Pictura la două mîini dibace

Pallady şi Ţuculescu nu par a avea mult lucruri comune, nici nu ştiu dacă s-au întîlnit sau dacă se cunoşteau. Ţuculescu a murit în 1962, la numai 52 de ani, în timp ce ciufutul maestru francofil plecase din viaţă cu 6 ani înainte, după ce adunase 8 decenii şi jumătate. Culmea, cam cu un an înaintea morţii, Eugenia Iftodi are ideea "genială" de a-l plimba pe Ţuculescu, bolnav şi obosit, prin cimitire, pe la mormintele pictorilor, şi cu această ocazie ajunge şi la "moviliţa cu o umilă cruce de lemn cenuşie, spălată de ploi, a mormîntului lui Pallady", după cum povesteşte artista în volumul "În preajma lui Ţuculescu".

Elementul comun pe care îl găsim celor doi mari pictori români este prezenţa numelui lor pe simezele Muzeului naţional de artă al României, cel de la Palatul regal. Pentru unul ni se propun aspecte necunoscute, iar pentru altul o viziune prin ochii colecţionarilor săi.

"Ţuculescu necunoscut" este o expoziţie-eveniment, beneficiară a unei mediatizări remarcabile şi a unui catalog deosebit. M-am dus împins de porniri de descoperitor, dornic de revelaţii gata de servire, am văzut picturi interesante, şi ceva schiţe pe colţuri de hîrtie, dar pe Ţuculescu, cunoscut sau necunoscut, nu prea l-am găsit acasă. Poate tocmai din această cauză "Ţuculescu necunoscut" este o expoziţie care are nevoie de instrucţiuni de folosire. Povestea este simplă, poate fi dedusă din materialul documentar al expoziţiei sau din mai sus amintitul volum, amintirile pictoriţei Eugenia Iftodi din ultimul an de viaţă al lui Ţuculescu, cînd au mers împreună la peisaj. Lucrările expuse la sala Kreţulescu au fost realizate în această perioadă şi au o ciudată semnătură, cînd "Eugenia Iftodi şi Ion Ţuculescu" cînd "Ion Ţuculescu şi Eugenia Iftodi", altfel spus, se sugerează că au fost realizate împreună. Cazuri în care doi sau mai mulţi autori au scris literatură sau piese muzicale au fost compuse şi interpretate la patru mîini există, dar pictură la două peneluri sau sculptură din două dălţi, mai rar. Şi este vorba, mai mereu, de meşteri de aceaşi valoare, calibru şi manieră, care purced din start la realizarea unei lucrări în acest mod, e un lucru cunoscut şi semnat în clar. Or, ce s-a întîmplat cu colaborarea dintre Ţuculescu şi Iftodi seamănă mai mult, mult mai mult, cu o relaţia dintre un profesor şi elevul său. Tuşele puse de Ţuculescu pe cartoanele Eugeniei Iftode chiar dacă nu sînt simple corecturi de profesor, ci completări în maniera sa unică, nu transformă respectivele picturi în creaţii ale lui Ţuculescu. E mult Ţuculescu în această expoziţie, dar dinspre formula "a la maniere de" şi nu creaţii necunoscute, inedite, care să ne releve aspecte noi ale activităţii marelui şi puţin cunoscutului pictor.

E multă poezie în jurul acestei poveşti de istorie a artei româneşti, cu sentimente care dăinuie peste timp, dar trecerea totală a lucrărilor realizate atunci de Eugenia Iftodi, sub îndrumarea uneori foarte concretă a lui Ţuculescu, în contul pictorului nu este cea mai bună şi corectă idee, şi pare că a apărut pe parcurs. Prezenţa Eugeniei Iftode în preajma maestrului în ultimul an de viaţă a acestuia este ocultată de toate studiile care au avut ca subiect existenţa şi creaţia lui Ţuculescu şi nici acele picturi nu i-au fost atribuite de la început. "Aproximativ un autoportret", titlul unui portret al Ţuculescu realizat de Eugenia Iftodi, ilustrează perfect ceaţa dulceagă ce este menţinută în preajma subiectului. Lipsa unei lămuriri complete şi poate un pic dure din partea specialiştilor care gravitează în jurul subiectului a dus la escaladarea acestei mistici pînă la forma "Ţuculescu necunoscut" de astăzi. Faptul că picturile din colecţia Eugeniei Iftodi nu pot fi trecute pe numele lui Ion Ţuculescu nu ştirbeşte cu nimic aureola comuniunii dintre cei doi artişti, nici vraja prezenţei penelului sau a sfaturilor sale în forma finală a lucrărilor, tot aşa cum trecerea anilor nu a afectat afecţiunea artistei pentru maestru.

Nici la MNAR, Ţuculescu şi Pallady nu se întîlnesc. Unul este în aripa Kreţulescu, cu intrare separată dinspre biserică, într-una dintre cele mai frumoase săli de expunere, iar celălalt este ascuns printre expunerile galeriei de artă românească. Expoziţia dedicată lui Pallady este, de fapt, o selecţie de schiţe sau lucrări de grafică mai mari donate cam după 1989 de o serie de colecţionari vestiţi: soţii Olaru, soţii Macovei, Ilie Mirea şi Jacques Bourcier. Lucrările sînt expuse după geamuri, pe patru pereţi mari şi laţi, şi aparţin cabinetului de stampe. Expunerea pare modestă dar este interesantă pentru că prezintă o parte a creaţiei lui Pallady care s-a bucurat de o mai mică atenţie, deşi multe lucrări de grafică ale maestrului, de la schiţe pătrăţoase pînă la autoportrete mai elaborate, se învîrt prin licitaţii şi zîmbesc prin galerii. Interesant este că, dacă nu poţi rezista fără uleiurile lui Pallady, poţi să-i vezi, cîteva săli mai departe, nudurile feminine cu gîndul la Baudelaire sau peisajele franţuzeşti din expunerea permanentă a muzeului.

Am spus că lucrările lui zîmbesc, deşi această expresie facială pare să îi fi fost străină lui Pallady, martori fiind amintirile contemporanilor săi, dar şi toate autoportretele sale. Adevărul este că, mai ales la sfîrşitul vieţii, în România, artistul nu prea avea de ce să zîmbească. După o viaţă trăită în Franţa, într-un mediu artistic în care reuşise să se integreze uşor, avînd şi o mătuşă, Maria Cantacuzino, pictată pe pereţii Panteonului sub chipul Sfintei Genevieve, patroana Parisului, de soţul său, vestitul Puvis de Chavannes, Pallady ajunge un fel de ostatic ţinut în România de al doilea război mondial, obligat să reia viaţa de la capăt la o vîrstă înaintată şi în condiţii nu tocmai prielnice pentru artişti. Mai mult, aristocratul prin definiţie asistă la instaurarea puterii populare după ce, în timpul războiului, francezul dedicat din el trebuise să-i suporte, la Capşa!, pe ofiţerii germani. Grafica donată de colecţionari vestiţi şi expusă în aceste zile relevă un Pallady cunoscut, dar tocmai această revedere ne place. Este acelaşi bătrîn ursuz, pedant în redarea bărbii şi a vestimentaţiei, cu grijă pentru destinaţia fiecărui desen pe care îl realizează, semnează, datează, ba, şi dedică, cu sarcastice fraze, desigur, în franceză.

Fără putinţă de tăgadă putem afirma că Ţuculescu apare foarte rar pe piaţa de artă de la noi, deşi avem de semnalat o astfel de situaţie chiar în martie, anul acesta. Un peisaj de iarnă, "Omul de zăpadă", lipsit de acele zbenghiuri totemice ce apar constant în opera lui Ţuculescu, ba chiar şi în "iernile în mahala", a urcat vertiginos, în licitaţie, de la 88 la 320 de milioane. Preţul timid de pornire ne face să bănuim că organizatorii nu erau perfect convinşi de atenticitatea cartonului fără ramă, datat 1942 şi semnat într-o manieră clasică. Sau poate nu aveau idee de cota de piaţă a artistului, în lipsa unor exemple comparabile. Un alt Ţuculescu mai apăruse tocmai în decembrie 2002, era un peisaj tot din anii '40 dar care, propus cu 152 de milioane, rămăsese nevîndut. La fel păţise, în 2001, o sculptură, de această dată, de Ţuculescu, însemnată dar redată în monografia artistului realizată de Cătălin Davidescu de la Muzeul de Artă din Craiova, singura care analizează şi acest aspect al creaţiei artistice a lui Ion Ţuculescu, născut, de altfel, în Bănie. "Coloana", din granit verde, înaltă de 67 de centimetri, era propusă cu 176 de milioane, un preţ bunicel pe vremea aceea, dar nu foarte mare pentru acest artist atît de original, de profund şi de rar de găsit pe piaţă.

Pallady, în schimb, este pomenit cel puţin o dată pe lună cînd, la Alis sau la Monavissa, se oferă un tablou cu naturi moarte sau chiar nuduri, ori măcar un desen, o schiţă în creion pe o pagină de caiet. În acest an, de exemplu, la Alis nu s-a vîndut nici un tablou în ulei de Pallady ci numai lucrări de grafică, în diferite tehnici, toate sub 20 de milioane, una singură sărind la 28. În iulie, şi Monavissa a dat o acuarelă cu vreo 13 milioane, dar în mai reuşise să vîndă o femeie semidezbrăcată într-un fotoliu verde, ulei pe carton, cu 7 mii de euro, preţ de pornire.