PLASAMENTE ALTERNATIVE Avionicu Ceauşescu şi-a dat rombacul pe faţă, două la preţ de unul

Cine vrea un avion? Şi nu unul oarecare, cel cu care s-a dat însuşi Ceauşescu, legendarul dictator român. Se vinde şi brelocul, maşina lui Odi. Am tot auzit în aceste zile, anunţul cu avionul. Realitatea aşa şi este, a fost scos la vânzare avionul lui Ceauşescu, luat cu banii din salariul lui de dictator iubit şi bonusurile de geniu al Carpaţilor. Şi nu unul singur, ci două. Avioane. Ele şi maşinile aferente au fost ascunse printre bijuterii, genţi de lux şi ceasuri, scumpe, cu design excepţional şi preţuri pe măsură. Această licitaţie Artmark a avut loc joia trecută, pe online, să încapă şi avioanele.

Ambele avioane sunt româneşti, pentru că, da, dragii mei, a fost o vreme, demult, când produceam avioane. Un "ambâţ" al lui Ceauşescu, am putea spune, care avea o obsesie cu UK, care era prima ţară capitalistă, a pus totul pe foc ca să o bată la producţia de oţel pe cap de locuitor, s-a pus să facă nave maritime şi să facă avioane, este drept, cu sprijinul englezilor. Personal, cred că a vrut să facă şi autoturismele tot cu englejii dar s-a prins, într-un târziu, că ei au un model defect, cu volanul în dreapta.

Înainte de a se da cu avionul făcut după patent britanic, Ceauşescu a fost plimbat cu caleaşca de la Londra. Cine nu serveşte căruţă, nu urcă în avion, să fie clar! Avionul se numea ROMBAC 1-11, adică Romania British Air Craft One-Eleven, după cum îi mai spuneam noi. Povestea a fost perfectată în timpul vizitei din iunie 1978, făcută de Ceauşescu la Londra, unde a fost primit cu ordine şi medalii, iar el, galant, a cinstit masa cu vreo 200 de milioane de lire sterline, pentru contractul cu BAC, exact pentru modelul BAC 1-11. Trebuia să fie produse cel puţin 80 de avioane dar nu au apucat să vadă lumina zilei decât vreo nouă. În 1989, britanicii şi-au dat seama ce om rău a fost Odi şi i-au cerut înapoi, în contumacie, desigur, colanul şi patentul. Dacă au dat şi banii înapoi nu am cum să ştiu, dar tare m-ar mira.

Primul zbor al ROMBAC-ului, care nu are nicio legătură cu vreun bacalaureat rom, a avut loc la 20 septembrie 1982, la Băneasa. În martie 1983, ROMBAC-ul a dat o fugă până la Londra-i semi-natală, adică a făcut prima cursă externă. Avioanele ROMBAC 1-11 vândute, joi, de Artmark, se numesc YR-BRE şi YR-BRI, iar dacă acesta al doilea este şi ultimul dintre cele nouă construite, atunci primul dintre cele două vândute ar trebui să fie al cincilea dintre cele construite. ROMBAC-urile sunt lungi de vreo 33 de metri şi cu o lăţime la aripi de 28,5 metri. Cu primul s-a dat Ceauşescu, cu al doilea, Iliescu. YR-BRI, unde I nu este de la Iliescu, poartă şi frumosul nume de "Negreşti".

Şi, totuşi, cum de se vând astfel de obiecte la o licitaţie publică dar privată? Avionul aparţinea Romavia, celebra firmă care a ajuns să fie lichidată. Adică dă tot din casă. Inclusiv acest avion istoric. Să nu ne supărăm, nu este singurul bun istoric care ajunge, prin privatizare sau lichidare, pe piaţă, deşi ar trebui să fie în proprietatea statului. O ruină din Mamaia ne rupe sufletul când aflăm că este un palat-castel-vilă construit pentru regina Maria, în perioada 1924-1926, de arhitectul italian Mario Stoppa. Ca fratele lui de la Balcic, are un nume turcesc, Kara Dalga, iar destinul lui este mai dramatic decât cel aflat la străini. Deşi are un destin regal fabulos, cu vizitatori legendari, palatul a ajuns în proprietatea unei societăţi comerciale din subordinea Ministerului Turismului, societate care l-a vândut pur şi simplu, la privaţi. Anterior, el ajunsese al reginei Elena, mama regelui Mihai, care a fost alungată de soţul ei, năbădăiosul Carol al ll-lea, care a admis să îi cumpere o vilă în Italia, în schimbul unor proprietăţi din România. Carol însuşi dă acest palat renumitei Flotile de hidroaviaţie a României, pentru că aveam aşa ceva, atunci, o întreaga flotilă cu hidroavioane de recunoaştere, torpiloare şi de bombardament. Probabil, ştia că banii cu care cumpărase vila erau publici şi schimbul trebuia să revină statului, adică Marinei din Armata României. Deşi era al Armatei, palatul a fost naţionalizat şi privatizat, 55 de ani mai târziu. Mai sunt şi alte domenii regale, de vânătoare, ajunse în proprietate privată prin alunecare, în sacoşa unor unităţi hoteliere comuniste care ardeau de nerăbdare să vadă proprietatea capitalistă.

Când renumiţii petrolişti austrieci, cu tradiţie în domeniu, ne-au salvat cumpărându-ne Petromul, s-au pomenit stăpâni şi pe foarte preţioasele platforme maritime dar şi pe Muzeul Petrolului de la Ploieşti. Aşa ştim noi să ne apreciem patrimoniul şi istoria, făcându-le balast în tunuri privatizante. Oricum, că veni vorba de tunuri, o privatizare, parcă din domeniul chimic, a adus în proprietatea noilor proprietari şi o pereche de tunuri antiaeriene pe care regimul lui Avionicu Ceauşescu i le dăduse în păstrare şi folosinţă la nevoie. Termenul de nevoie nu a fost bine definit, aşa că tunurile au rămas neclintite, trecând peste ele şi Revoluţia, şi tranziţia, şi privatizarea.

Avioanele lichidate joi puteau foarte bine să ajungă la Muzeul Naţional al Aviaţiei Române, de pe strada Fabrica de glucoză din Bucureşti. Nu l-aţi vizitat, poate nici nu aţi auzit de el, dar merită văzut cu toată familia şi toată încântarea! Dar nu, avioanele ce aparţin poporului român au fost scoase la licitaţia de lichidare, ca orice bun de inventar al societăţii ţinută în picioare cu subvenţii serioase, pentru a fi lichidată acum. Nu există nicio îndoială că acţiunea este conformă legilor în vigoare. Mai mult, avioanele au fost băgate şi în patrimoniul cultural naţional mobil, drept la tezaur, ca să beneficieze de toate beneficiile presupuse ale acestui statut. Este drept, numita clasare s-a făcut de abia în februarie trecut dar nici legendarul "Sărut" al lui Brâncuşi, cel din cimitir, nu a fost declarat de patrimoniu decât după un secol, când avocaţii francezi au trezit în stepele euro-asiatice nişte, pesemne, urmaşi şi moştenitori ai tragicei Taniuşa.

Primul ROMBAC 1-11 a fost evaluat la 25 (douăzecişi cinci) de mii de euro şi s-a vândut cu 120 de mii. Al doilea, adică ultimul ROMBAC, a avut aceeaşi evaluare dar s-a dat cu mai mult decât o maşină bengoasă, a primit 165 de mii de euro. Dacă luăm de bună cifra de 200 de milioane de lire sterline 1978 a contractului lui Ceauşescu, atunci un avion precum cele vândute joi a costat românii 22,(2) milioane de lire sterline, repet, la valoarea din 1978, când dolarul era dolar, lira sterlină era pound iar euro nu era deloc. Problema este că adjudecătorul trebuie să îşi ridice cumpărătura în două săptămâni sau să ceară găzduire acolo unde se află avioanele, într-un loc cu lumină şi verdeaţă, Baza 90 Transport Aerian Otopeni "Comandor aviator Gheorghe Bănciulescu" de la "Henri Coandă".

Deşi nu este vorba de o şedinţă de vânzări moto-"Epoca de aur", în licitaţie s-a dat şi o maşină delicat dar straniu numită "colecţia lui Nicolae Ceauşescu". Dacă tânăra generaţie consideră că Odi, cu sau fără Sini, era colecţionar de maşini de colecţie, atunci suntem în braţele lui Fuku Yama, s-a sfârşit istoria! Limuzina Paykan Hillman-Hunter din 1974, evaluată la 4 mii de euro şi dată cu 95 de mii, un preţ de aproape 24 de ori mai mare, este, de fapt, un cadou făcut lui Ceauşescu de şahul, adică împăratul, Iranului, cu care avea tot felul de afaceri. Amândoi au sfârşit alungaţi de propriul popor, şahul reuşind să scape. Deci, nu a fost un schimb între colecţionari, cum făceam noi, pe vremea celor doi, cu ambalajele de gumă de mestecat străină, ci un cadou pentru şeful absolut al statului român. Maşina este iraniană, o mândrie, bazată tot pe o licenţă britanică, precum ROMBAC-ul. Se presupune că şi Ceauşescu i-a dat şahului o Dacie, că doar nu un avion. Maşina a fost scoasă de mai multe ori la vânzare, la acelaşi preţ, 4 mii de euro, cu aceeaşi descriere şi cu acelaşi destin de neadjudecare. Se pare că mai mulţi, foarte mulţi, licitatori iranieni au fost interesaţi de maşină. O agenţie străină de presă anunţă acest informaţii, cu semnătura unui jurnalist român, care citează o sursă oficială a casei româneşti de licitaţie, totul sub titlul "Middle East". Apropo, prima întâlnire Ceauşescu-Pahlavi s-a petrecut exact acum 55 de ani, când şahul a venit la Bucureşti, la un Ceauşescu cu părul vâlvoi, la 48 de ani, din care ultimul în fruntea PCR.