stat sau în obligaţiuni corporative".
Ovidiu Demetrescu •“Investitorii în criptomonede văd diferit activitatea investiţională”
Partener OCD Capital & Resource şi London Brokers
Investitorii în criptomonede văd diferit activitatea investiţională şi au un apetit de risc mai mare faţă de cei care aleg să îşi pună banii în fonduri de investiţii, afirmă Ovidiu Demetrescu, Partener OCD Capital & Resource şi London Brokers.
"Investitorii în cripto au un apetit de risc mult mai mare decât cei care aleg să investească într-un fond de investiţii, deci sunt nişte oameni tineri care au o viaţă în faţă şi se aruncă în luptă şi văd diferit activitatea investiţională, spre deosebire de un investitor care îşi pune banii într un fond de investiţii. Avantajele în a pune banii într un fond de investiţii sunt foarte clare: beneficiezi de profesionalism şi structura organizată, disciplinată, pe care ţi o dă investiţia printr un astfel de vehicul şi, cumva, poate ai returnuri puţin mai mici decât un return speculativ mare dar ai o stabilitate pe termen lung a portofoliului" a declarat Ovidiu Demetrescu.
Gabriela Folcuț •“Este important ca atunci când vorbim despre creditare sã ne uitãm şi la volumul creditelor noi”
Director Executiv, Asociața Română a Băncilor
Este important ca, în momentul în care vorbim despre creditare, să ne uităm şi la volumul creditelor noi acordate de bănci, consideră Gabriela Folcuţ, directorul executiv al Asociaţiei Române a Băncilor (ARB). Potrivit reprezentantei ARB, volumul împrumuturilor noi este de 352 miliarde lei, în perioada ianuarie 2020-martie 2023, ceea ce reprezintă 95% din soldul creditului neguvernamental, care se ridică la 372 miliarde lei.
Gabriela Folcuţ a explicat: "Este important să privim şi către creditele noi pentru că viteza de rotaţie este destul de mare, întrucât companiile accesează împrumuturi şi pe termen scurt. Circa 40% dintre companii iau credite pe termen de sub un an".
Video
Ştefan Nanu
Directorul General al Direcției Generale Trezorerie și Datorie Publică, Ministerul Finanțelor
Liviu Vladimir Fenoghen
Directorul Centrului de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar
Dumitru Nancu
Directorul General al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri
Gabriel Ţecheră
Director de Guvernanţă Corporativă şi Relaţii Investitori, Transport Trade Services SA
Revista Presei
• mycta.ro