PLASAMENTE ALTERNATIVE În tabăra artiştilor

Artiştii trebuie să iasă din ateliere şi să se întâlnească! Staţi aşa, nu este absolut deloc vorba despre o incitare la evacuare sau la conspiraţie şi revoltă. Alţii sunt croiţi să îi evacueze pe artiştii plastici din atelierele lor, noi, dimpotrivă, am scris în susţinerea lăsării lor în pace sau, culmea, să fie ajutaţi şi stimulaţi. Fiind o rubrică despre comerţul cu obiecte de artă şi colecţie, am arătat că arta plastică poate aduce bani serioşi unei societăţi evoluate, care susţine creaţia plastică. Şi nici nu este nevoie să le dai bani artiştilor, că tot strigăm în gura mare că nu avem, dar putem să le acordăm nişte fine facilităţi fiscale, adică să nu le mai luăm, dacă tot nu le dăm. Desigur, rămân la convingerea că cele 300 de milioane de euro pentru panseluţe, recent recunoscute de un primar de sector recent şi el, puteau merge pe lucrări de artă, inclusiv picturi cu panseluţe, dacă acesta este nivelul.

Artiştii trebuie să iasă din atelierele în care lucrează zile întregi şi să vadă lumea, realitatea, natura, să îi vadă chiar şi pe colegii lor, creatorii plastici, poate chiar şi pe academicienii care sunt printre ei. Artistul, prin definiţie, este o fiinţă sensibilă, atentă la emoţii pe care noi, ceilalţi, nici nu le vedem. De aceea, implicarea este totală, artist eşti toată viaţa, nu poţi fi cu program, mai ales redus. Şi creatorul de imagini trebuie să vadă multe, să facă schimb de opinii şi observaţii cu cei care se ocupă de artă, cu alţi artişti, critici, organizatori de evenimente culturale, cu colecţionari şi iubitori, cu novici în domeniu şi public întâmplător. În ultimul timp, artiştii plastici cam sunt la voia întâmplării, nu există structuri specializate ale societăţii care să îi ajute în munca lor, singura structură asociativă de tip sindical este mare şi inertă, alţi factori sociali ce ar putea juca un rol în viaţa creaţiei plastice nu se pricep, nu înţeleg, n-au chef sau au fost loviţi de criza ce a început în 2008. Astfel, artiştii trebuie să se ocupe singuri de toate acestea sau să lucreze cu cei care mai vor şi mai pot face ceva.

Una dintre cele mai populare forme de întâlnire şi colaborare a artiştilor plastici o reprezintă aşa-numitele tabere de creaţie. Ideea şi practica sunt mai vechi, chiar şi numele fenomenului vine dinainte de '89, când marii noştri creatori se întâlneau în locuri tradiţionale, precum Măgura sculptorilor sau Calica pictorilor. După căderea regimului comunist, viaţa artiştilor plastici a fost lovită de toate probleme şi fenomenele României din ultimul sfert de secol, plus unele specifice. Avantajele de abia ajung la câţiva reprezentanţi oficiali ai artiştilor plastici, iar restul breslei trebuie să se descurce în această uriaşă junglă care este, cel puţin pentru sensibilul artist plastic, societatea bazată pe concurenţă. Iar mecanismele noi întârzie să apară ori s-au rătăcit pe drumuri. În prezent, creatorul de artă trebuie să le facă singur pe toate, de la artă la comerţ, de la PR şi organizare la promovare şi fiscalizare. Nu există verigile intermediare specializate care să scoată arta din ateliere şi să o ducă până la beneficiar, la cel care a plătit pentru ea. Sau, dacă există, e vorba de acte de eroism comise de oameni, galerii sau case de licitaţii, care trag greu de tot şi sunt departe de a contura o piaţă de artă aşa cum îi trebuie unei ţări din Uniunea Europeană, cu o cultură înaltă şi o civilizaţie veche, cu pretenţii.

Acum, taberele artiştilor se pot numi simpozioane sau întâlniri, pur şi simplu. Renumele lor este dat de participanţi şi de cadru, de condiţiile în care au avut loc şi de finalitate. Iniţiativa aparţine fie unei structuri, asociaţie sau fundaţie, care are promovarea artei şi a artiştilor în scopul existenţei sale, fie unor deţinători de spaţii sau posibilităţi şi de cadru pitoresc pe care le pun la dispoziţie artiştilor pentru o anumită perioadă. De cele mai multe ori, aceste tabere sunt departe de a fi o afacere, dar aduc multe momente unice şi care nu pot fi cumpărate. Nu puţine tabere, de acum sau dinainte de 1989, au rămas în istoria plasticii artei româneşti, unele cu numele, nu foarte corect, de "şcoală".

În cei 26 de ani trecuţi de când schimbarăm regimul, astfel de iniţiative au avut timp, în ciuda resurselor reduse, să capete tradiţie. Vasile Joantă din Galaţi nu şi-a uitat satul natal şi în iniţiativa Pro Boholţ a inclus şi o tabără de pictură, fiecare ediţie încheindu-se pe simeze prestigioase. Încă înainte de anul reper, 1989, Victor Adam din Ploieşti a invitat pictori celebri să lucreze la casa sa de vacanţă din satul Hârşa, undeva peste deal, la marginea pădurii, într-un cadru pe care nici nu îl ghiceşti. Întâlnirea anuală de acolo poartă numele lui Vasile Grigore, marele pictor ce i-a fost apropiat lui Victor Adam în efortul lui. La Valea cu Peşti, fiul unui mare sportiv român a avut ideea să invite mai mulţi pictori care să surprindă în pânzele lor frumuseţea şi culorile locului. În Deltă, la superba pensiune "La doi căpitani" din Crişan, tânăra familie Mocanu a declanşat o serie de "întâlniri de pictură" care a umplut satul de şevalete pline de culoare. Dar şi simezele de la U Art Gallery de pictură din Deltă.

O altă iniţiativă de excepţie de acest gen este susţinută de Ioan Lazăr din Sighişoara, cel care a invitat, mai mulţi ani, artişti de excepţie de la noi, dar şi din străinătate, să picteze peisajul fantastic din cetatea Sighişoarei. Multe dintre aceste picturi de colecţie sunt expuse pe holurile şi în camerele hotelului "Sighişoara", o casă de patrician sas ce va împlini în curând 500 de anişori. Tot în Ardeal, la Geoagiu, Ana-Maria Mihălcescu tocmai a organizat prima ediţie, de pictură, a unor tabere de creaţie care vor cuprinde şi alte genuri plastice. Din Geoagiu, spre nord, în inima Apusenilor, se ajunge la Sălciua, într-un peisaj cuceritor, unde tânărul pictor Radu Ioan Goia şi-a convocat deja colegii pentru a pune aceste armonii în pictura lor. Scriam atunci că Roşia Montană trebuie să rămână în istorie şi în vistieria ţării nu pentru aurul din străfunduri, ci pentru "aurul" naturii şi al spiritualităţii. Visez la o uriaşă tabără de creaţie şi relaxare în Apuseni, cu şevalete şi mese de scris înflorind pe văi şi munţi, cu un export zdrobitor de creaţie plastică şi peisaje cu destin barbizonian.

O iniţiativă aparte susţine, de mai bine de două decenii, româno-francezul Michel Gavaza. În anii '90, când francezii ne umpleau paşapoartele de vize, el şi-a pus mintea cu sistemul birocratic şi a reuşit să aducă în diferite locuri prestigioase din Franţa mai mulţi artişti de renume şi de mare talent din România. Acum, iniţiativa "Soleil de l'Est" a lui Michel Gavaza înseamnă o pagină importantă din destinul unor mari pictori ai noştri şi chiar a istoriei artei româneşti. Sosirea pictorilor români în Tours, Collioure sau Briare a fost eveniment, tot aşa cum evenimente adevărate au fost expoziţiile organizate de asociaţia "Soleil de l'Est" la Paris, Haga sau în Bucureşti. În 2008, asociaţia prezidată de Michel Gavaza a organizat o tabără la Bran la care au participat renumiţi artişti români din străinătate, unii revăzându-se după decenii lungi şi complicate.

Vara, nu numai copiii, ci şi pictorii, nişte copii mai mari, merg în tabără.