PLASAMENTE ALTERNATIVE Cu "trendul" la verificare

Dacă ne uităm la licitaţiile din afară, preţurile la artă cresc, sculptura punctează, numele importante se vând mereu şi bine, iar publicul de artă e frumos, deştept şi bine informat. Sub streaşina iernii, Artmark şi-a ţinut licitaţia de toamnă, la care a încercat să fie din nou o punte între trendul internaţional şi apucăturile locale.

Şocul sculptural a fost reprezentat de o himeră dintre cele ale lui Pacea, cea a Pământului, care şi-a dublat estimarea cea mai optimistă. Sculptura este un bronz reprezentând una dintre viziunile de vârf de operă ale lui Dimitrie Paciurea. A fost estimată într-un interval foarte larg, 20-35 de mii de euro, cât să intre toată piaţa românească de artă non-Artmark acolo, a pornit de la un preţ sub estimarea minimă şi s-a dat la de exact două ori estimarea maximă. Este absolut sublim acest interes spontan pentru sculptură, mai ales că Paciurea şi himera lui o merită. Altfel spus, dacă era să avem şi noi un moment de glorie sculpturală în licitaţiile noastre de noiembrie, atunci Paciurea este omul potrivit, este acest Giacometti al nostru. Desigur, păstrăm intactă în minte diferenţa uriaşă între concepţiile artistice şi estetice ale celor doi. Şi în ceea ce priveşte comparaţia cu Brâncuşi, pe care mulţi se simt datori să o exercite pe sculptorii români, oricât de clasici sau recenţi ar fi ei, cei doi se întâlnesc doar în aceeaşi păguboasă insistenţă contemporană de a le lega creaţia şi genialitatea viziunii de preluarea şi interpretarea folclorului românesc.

Piaţa românească a sculpturii are multe de oferit, deşi observatorii licitaţiilor ar putea crede că este formată doar din diferitele variante ale omului tras în roată de Ion Mândrescu, care de altfel nu este o concepţie rea, dar se degradează prin hiperexpunere, sau din cântăreaţa-de-operă-cu-cuţâtu-nfipt-în-spate. Apar rar dar se mai găsesc piese bune de clasici sau contemporani care ar trebui onoraţi permanent, nu doar când Vestul dă un semnal pe sculptură. Prin vânzarea-vedetă a unui Paciurea măcar se va afla că nu este doar o singură Himeră a meşterului, tot aşa cum licitaţiile de artă i-au învăţat chiar şi pe poliţişti că Nicolae Grigorescu nu a pictat doar o imagine cu celebrul vehicul cu tracţiune animală, pe care l-a impus în universul mondial al picturii. Mai mult, aflăm că există şi un alt sculptor român foarte bun, Dimitrie Paciurea, cu o viziune avansată pentru vremea sa, care a lucrat la modernitatea sculpturii româneşti, un alt sculptor român foarte bun în afară de Brâncuşi, cel care este ceea ce este Grigorescu pentru pictură, Eminescu pentru poezie, Enescu pentru muzică şi Hagi pentru fotbal.

Sculptura vândută cu 70 de mii de euro nu a fost cea mai scumpă adjudecare de la licitaţia Artmark de toamnă. Ca în marile vânzări internaţionale, mai ales new-londoneze, pictura bate sculptura, deşi îşi cam dau târcoale, pe la un pic peste suta de milioane, euro/dolari. Şi în palatul Cesianu-Racoviţă, "Fetiţa acrobatului", semnată Tonitza, în dreapta, sus, a depăşit cu 5 mii de euro himera lui Paciurea, fiind adjudecată cu 75 de mii de euro, spre limita de jos a intervalului de estimare îngrozitor de larg, de la 70 la 120 de mii de euro, aproape dublul minimului care reprezintă o sumă însemnată, totuşi. Pictura nu reprezintă un nud puber, cum s-a mai scos din licitaţiile ce sucombă sub avalanşa de Tonitza, sub toate formele, de grafică, schiţe sau direct uleiuri, ci o fetiţă ingenuă cu picioarele larg deschise, ca un adevărat copil de acrobat. Câteva linii de creion, trase inclusiv cu linia, ne lasă impresia că se mai lucra, încă, la această pânză. Imediat după numita pânză s-a vândut, de această dată în creştere mare, 2.750 de euro, faţă de o mie, estimarea minimă, şi schiţa în peniţă cu caroiaj de creion ce ar trebui să fie a picturii mai sus vândute. Spre deosebire de ulei, la tuş, fetiţa acrobatului stă pe un scaun cu defecte de perspectivă, din cauza cărora a rămas cu doar trei picioare.

Preţul lui Tonitza, inclusiv din recenta licitaţie, nu este însă de 75 de mii de euro, ci de 180 de mii. Aceasta era estimarea maximă pentru un nud superb, major de această dată, semnat Tonitza, în stânga sus, mai alungit decât semnătura micuţei acrobate. "Intimitate", după numele de catalog, provine din galaxia Dona şi nu ne-a mirat când am aflat asta. Pictura nu a fost vândută poate şi pentru că este o operă clasată şi cu o informare de preempţiune lansată în august trecut, deci neonorată de statul român. Acum exact 3 luni, statul român a fost întrebat dacă o vrea, că dacă nu, se scoate la licitaţie şi legea spune că trebuie să întrebi statul, întâi de toate, dacă vrea să fie primul în noua viaţă de piaţă a numitei opere de Tonitza. O fi fost de rău augur sau de bună informaţie de vreme ce pictura nu a fost vândută. Sau poate că nici preţul nu mai poate fi suportat de cumpărătorii care activează acum fără luminosul spectru al investiţiei profitabile. Nudul capodoperic a fost ultima ofertă dintr-o rafală Tonitza de 5 lovituri, toate reuşite. Prima a lovit zdrobitor, a doua a fost la pachet, fiind schiţa primei picturi, a treia este un desen dintre cele militante ale lui Tonitza, şi a fost vândut cu 2.250 de euro, dublul preţului aşteptabil, a patra este un cap, probabil de nud, că nudul nu apare în pânza de 18 pe 15 cm, care a fost vândută cu 16 mii de euro. Ceea ce am numit noi rafala Tonitza a fost de fapt un moment psihologic al vânzării, un fel de flacără violet care a fost aprinsă cu un car cu boi, altul, de Nicolae Grigorescu. Frumuşel în rama sa bogată, carul cu doi boi în faţă şi un ţăran în spate a fost vândut cu 62 de mii de euro, nefiind, la 25 pe 45 cm, dintre cele cu apucături miniaturale.

Evoluţia evocată aici prin paralela dintre opera lui Paciurea şi cea a lui Tonitza era un trend, era o aşteptare, este, de fapt, o confirmare: preţurile la pictură le depăşesc, încă, pe cele la sculptură, dar nu se ştie până când.

Preţul unei sculpturi este influenţat, în general, şi de materialul din care este realizat obiectul de artă numai că, la suta de milioane, este absolut neinteresant preţul kilului de bronz, sau al bucăţicii de marmură, fie ea din cea mai roz şi cu vinişoarele cele mai fine. La pielea marmurei ne refeream, desigur. Leoaica Guennol, despre care am făcut vorbire acum vreo două ediţii, adică săptămâni, are doar 8,3 cm de calcar, şi costa 57 de milioane de dolari în 2007, înainte ca omenirea să îl descopere pe Giacometti. Pare o amuletă de calcar, dar viziunea artistului de acum 5 mii de ani este zdrobitoare, te lasă fără cuvinte, chiar de trebuie să scrii, nu să vorbeşti.

Un alt trend, o altă tendinţă confirmată de licitaţia de toamnă a Artmark a fost Perahim. La câteva zile de la deschiderea unei covârşitoare expoziţii Jules Perahim în Strasbourgul european, cu ocazia centenarului din acest an al pictorului român, la licitaţia Artmark se vindea, cu 15 mii de euro, peste estimări, "La fiancée du roi musicien", o piesă reprezentativă a marelui avangardist până la moarte.