PLASAMENTE ALTERNATIVE Pantelimon - Saint Ouen, via Paris

Stă relaxat pe un scaun de pînză, sub o umbrelă, cu marfa pe o măsuţă de camping, în timp ce toţi ceilalţi se topesc între soare şi asfaltul pe care şi-au întins marfa. Vorbeşte mult şi singur sau cu prietenii şi, în funcţie de cei care se opresc în faţa "vitrinei", are cîte o remarcă, una cu adresare indirectă dar cu destinaţie certă. Peste domnul cu aer de investitor debusolat îşi aminteşte de un tip care i-a luat medalii de 300 de euro, iar în dreptul doamnei cu aer de capitală occidentală constată cu voce tare ce fraier e că îşi dă marfa sub preţul cu care le-a luat de la "marches aux puces". În dreptul meu este debusolat, nu pentru că ar fi realizat subit ce vastă pricepere în domeniu posed, ci pentru că mi-a văzut rictusul cu care învîrteam în mînă o medalie cu chipul lui Napoleon. Este, de fapt, un rest penibil al unui desfăcător de sticle de bere, "rătăcit" printre piese numismatice altfel foarte interesante. Povestea cu "piaţa de pureci" nu avusese nici un efect asupra adresantei, o doamnă mai degrabă de extracţie germană decît "hexagonală", dar pe mine mă răvăşise. Mă şi vedeam pe malurile Senei, luat direct din tîrgul din Pantelimon şi vîrît într-un metrou de duminică dimineaţa, spre Porte de Saint-Ouen, amestecîndu-mă cu mulţimea care se adună pe trotuarul bulevardului Bessieres şi se mişcă grupat cînd se face semaforul verde. Comercianţii de vechituri s-au stabilit de secole la Saint Ouen şi tot aici s-a născut expresia "marche aux puces" care desemnează tîrgurile de vechituri nu numai din Franţa. Cam prin 1880, un om care a văzut de la înălţime viermuiala de oameni şi lucruri vechi etalate pe ziare, cam ca în Pantelimonul nostru de duminică, a spus: "Pe cuvîntul meu, asta e o piaţă de pureci!" Şi aşa i-a rămas numele.

Sînt multe locuri în Paris unde poţi cumpăra obiecte de artă sau de colecţie, de fapt capitala Franţei este de mult timp şi capitala artelor şi a comerţului care interesează această rubrică. Artiştii au venit la Paris atraşi ca de o forţă magică, iar capitala unui imperiu colonial care s-a întins pe toate continentele a adunat comori uriaşe. Parisul este oraşul creatorilor dar şi al colecţionarilor. Şi, între cele două categorii, se află comercianţii care au umplut metropola cu magazinele lor, adevărate temple ale acestui cult special al lui Mercur. La Paris se poate cumpăra orice, de la creaţii abia ieşite din mîinile artiştilor pînă la opere celebre de artişti faimoşi, de la monede romane şi greceşti pînă la mumii incaşe sau sculpturi mayaşe. Se poate cumpăra de la magazine specializate foarte strict, de la anticariate pline de obiecte şi de praf, de la intermediari mai mult sau mai puţin obscuri sau intermediari de-a dreptul periculoşi, de la casele mari de licitaţie de pe strada Drouot sau izolate în alte colţuri ale Parisului, din tîrgurile ocazionale de vechituri, denumite "brocante", sau din cele permanente cum este şi cel din St. Ouen.

Rămăsesem la ciocnirea valului pestriţ cu avangarda comerţului din Saint Ouen. E vorba de magazinele permanente sau comercianţi ambulanţi, mult mai bronzaţi ca ai noştri, cu ceasuri ce n-a văzut Parisu' sau lanţuri de aur. Destul de repede apare şi spaţiul ca un teren de handbal pe care au crescut tarabele aliniate care oferă, prioritar, suveniruri ce exaltă numele Parisului şi celebrele sale obiective, invariabil turnul Eiffel, catedrala Notre Dame, Arcul de Triumf, figurile giocondeşti de la Luvru. Găseşti aici, ceva mai ieftin, cam ce poţi cumpăra şi prin magazinele de suveniruri din jurul acestor obiective: vederi, tricouri, magneţi pentru frigider, brichete, sau chiar desfăcătoare de sticle de bere asemenea restului găsit în tîrgul din Pantelimon, printre piese numismatice adevărate, cel cu figura bicornată a lui Napoleon. Mergem mai departe şi dăm de orăşelul antichităţilor din Saint Ouen. Nu departe, ci după ce trecem pe sub "periferică", bulevardul circular care delimitează clar Parisul făcînd ca pe stînga străzii să fii în oraş, iar pe dreapta într-o localitate suburbană. Sau, dacă vă este dor de comparaţii, face ca Parisul să semene cu o gogoaşă clar conturată şi nu cu o plăcintă ale cărei margini trec dincolo de tigaie, cum sînt mai toate marile oraşe, inclusiv Bucureştiul şi Londra.

După ce eviţi urmele de urină de pe pereţii pasajului de sub autostrada circulară şi poliţiştii care caută discreţia în acest mediu totuşi pestilenţial, dai imediat de raiul căutătorilor în grămezile cu comori numai pentru ei. În acest punct încă mai sînt magazine care nu prea au de a face cu pasiunea colecţionatului, dar constat că după o perioadă de şapte ani în care nu am mai trecut pe aici nu s-au schimbat prea multe şi în nici un caz amplasarea acestor magazine. Halele cu haine de piele aşezate pe trei nivele, pînă la nivele accesibile cu prăjini cu cîrlige în vîrf sînt în acelaşi loc, la fel tarabele cu tricouri ce exaltă africanismul şi faţa lui Bob Marley, iar basmalele palestiniene pe euro sînt în acelaşi loc de unde, cu ani în urmă, am dat şi eu 30 de franci francezi pe una. Ce să mai vorbesc despre magazinele de surplusuri militare, statornice ca o bază militară, cu program strict şi locaţie inamovibilă. Un domn în costum este de-a dreptul răvăşit de bucurie că a găsit un trenci kaki pe care, se pare, îl căuta de mult timp. Vînzătorul, taciturn şi plictisit, recunoaşte cunoscătorul din el şi revarsă asupra lui bonusul de cuvinte pentru întreaga săptămînă. Ca să-mi vîndă mie o cască militară contemporană care are încă plasticul încreţit de camuflaj -numai 12 euro - a consumat doar două cuvinte, de confirmare a preţului, şi un respectuos şi sincer "merci", de final. O fi el taciturn dar nu e nesimţit.

Cînd apar statuile africane, multe, ieşind în faţa magazinului ca o armată de pitici, cam înfricoşătoare, e semn că te apropii de oraşul antichităţilor. Şi îl găseşti după colţ, copleşitor, cu vitrine frumos aranjate, pe străduţe strîmte dar cu nume proprii. Am tot zis magazine dar le-aş fi spus mai degrabă peşteri dacă nu ar avea pentru noi o conotaţie negativă sau cel puţin umed-igrasioasă. Sînt un fel de boxe, cutii de beton cu o vitrină de sticlă de vreo 2-3 metri pe tot cam atîta, care se pot întinde în spate pe ceva mai mult spaţiu. Nu este o unifomitate fagure, ci, mai degrabă, un stil practic adoptat de cei stabiliţi aici. Dacă este cald şi frumos, oferta iese în stradă şi nu există domeniu de activitate, de la cărţi şi cărţi poştale, pînă la covoare şi statui care să nu poată coborî pe trotuar. Comerciantul de vase, multe de dimensiuni mari, adoptă un stil de vilă romană, cu o curăţenie desăvîrşită, punctată cu plante naturale, în timp ce buchinistul îţi pune în faţă rafturi vechi ba chiar cutii de carton cu cărţi la grămadă. La fel, vînzătorul de obiecte de metal, pe care mulţi dintre noi le-ar fi aruncat de mult, dar care sînt căutate cel puţin de cei care îşi amenajează o casă la ţară în care ţin să aibă o feronerie de la Paris, şi-a "organizat" magazinul sub forma unei fierării abandonate din care simţi nevoia să pleci cu ceva. Şi o poţi face, dar laşi ceva la "lichidator".

Centrul numitei aşezări este un fel de mall, cu alei şi pieţe acoperite, ba chiar şi fîntîni arteziene. Dacă peste tot avem un singur nivel, aici apar etajele, cel puţin unul, iar magazinele sînt ceva mai "spălate", cu ceva ştaif sau reclame. Dacă te laşi în voia drumului poţi rătăci o zi întreagă pe străduţele din St. Ouen-antichităţi. Dacă mai şi intri prin magazinaşe sau chiar studiezi oferta, îţi trebuie zile întregi. Nu este nici o problemă, ai unde mînca pe aici. Am întîlnit chiar o pereche de luxemburghezi, oameni nu cîrnaţi, care veneau să mănînce la un restaurant pe care îl descoperiseră cu doi-trei ani în urmă, printre magazinele de antichităţi.

Se poate scrie mult despre Saint Ouen, e un obiectiv pentru colecţionarii care trec prin Paris şi au şi ceva timp liber. Au ce vedea şi sigur găsesc ceva. Poate chiar ceva important, precum filmul necunoscut cu Marilyn Monroe, descoperit, acum cîţiva ani, în depozitul prăfuit al unui magazin din Saint Ouen specializat în obiecte diverse din domeniul cinematografiei, aflat între unul dedicat covoarelor orientale şi un altul de pop-art.