PLASAMENTE ALTERNATIVE De ce se moare?

Ai auzit că a murit Vasile Blendea, fotograful? Dar tu ai auzit că a murit Aurel Cojan, pictorul? Acest schimb de informaţii funebre a avut loc la vernisarea expoziţiei celor nouă pictori care au plecat în acest an în expediţia de readucere la viaţă a Balcicului, cel legendar, al reginei Maria, populat cu artişti. Să fim oare pe invers, vorbim de morţi la o renaştere? Nu neapărat, poate că sîntem toţi în lumea miturilor vieţii artistice româneşti.

Mai rar ai găsi o fiinţă omenească să facă dovada unei mai mari blîndeţi ca Vasile Blendea. De abia acum, cînd nu mai este, mă gîndesc că ar fi trebuit să-l rog, la una dintre multele ocazii istorice la care l-am întîlnit, să mă lase şi pe mine să mă uit prin aparatul său de fotografiat. Poate aş fi aflat, astfel, vreo explicaţie, la "lumea văzută de Vasile Blendea", o explicaţie pe care, în ciuda impresiei de pînă acum, nu o căutam. Prefer să mă bucur de această lume, să o văd aşa cum a plăsmuit-o Vasile Blendea şi să mă încînt cu ideea că ea poate chiar este aşa, dar am uitat noi să o privim cum trebuie, cel puţin cu blîndeţe. Ştiu sigur, şi gîndul acesta mă măguleşte, că apar pe unele clişee ale sale. Aş putea chiar să îmi trec în c.v. faptul că am fost fotografiat de cel care a fotografiat arta şi literatura română de aproape o jumătate de secol. Cînd te fotografia Vasile Blendea te simţeai ca artistul care este expus deja la Luvru.

Fotografiile lui Vasile Blendea nu apar încă în licitaţii, deşi chiar în aceste zile o firmă străină care stă cu ochii pe piaţa de profil a găsit de cuviinţă să ne atragă atenţia că fotografiile sînt la mare căutare. Tablourile lui Aurel Cojan, în schimb, se vînd de ceva timp în licitaţiile noastre. În ciuda faptului că, din eroare, l-am făcut centenar, maestrul a împlinit anul trecut 90 de ani şi, cu această ocazie, a revenit în România după cîteva decenii de lipsă.

Cel mai mare preţ obţinut pentru o pictură de Aurel Cojan la licitaţiile de la noi a fost de 105 milioane de lei şi a fost realizat la Alis, la 13 februarie anul acesta. Pe lîngă uleiul pe carton botezat "În grădină" şi vîndut cu acest preţ, în aceeaşi şedinţă s-a vîndut, cu 12 milioane, şi o acuarelă nonfigurativă numită, cum altfel decît "Impresie". Interesant este că la preţul record anunţat mai sus s-a ajuns plecînd de la numai 19 milioane, un nivel cam mic, pentru că vînzările anterioare, una din octombrie 2004 şi alta tocmai din decembrie 2003, vorbeau de 24 şi respectiv 38 de milioane de lei, ambele preţuri în creştere de la 18 şi 15 milioane de lei. Altfel spus, aparatul de evaluare se blocase, în cazul lui Aurel Cojan, la 18 milioane şi nici un salt al cotei nu l-ar fi urnit din loc.

După record, picturile lui Aurel Cojan au mai fost vîndute cu 38 de milioane în martie, 18 în mai şi 55 cam acum o lună. După expoziţia de 90 de ani organizată anul trecut m-am temut că vom asista la o invazie de picturi agăţate de numele lui Aurel Cojan şi înnobilate de prezenţa în catalogul acelei expuneri. Nu a fost nici pe departe aşa, ba chiar a fost o revigorare mai slabă decît ar fi meritat un artist cu o poveste ca a lui, des-călecat din Paris la o vîrstă venerabilă. Şi mă tem că nici acum nu vom asista la o readucere prea viguroasă în atenţie şi nu m-ar mira să aflu că de fapt Aurel Cojan nu a murit, a fost doar un zvon sau o confuzie. Sper asta şi din revolta faţă de nepăsarea cu care îi este tratată dispariţia.

Cu exact trei săptămîni în urmă, semnalînd vînzarea cu 55 de milioane, plecînd de la 35, a unei picturi de Aurel Cojan, îi uram din tot sufletul "francezului nostru" să-l înlocuiască pe Ion Irimescu în academia de vîrstă a artiştilor noştri. Sculptorul centenar a murit tot în această toamnă neagră a artelor, pusă parcă să nu-i mai lase printre noi pe cei intraţi deja în istoria artei româneşti.

Tot aşa, ca un zvon, am auzit de moartea lui Remus Nicules-cu, cunoscutul specialist în Nicolae Grigorescu. De multe ori am persiflat inflaţia de picturi ale maestrului, ce apăreau pe piaţă avînd drept garanţie autentificarea de către "istoricul de artă", deşi simpla menţionare a numelui ar fi fost suficientă, dar nici o secundă nu am pus la îndoială priceperea sa în spaţiul în care era invocat. Pesimiştii se aşteaptă la un val de Grigoreşti autentificaţi de istoricul dispărut dar cred că acest fenomen nu se va petrece, totuşi, aşa cum nici tsunami-ul Cojan, de după expoziţia din martie 2004, nu s-a produs.

O altă certitudine funestă este încheierea vieţii Lenei Constante, o artistă de pe meleagurile noastre, şi ea cu o viaţă de antologie. A participat la fondarea Teatrului Ţăndărică şi aflarea în acelaşi cerc cu soţia lui Lucreţiu Pătrăşcanu îi va aduce 12 ani de închisoare, din care 8 în regim de izolare. La 63 de ani des-chide o expoziţie la Dalles dar este lovită din nou, înfierată de un politruc comunist deghizat în critic de artă. La revoluţie avea deja 80 de ani şi viaţa ei, ca să folosim un clişeu, ar fi putut reîncepe, numai că multă durere se strînsese pînă atunci, încît nu numai că nu i se putea cere să uite, ci trebuiau să i se ofere toate ocaziile să depună mărturie despre vremurile trăite. Cărţile sale sînt mai apreciate în străinătate iar dispariţia sa, la 96 de ani, a trecut puţin observată. Din păcate, aici nu mai este nici o îndoială.

În afară de Vasile Blendea, toţi ceilalţi adormiţi întru Domnul aici pomeniţi trecuseră de 90 de ani. La fel era şi Sidney Geist, brâncuşologul despre care mulţi nu ştiau că mai este în viaţă, dar el a murit doar în această toamnă. A fost atras de arta lui Brâncuşi, pe care a studiat-o şi în care a devenit un specialist recunoscut şi apreciat. În 1968 a publicat un volum de referinţă, "Brâncuşi: A Study of the Sculpture", şi lucra de zor la un catalog al operelor marelui sculptor. Pentru a-l înţelege mai bine învăţase limba română, fapt care i-a deschis multe posibilităţi de informare. Sidney Geist a fost, totuşi, un sculptor şi el, şi unul care prefera lemnul ca material de lucru. Asemenea lui Ion Irimescu, a făcut studii în Franţa, la Academie de la Grande Chaumière. În micuţa retrospectivă din acest an a expus un "Omagiu lui Brâncuşi", un fel de coloană cu module ce se repetă şi nu lasă nici o îndoială asupra spiritului evocat. Undeva, se aminteşte de o altă calitate a lui Sidney Geist, aceea de a nu fi "un fan al lui Varia".

Avem pictură, sculptură, tapiserie, fotografie, ba chiar şi istorie şi critică de artă de la americanul sculptor, un întreg panteon artistic a urcat la ceruri în toamna asta. Dintre toţi, doar Vasile Blendea, cel născut în Gorjul lui Brâncuşi, nu a mai avut răbdare şi strică seria statistică conform căreia limita de vîrstă pentru a putea pleca la ceruri în această toamnă este de cel puţin 91 de ani. Pentru asta nu îl vom ierta şi îl vom aştepta în continuare la vernisaje sau evenimentele literare cărora fotograful absolvent de filologie le dădea deja biletul pentru istorie. Şi dacă nu va fi văzut este din cauza discreţiei cu care ne-a obişnuit şi care l-a caracterizat. Totul este să îi vedem fotografiile în presă, mai ales cele cu Nichita tînăr, cu Manolescu tînăr şi cu Arghezi bătrîn.

Nu se cade să încheiem aşa de trist, supuşi de tirania realităţii şi cu un inventar negru, şi vă propun un joc. Hai să fim irozi buni, că tot se naşte Pruncul peste o lună, şi să ne vedem peste patru decenii, cu un inventar al marilor artişti care au să fie şi care s-au născut în această toamnă.