PLASAMENTE ALTERNATIVE Memorabilia şi pasiuni

Vânzătorul cere 600 de euro iar cumpărătorul îi dă 4.250! 400 de euro cere casa de licitaţii, de patru ori mai mult se oferă din sală! Cum 1.500 de euro?! Ia d-aci 4.750! Creşterea semnificativă a preţului unei lucrări de artă sau obiect de colecţie, la o licitaţie publică, este un fenomen normal. Spectaculos, dar normal, pentru că tocmai asta este frumuseţea licitaţiei publice, creşterea preţurilor în mod transparent şi rapid. Preţul de adjudecare mult mai mare decât cel de pornire a licitaţiei nu este neapărat cel corect pentru că subiectivitatea artei ca marfă este atât de mare încât nu există preţ real şi adevărat, cel mult potrivit. Iar licitaţia "Mari gânditori români", din care am luat exemplele de la început, o demonstrează din plin şi trece în revistă o gamă generoasă de fenomene ale licitaţiilor publice şi ale pieţei de artă. Unele oferte au plecat, la preţuri mult crescute, după supralicitaţii semnificative, altele încă îşi mai aşteaptă confirmarea la nivel măcar de ofertă postlicitaţie.

Din 71 de loturi ale şedinţei, 11 treceau de mia de euro, iar dintre ele unul s-a vândut în mare creştere, unul la preţul iniţial iar restul au rămas neadjudecate. O scrisoare de patru pagini scrisă acum fix 80 de ani de Lucian Blaga pentru Mircea Eliade, însoţită de cartea de vizită, a fost oferită la 600 de euro şi s-a vândut cu 4.250. Scrisoarea este datată 25 august 1937 şi începe cu evocarea convorbirii celor doi publicată în "Vremea" cu doar trei zile înainte. "Se pot ataca multe chestiuni, cari ar interesa desigur. Între altele aceea a «omului universal» pentru care noi românii pare că am avea o anume înclinare (Cantemir-Haşdeu - etc.)" scrie Blaga pe prima pagină a scrisorii sale, reluând o serie de teme din articolul propriu-zis.

De fapt, textul din "Vremea" nu este un interviu clasic, succesiune de întrebări şi răspunsuri, ci, mai degrabă, o relatare a lui Eliade despre discuţia cu Blaga. Textul scrisorii ţine aproape de conţinutul numitului articol din "Vremea". Atât de aproape încât se încheie cu mulţumirile lui Dorli Blaga pentru "rândurile închinate ei". Într-adevăr, în articol apare o secvenţă cu fetiţa de 7 ani a "intervievatului", atunci trimis diplomatic la Berna, ocazie de a afla numele său complet, Isidora Blaga. Nu este, însă, un parcurs identic. Dacă în scrisoare, "omul universal" apare pe la început, în articol se vorbeşte despre el doar în ultimul paragraf şi pasager, în antepenultimul, înainte de capitolul "Şantier", cel cu Dorli. Mai pe la început, în articol, apare discuţia despre Cantemir şi Haşdeu plus Eminescu, care apare în altă parte în scrisoare, în pagina a doua, dar fără vreo legătură cu "omul universal". Scrie Eliade că i-a spus Blaga: "cei care nu au destulă vitalitate, şi o foarte aproximativă forţă de creaţie - sucombă «influenţelor», lecturilor, culturilor străine în general. Ceilalţi - şi mă gîndesc la un Cantemir, la un Hasdeu, la un Eminescu - ies din această probă de foc întăriţi, şi personalitatea lor se rotunjeşte mai biruitoare".

Multe pasaje din scrisoare se referă la Cioran, într-un mod cam negativ, care nu ne permite să credem că el ar fi "omul universal" despre care ar fi scrisoarea. În articolul care sumarizează o discuţie între cei doi nu apare numele lui Cioran, dar Blaga scrie în depeşa sa: "în pasajul în care te referi, fără a-l numi, pe prietenul nostru, Cioran..." . Eu nu am reuşit să descopăr în articol unde se referă vreunul la Cioran, e prea profund pentru mine, dar se pare că Blaga a înţeles destul de bine, de vreme ce dedică aproximativ o treime din scrisoare desconsiderării acestuia.

Pe lângă cele patru pagini de manuscris, lotul conţine şi o carte de vizită în care Lucian Blaga apare cu funcţia de "subsecretar de stat la Ministerul Afacerilor Străine". Această carte de vizită nu putea însoţi scrisoarea din 25 august 1937, şi nici că se susţine pe undeva aşa ceva. Blaga a deţinut această funcţie în guvernul lui Octavian Goga care a fost instalat la 29 decembrie 1937, deci după Crăciunul anului în vara căruia fusese trimisă scrisoarea vândută la licitaţie. Se pare că funcţia o datorează Veturiei Goga, influenta soţie a "poetului pătimirii noastre", care, după completarea funcţiilor şi nominalizarea lui Istrate Micescu la Externe, Ministerul Afacerilor Străine după numele oficial de atunci, a constatat că l-au uitat pe Lucian Blaga. Şi, dacă tot am pomenit de Goga, vestea bună a actualităţii este faptul că s-a încheiat procesul privind retrocedarea castelului de la Ciucea, şi acesta rămâne statului român, conform dorinţei testamentare a Veturiei şi, probabil, a poetului.

Revenind la licitaţia noastră, acesta a fost primul lot şi prima adjudecare a şedinţei de marţi. A doua ofertă, la 520 de euro, a rămas neadjudecată. Este tot o scrisoare de Blaga, trimisă în aprilie 1937 filosofului Vasile Băncilă, de la postul său din capitala Elveţiei. Următoarea scrisoare, tot de la Lucian Blaga pentru Vasile Băncilă, a plecat, în 1938, din Portugalia, noua destinaţie diplomatică a poetului-filosof, iar din licitaţie a plecat la preţul de pornire a licitaţiei, de 550 de euro. Peste timp, o scrisoare din 1945, de la Lucian Blaga pentru Vasile Băncilă, a plecat la 400 de euro, preţ şi el de pornire. Tot 400 de euro se cereau şi pentru o scrisoare cu grafia măruntă a lui Eliade, o scrisoare trimisă în 1946, al cărui preţ a crescut de patru ori, fiind adjudecată cu 1.600 de euro.

O scrisoare primită, de această dată, de Eliade, de la Mihai Sebastian, în 1934, doar aproape şi-a triplat preţul, plecând la 700 de euro, deşi este o pagină extrem de interesantă din istoria interbelică a românilor şi a ideilor care le treceau, atunci, prin cap. Apoi un manuscris dens, de Mircea Eliade, propus la 1.500 de euro, a plecat pentru 4.750.

După vânzările Blaga şi Eliade a urmat o pauză de vreo 20 de poziţii în elemente interesante, până s-a încălzit cererea de Cioran. Şi a urmat o carte poştală din 1932, trimisă de Cioran părinţilor săi, în care se vorbeşte de Eliade, vândută cu o mie de euro, dublul pornirii, o altă carte trimisă de Cioran părinţilor săi, în 1934, care a pornit tot de la 500 de euro dar s-a oprit la 1.200, şi o scrisoare a lui Emil Cioran către fratele său, Aurel, din 1934, care nu a mai crescut, s-a dat la preţul de pornire, 1.200 de euro.

O vorbă aparte merită ofertele nevândute, manuscrise şi cărţi, unele cu autograf, care vin din lumea unor personalităţi ale culturii române. Începem să avem o istorie a vânzării acestor memorabilia şi fiecare apariţie a lor pe piaţă ne obligă, cu mare plăcere, la discuţii şi abordări detaliate ale acelor vremuri. Piaţa obiectelor de artă şi de colecţie poate face asta pentru că, am spus-o mereu, faptul că un obiect a aparţinut cuiva sau a fost scris de mâna acestuia îi creşte semnificativ valoarea şi ni-l face drag. Totul este ca tot ce se spune despre el să fie sigur şi verificabil, altfel rămânem doar cu un vis frumos pe care ni-l spulberă doar specialiştii. Şi cu evocarea pe care o aminteam, care ne îmbogăţeşte mai mult ca o lecţie despre cultură şi pasiuni.