PLASAMENTE ALTERNATIVE Cum a fost 2018, cum va fi Brexitul?

Cum fu 2018? Dar cum va fi 2019? Iată între­bări cvasiprofunde care ne stimulează existenţa, acum, la începutul începutului de an postcentenar. Din anul ce trecu îmi amintesc de faza cu tocătorul de desene de la Sotheby's, pus în funcţiune de Banksy, cu o lucrare celebră a sa, din 2002, "Fetiţa cu balon", titlu plin de imaginaţie pentru o imagine cu o fetiţă care ţine în mână un balon, rotund şi plutind. Desigur, plăcerea vine şi din jocul de-a fraierii, când descoşi toate însăilările din acest moment: autorul, Banksy, pe care nu îl cunoaşte nimeni dar aveam toate datele des­pre el, inclusiv fotoportrete, a fost în sală, nimeni nu l-a ştiut şi nu l-a cunoscut, maşinăria aia cu baterii a stat cuminte ascunsă în ramă până i-a dat Banksy cu telecomanda de s-a apucat rama, în public, să toace desenul ce tocmai se vânduse cu un milion de lire sterline. De apreciat sunt bateriile care au aşteptat luni de zile, ascunse în ramă, că la o licitaţie oferta nu vine azi pentru mânie, este adusă din timp, expertizată, căutată peste tot, trecută în ofertă, apoi în catalogul inclusiv tipărit. Apoi, lumea filmează şi desenul de un milion se degradează prin tocare parţială. Dar nu, tăieţeii de hârtie nu sunt aruncaţi pentru că nici tocătorul nu şi-a făcut damblaua până la capăt, s-a oprit strategic la jumătate. Iar preţul i-a crescut. De fapt, Banksy însuşi a spus că, după ciopârţire, opera de artă nu mai este "Fetiţa cu balon", ci o alta, "Love is in the Bin", adică dragostea ar fi în coşul de gunoi, deşi a fost tăiată doar pe jumătate, rămânând în ramă, ca o gimnastă blocată în mâni pe bară, fără să fi dat drumul balonului.

De fapt, pentru mine 2018 a fost anul recordului Brâncuşi, stabilit odată cu vânzarea genialului portret al lui Nancy Cunard. Preţul obţinut la 15 mai, la Christie's New York, la licitaţia "Impressionist and Modern Art Evening Sale", pentru "La jeune fille sophistiquee", a fost de 71 de milioane de dolari SUA. Nu ştim dacă au fost confirmate estimările, pentru că nu a fost emisă nicio estimare, preţul de pornire fiind "On Request", neştiut, posibil a fi oricât, este o ofertă deosebită care ne scoate din raţionamentele obişnuite. Dar se aşteptau cam 70 de milioane.

Piaţa internă a venit şi ea cu un record, propriu şi absolut. La 31 octombrie, "Ţărăncuţă cu basma albă" de Nicolae Grigorescu, se vinde, la Artmark, cu 340 de mii de euro, cel mai mare preţ realizat, până în prezent, în licitaţiile de la noi. Grigorescu versus Grigorescu, pentru că recordul depăşit, cel de 320 de mii de euro, fusese stabilit, în decembrie 2016, tot de o pictură de Nicolae Grigorescu, "Ţărăncuţe", sau "De la fântână". Nu ar fi exclus ca recordul să cadă din nou, şi, dacă o va face, sigur va fi tot un Nicolae Grigorescu în cauză. Şi tot la Artmark, fără îndoială.

Desigur, recorduri decăzute am avut din plin pe piaţa internaţională, mai ales la campaniile americane de licitaţii de artă, din mai şi noiembrie. Am ghicit noi aceste recorduri? În mod indirect, da. Nu am spus despre o anume piesă sau alta că va ajunge la niveluri nemaivăzute, de multe nici nu ştiam că există sau că vor intra în vreo licitaţie. Dar, afirmând de atâtea ori că piaţa internaţională merge bine, continuând un proces consistent de evoluţie pozitivă neexplozivă, era evident că vom asista la recorduri din acestea casnice, de autor, de şedinţă, de palmares, de conjunctură, de discuţie sau chiar de piaţă. Acelaşi lucru vom spune şi despre acest an, de abia început.

Este de aşteptat ca evoluţia economică americană neaşteptat de bună, fie că îi poate fi imputată lui Trump, fie că nu, să aibă efecte dintre cele mai frumoase asupra evoluţiei pieţei de artă, mai ales în partea ei de campanii londoneze de licitaţii derulate la New York. Nu ştiu alţii ce îşi propun, dar eu voi sta cu ochii pe licitaţiile Christie's şi Sotheby's din luna mai, campania de primăvară a licitaţiilor care dau ora exactă pe piaţa internaţională. Pe de o parte, este primul impact serios al pieţei internaţionale de artă cu mai sus numita evoluţie economică a Americii lui Trump şi, să nu uităm, este prima campanie americană a marilor case lon­doneze de artă după Brexit.

Brexitul va fi evenimentul esenţial pentru piaţa de artă, şi nu preşedinţia română a Consiliului UE, oricât de greu de crezut ar părea. Din fericire, nu sunt de aşteptat efecte semnificative, casele londoneze funcţionând dintotdeauna în sistem de mare autonomie şi de indiferenţă faţă de peisajul continental de profil. Măcar pentru că ele au creat piaţa, o domină, dau lecţii, stabilesc know-how-ul, creează tot ce ţine de piaţa de artă şi a ei mărire. Nici filialele lor pariziene, care există datorită unei franţuzoaice şi a legislaţiei europene pe care a ştiut să o invoce, ca să spargă o cutumă cu vechime de secole, nu vor avea prea mult de suferit, ceea ce nu înseamnă deloc. Ce vor face acum europenii, vor da afară din Paris şi din Europa filialele caselor londoneze? Puţin probabil, poate că aces­tea sunt deja firme franţuzeşti, supuse legislaţiei europene. E o zbatere uriaşă în aceste zile în care firme şi indivizi îşi fac acte europene tocmai pentru a nu rămâne într-un sistem protecţionist extra- european căruia Europa se grăbeşte să îi dea o replică dură. Nu se pune problema milei unei legislaţii de tranzit pentru că votantul britanic asta şi-a dorit, Marea Britanie pentru marii britanici, din orice colţ de lume ar veni ei.

În linii mari, nu are cum să iasă rău Brexitul pentru piaţa de artă. Oricum, cea mai mare parte a tranzacţiilor vorbeşte nativ engleza, pe ambele maluri ale Atlanticului. Nu vorbim neapărat de performanţele londoneze, absolut uimitoare, dar nu putem uita marile licitaţii de la New York, unde milionul de dolari a devenit unitate de măsură. Practic, sumele şi subiectele vândute în afara Londrei şi a New Yorkului sunt foarte mici, neînsemnate, piesele tari ale continentului se duc tot în cele două oraşe menţionate, unde sunt şi luminile, şi banii. Să ne gândim la Adrian Ghenie, româ­nul nostru. Deşi legitimat la Berlin, el tot la Londra şi New York marchează. Cine, Paris, Centre Pompidou? Ei, acolo se ajunge tot de la Berlin, dar la preţuri de Londra. Şi tot acolo, la Londra sau New York, la Christie's sau Sotheby's, va face Adrian Ghenie preţuri de milioane. Şi trebuie să repete isprava în acest an, altfel vom crede că s-a terminat proiectul de impunere a sa pe piaţă sau măcar s-a finalizat faza de licitaţii, urmând să intre în funcţiune şi alte mecanisme ale comerţului de artă.

Apariţia unor lucrări de mică importanţă la preţuri mult prea mici pentru cota sa internaţională nu a fost în măsură să îi consolideze imaginea şi legenda, astfel că, dacă nu mai reuşeşte nişte milioane, de dolari sau lire sterline, în acest an, care va fi de succes pentru piaţa de artă, mi-aş permite să consider că fenomenul a apus. Pe de altă parte, nici un alt român nu îi va lua locul. Vom avea multă artă românească în programe etalate oficial la Paris sau în altă parte, dar nu se încălzeşte nimeni să intre în marea luptă a licitaţiilor care contează, la Chris­tie's sau Sotheby's, la Londra sau New York.