PLASAMENTE ALTERNATIVE Perahim la Strasbourg

"Am căutat şi am făcut alte informaţii indirecte şi discrete, prin care am stabilit că numitul S. Perachim se numeşte Jules Blumenfeld, este de profesie pictor şi numai tablourile pictate le semnează cu S. Perachim. Este născut în anul 1914, fiul lui Iacob, mort, şi al Rozei, născută Baumol. Acest Blumenfeld locuieşte împreună cu un frate al său, anume Wilhelm Blumenfeld, de profesie avocat, necăsătorit, şi cu mama lor, văduvă. La fel, nici Jules Blumenfeld nu este căsătorit şi urmează ca la primăvara anului acesta să fie încorporat. Acest Blumenfeld J. are mai multe picturi expuse la Expoziţia de Picturi din Calea Victoriei, anume Mozart. Actualmente, S. Perachim se află la Braşov". Aşa scria Siguranţa, SRI-ul dinainte de război, despre pictorul Jules Perahim în 1936, şi aflăm asta din volumul "Avangarda românească în arhivele securităţii", apărut în 2008, anul morţii lui Jules Perahim, la Polirom.

Aflăm, din raportul acoperitului de acum aproape 80 de ani, că în acest an se împlineşte un secol de la naşterea pictorului Jules Perahim, aşa cum a rămas el în istoria artei, spre disperarea agenţilor din toate timpurile. Din această rubrică am aflat deja că Jules Perahim s-a născut la 24 mai 1914, la Bucureşti. Scriam la sfârşitul lui mai: "Sâmbăta trecută s-a împlinit un secol de la naşterea lui Jules Perahim, artist român care şi-a trăit ultimii ani şi a răposat în Franţa. Am anticipat acest moment în 2008, când anunţam moartea sa, la o vârstă venerabilă. Descopeream cu uimire că artistul atunci trecea la cele veşnice, deşi toată lumea îl îngropase demult, cu «certitudine» de organizatori de licitaţii de artă, în 2004. Şi promiteam că mai vorbim la centenar. Iar acum nu s-a spus nimic, nicăieri unde contează nu s-a scris un rând, nici măcar din rigoare matematică". Începeam povestea naşterii şi a centenarului acestuia evocând confuzia referitoare la moartea sa, în care am zăcut ceva timp. Altfel spus, în licitaţii şi cu alte ocazii a fost vehiculată în anii dinainte de 2008 o dată a morţii sale considerată certissimă. De aceea, o maximă uimire ne-a pălit în 2008, prin martie, când aveam să aflăm că pictorul controversat, dar sigur de avangardă, Jules Perahim, de abia atunci murise. Nici dispariţia sa nu a fost, iată, lipsită de ceva derută în jocul cu timpul şi eternitate, ca o adiere avangardistă din vremurile când suprarealul era modul de viaţă.

Într-adevăr, ştia agentul Siguranţei, Blumenfeld era numele la naştere al pictorului. De fapt, Perahim este o traducere a germanicului în idiş, şi vorbeşte tot de un câmp de flori. Cum să renunţe un pictor la un astfel de nume cromatic predestinat! S-a născut la Bucureşti şi de mic s-a apropiat de pictură, de creaţia plastică. A trecut prin atelierele lui Costin Petrescu, celebrul frescar, de a cărui creaţie de Atheneu ne minunăm în mijlocul Bucureştiului, şi Nicolae Vermont, şi el de origine evreiască, precum Perahim, dar de o cu totul altă concepţie artistică. Tinereţii sale nu îi lipseşte nimic din ce aduce viaţa cu capul în norii avangardei artistice, iar Bucureştiul era capitala avangardei, a celei pure, consumate cu o fervoare copilărească, lipsită de piticii pe creier ai francezilor cu Breton. În 1936, când îşi redacta perfect câteva fraze din raportul său agentul Siguranţei, Jules Perahim deschidea, într-adevăr, o expoziţie la sala Mozart din Bucureşti, dar şi o alta la Braşov, la sala Arta, împreună cu localnicul blauereiter Mattis Teutsch.

În 1938, ne spune Siguranţa, citând-o din volumul mai-sus amintit, şi nu 1939, cum ne îmbârligă iar aşa-zisa critică şi istorie de artă, după actualul şi românescul său nivel, Jules Perahim duce o personală la Praga. După 1940 se tot duce spre Estul sovietic, până în Armenia aceluiaşi imperiu post-ţarist, căutându-şi un loc în marea iluzie comunistă. Pe care îl găseşte tot în ţara şi oraşul natal, dar după ce aici se instalează comuniştii, sovietici sau locali.

Compatibilitatea ideologică îl ajunge din urmă, în timp ce realitatea se îndepărtează dureros, chiar sângeros, pentru unii, de visele tinereţii. Deşi implicat direct şi puternic în "obsedantul deceniu" şi "realismul socialist", Perahim constată la maturitate că au fost încălcate "idealurile nobile" ale comunismului şi pleacă în Occident, în 1969, la 55 de ani.

Dar de ce vorbim noi despre Perahim tocmai acum, de vreme ce am făcut-o şi atunci când s-a rotunjit centenarul, chit că am fost din nou singurii care am vorbit. Şi, dat fiind numărul însemnat de cititori, nu am vorbit singuri. Pur şi simplu pentru că azi se deschide cea mai importantă manifestare ce va fi vreodată dedicată centenarului Jules Perahim, o mare expoziţie, meseriaş organizată. La Bucureşti? Nuuu! La Sibiu sau Cluj? Da' de unde?! La Strasbourg, la Muzeul de artă din capitala Alsaciei şi a Europei parlamentare, Musée d'Art Moderne et Contemporain de Strasbourg, pe numele său adevărat.

Expoziţia este amplă, acoperă, practic, toată opera artistului, şi lungă, ţine până în martie viitor, de Ziua femeii. Se întinde pe 400 de metri pătraţi, prezintă peste 150 de lucrări de pictură şi grafică dintre cele reprezentative, plus un material documentar şi de arhivă de cea mai bună calitate şi mare valoare, referitoare la viaţa, creaţia şi vremurile artistului născut acum 100 de ani şi 6 luni. Cu această ocazie ne reamintim sau descoperim chiar şi noi, connaţionalii săi, ce înseamnă românii în istoria avangardei, revedem momente universal asumate ca unice, îi reîntâlnim pe prietenii săi, Gherasim Luca, Geo Bogza, Paul Păun. Titlu expoziţiei este "Perahim. La parade sauvage", ultimul cuvânt însemnând sălbatică. Şi fără să căutăm locul de unde sintagma ar fi fost extrasă complet şi cu atenţie şi tot considerăm că este un titlu potrivit. Este suficient să priveşti creaţia cea mai puternică, picturile sale cele mai bune, cam de după revenirea în capitalism şi după Africa, în care trăiesc lumi onirico-fantastice pe care ajungi să le vezi, alături de Perahim. Este perioada "Renaşterii" creatorului Jules Perahim, de final, când nu mai este lovit de constrângeri, când nu trebuie să se mai ascundă şi să joace un rol despre care nu ştie dacă este cel bun sau nu. Începem cu "Enigme şi provocări", continuăm cu "Artă pentru forum", unde punem extreme, ideolgii şi anti-ideologii, care tot ideologii sunt, noroc că vine "Renaşterea", când simţi, aproape fizic, eliberarea ce te uşurează, atingi pământul pentru ultima oară în "Impresii din Africa", vezi că "Peste tot, Universul ne face semne" şi atingi, până la urmă sau chiar la final, "Orizontul himeric".

Centenar Perahim la Strasbourg, o lume fantastică în a XV-a oră.