Pierdut politician. Îl declar nul

Oferta de toamnă-iarnă a actualelor partide este, cu siguranţă, cea mai slabă pe care piaţa politica cunoscut-o vreodată. Nu îmi amintesc nici măcar în zilele acelea nebune din 1990 ceva comparabil.

Noutatea cu adevărat revoluţionară: partidele au decis să pună penali pe liste. Nu doar indivizi bănuiţi. Nu doar personaje implicate în procese administrative obscure. Nu. Penali-sadea. Indivizi deja condamnaţi la închisoare sau în curs de a-şi face bagajele pentru a se preda la penitenciar. Trebuie să recunoaştem că aşa ceva nu era de imaginat. Nici în 1990, nici în 2000 şi nici măcar în 2012.

Despre socialişti, nici măcar nu are sens să discutăm. Nu cred că am, între prieteni sau între simplii cunoscuţi, pe cineva care a votat vreodată această grupare. Ştiu, ştiu, există oameni care îi votează... Îi văd uneori pe YouTube, la televizor, dar pentru mine aceia formează o sub-cultură stranie. Ar putea fi de pe cealaltă parte a planetei, în ce mă priveşte. Ştiu ceva despre elementele sale, pot spune că am o "perspectivă analitică". Însă uman vorbind, nu înţeleg cum cineva poate să ia măcar în serios această grupare care a făcut, dovedit, un rău incalculabil României.

După cum nu înţeleg nici cum o asociaţie precum UDMR-ul încă are ceva susţinere electorală. Dacă la începutul anilor '90 agitatori precum cei din Vatra Românească îi puteau determina pe alegătorii maghiari să voteze o asociaţie care susţinea că le reprezintă intersele, totuşi după 25 de ani credeam că s-au lămurit cu cine au de-a face. Ei bine, nu. Problema lor.

Ce mai avem pe taraba politică? PMP este într-o derută completă. O fuziune cu partidul lui Oprea este exact ce le trebuia să mai câştige nişte votanţi din categoria "muscă".

Mai este ceva numit USR. Ştie cineva ce doreşte acest partid? Bun, am înţeles, ei sunt împotriva corupţiei, etc. Dar anume ce vrea să facă? Ce program au? Ştiu şi asta: au anunţat pe Internet un program, am citit ce este acolo. Dar acela nu se pune dintr-un motiv simplu: oricine poate publica zece pagini cu puncte de bifat. Un program real este acela pe care membrii importanţi ai unui partid îl urmăresc zi de zi, ani la rând.

Iau un exemplu. Aş vrea să văd un partid care să susţină cauza scăderii impozitelor. Ceea ce înseamnă să văd pe cineva care, de la o săptămână la alta, face eforturi să ţină subiectul în atenţie. Dar nu prea este nimeni de la actualele partide. Oricum, nu de la USR. Acolo, în afară de ceva cu "Salvaţi Bucureştiul!" - o cauză pe care o susţin, dealtfel, şi cred că unii din actualul USR au avut iniţiative bune în această privinţă - nu am detectat nimic.

Acest USR mai are o problemă. Înţeleg că îl susţin pe Dacian Cioloş. Am o veste. Asta face şi PSD-ul. Şi PNL-ul. Şi UDMR-ul. Toţi au pus umărul la înscăunarea şi menţinerea lui Dacian Cioloş ca Prim-Ministru.

Sper că nimeni nu ia în serios declaraţiile lui L. Dragnea - condamnat penal - cu privire la actualul premier. Într-un sistem parlamentar contează votul, nu declaraţiile, iar voturile PSD-ului deocamdată sunt pentru menţinerea actualului Cabinet. Când au avut unul pe care nu l-au dorit - Cabinetul Boc - l-au dat jos exact înainte de alegeri.

Cât despre PNL, acolo este jale totală. Nu au un candidat propriu pentru funcţia de Prim-Ministru, nu au locomotive electorale, nu au nici măcar conducere, nu au program din care cineva să reţină ceva, nu au slogan.

Mai avem şi cazul straniu al lui Dacian Cioloş. Omul vrea să fie Prim-Ministru. Dar fără să fie membru de partid (asta pot să înţeleg). Şi fără să sprijine vreunul din partidele care îl susţin (asta nu prea are sens). Şi în timp ce sprijină din greu PSD-ul, căruia îi făcea avansuri de pe vremea când era la Bruxelles (unde dealtfel speră că se va întoarce). Nu uitaţi că el l-a ţinut luni de zile în Guvern pe plagiatorul Tobă. Şi îl ţine în continuare pe fostul ministru Curaj, pe post de consilier.

Peste toate tronează omul fără glas, cel care s-a aşezat pe una dintre sculpturile lui Brâncuşi.

Ce să votezi?

Eu nu am să merg la vot. Este a doua oară când o fac. În 2000 am refuzat să mă duc la turul 2. Între Vadim Tudor şi Ion Iliescu nu am descoperit nici o diferenţă de natură politică.

Mă abţin să dau sfaturi cititorilor. Fiecare e liber să facă aşa cum înţelege el situaţia.

Însă trebuie să notez ceva. Nu o putem ţine la nesfârşit cu argumentul "răului cel mai mic". Nu putem fi la nesfârşit, ca alegători, prizonierii unei clase politice care refuză reforma.

Departe de mine să fiu avocatul extragerii din politică. Cred că, într-o democraţie, fiecare avem o datorie, ca cetăţeni: să participăm la viaţa publică. Dar mai avem o datorie încă şi mai importantă, ca oameni: să fim lucizi.

Se întâmplă uneori să nu avem ce alege. Intrăm într-un magazin, într-un restaurant, la un negustor. Şi vedem că ne pierdem banii şi timpul.

Asta este concluzia mea. Ne vedem la viitoarele alegeri! Sper că oferta va fi mai bună. Până atunci, îmi iau popcorn şi privesc circul.